Fost secretar personal al Patriarhului Miron Cristea, Dudu Velicu ne-a lăsat un jurnal despre primii ani ai Bisericii Ortodoxe Române după instaurarea comunismului în 1945:

Marţi, 28 mai 1946

În dimineaţa zilei de azi, i-am făcut o vizită Mitropolitului Nifon

Criveanu la locuinţa sa din strada Antim 2, căruia i-am relatat cum a decurs sărbătorirea a 80 de ani de vârstă (ieri a fost sărbătorit) a Patriarhului Nicodim.

M-a ascultat; am rămas mult.

Tocmai mi-am luat rămas bun când mă reţine să-mi istorisească ce demersuri a mai făcut în legătură cu clarificarea situaţiei sale.

Mi-a istorisit cum, într-o zi, l-a vizitat pe arhiereul Emilian Antal, aici, în

Capitală (str. Robert de Flers) rugându-l să-i spună sincer care este atitudinea Guvernului faţă de Biserică şi faţă de problema reînfiinţării Mitropoliei Olteniei.

I-a atras atenţiunea să-i spună adevărul.

Antal i-a răspuns că Guvernul nu are o atitudine ostilă faţă de nici una din cele două probleme.

Dând crezare celor spuse, Nifon l-a rugat pe Antal să-i înlesnească o audienţă la Emil Bodnăraş (foto), secretar general al Preşedinţiei Consiliului de Miniştri.

În dimineaţa zilei fixate (şi anunţată de Antal prin telefon, în prealabil) s-a prezentat la Preşedinţie, unde i s-a spus că nu poate intra fiindcă numele lui nu este menţionat pe lista de audienţe.

Mitropolitul a insistat să fie anunţat, căci are o audienţă fixată.

Între timp, apare o persoană de la etaj (faptul se petrecea în hall, la parter) şi anunţă că mitropolitul este aşteptat de secretarul general.

S-a prezentat şi a fost primit imediat.

I-a relatat că vine pentru a expune durerea poporului oltean şi a lui personală, în urma desfiinţării Mitropoliei Olteniei de către Patriarhul Nicodim sub ministeriatul (Culte) preotului C. Burducea.

I-a făcut un scurt istoric al drepturilor pe care le are Mitropolia Olteniei la existenţă şi-l roagă să binevoiască a se ocupa de această problemă, care se poate reactualiza.

Îi spune că a vorbit cu ministrul M. Ralea, ad-interim la Culte, şi cu Patriarhul Nicodim, care nu face opoziţie. Emil Bodnăraş răspunde neclar.

Atunci, Mitropolitul Nifon îl întreabă dacă în ţara aceasta nu se găseşte o persoană care să-l pună la respect pe acest Patriarh, care face, împreună cu camarila sa, ce vrea în Biserică.

Apoi, Emil Bodnăraş s-a uitat într-un dosar (aproximativ 20 de file), după care i-a citit câteva date din viaţa mitropolitului.

I-a vorbit frumos despre rolul social al Bisericii, care, azi, [e] în afara frământărilor.

Îi spune că-l cunoaşte pe mitropolit încă din 1942; acum îl găseşte cam slăbit; că-l ştie sărac; că se bucura de atenţiunea mareşalului I. Antonescu (condamnat, acum în urmă, la moarte); vede necesitatea Mitropoliei Olteniei pentru afirmarea oltenilor.

Să mai aştepte două luni.

După o clipă de tăcere, adaugă: poate o lună.

I-a imputat, oarecum, mitropolitului faptul că până în prezent nu a intrat în legătură cu Guvernul, pe care, ca atare, l-a evitat, stând de-o parte.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric