Editura Evenimentul si Capital

PIAŢA REVOLUŢIEI. 3.000 de oameni au manifestat împotriva USL. MRU: "Dreapta trebuie să învingă! Suntem milioane în toată ţara" | VIDEO

NZ7Y1016
Autor: | | 794 Comentarii | 8073 Vizualizari

Peste 2.000 de oameni au venit în această seară în Piaţa Revoluţiei, pentru a protesta faţă de abuzurile USL. Pe scenă au urcat mai mulţi lideri ai PDL şi au susţinut discursuri. Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost primit cu aplauze de mulţime, discursul său fiind unul dintre cele mai electrizante. De asemenea, oamenii au scandat şi numele preşedintelui Traian Băsescu şi au cerut demisia premierului Victor Ponta.

UPDATE 26. După ce au plecat din Piaţa Revoluţiei, o parte dintre simpatizanţii PDL au plecate spre Piaţa Universităţii, unde un grup pro-USL manifesta deja în faţa Teatrului Naţional. O altă parte dintre manifestanţi se îndreaptă spre Piaţa Victoriei, unde, pentru a patra seară consecutiv, vor avea loc proteste în faţa Guvernului. UPDATE 25. La final, Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o baie de mulţime, în aplauzele şi scandările celor prezenţi în piaţă. MRU a plecat pe jos din Piaţa Revoluţiei, însoţit de jurnalişti şi de un grup de simpatizanţi, pe Calea Victoriei. UPDATE 24. În jurul orei 19.20, imediat după discursul lui MRU, organizatorii le-au transmis oamenilor din piaţă că acţiunea de protest s-a încheiat şi că pot merge acasă. UPDATE 23. În finalul discursului său, MRU le-a transmis celor din piaţă: "Veţi merge acasă. Spuneţi-le tuturora, rudelor, prietenilor, că acestă ţară se mişcă, nu mai vrea să tacă. Vocea noastră în protest trebuie să se audă. Mergeţi acasă şi scrieţi-le parlamentarilor, înecaţi-i în scrisori, puneţi-i să-şi dea seama ce înseamnă să fie parlamentari. Mâine, când vor vota împotriva acestei ţări, le vom spune: Luaţi-vă totul şi plecaţi din această ţară!". UPDATE 22. "Vom sta noi vreodată indiferenţi când ei vor să treacă peste ce am câştigat noi în decembrie 1989? Nimeni nu-i mai vrea nici pe Ponta, nici pe Hrebenciuc, nici pe Zgonea! Aceştia sunt oamenii care cred că au legitimitate. I-aţi votat dumneavoastră cumva? Ei cred că sunt legitimi, pentru că şi-au vândut sufletele pe bani. Ne vom uni cu toţii cei care suntem aici: partide, asociaţii civice, cetăţeni. Împreună, dreapta trebuie să învingă! Suntem milioane în toată ţara! Vom câştiga în toamnă, iar în 2014 le vom arăta tuturor că această ţară va avea viitorul de care are nevoie!", a mai declarat Mihai Răzvan Ungureanu de pe scena din Piaţa Revoluţiei. UPDATE 21. MRU: "Domnule Antonescu, va trebui să mergeţi la serviciu de-acum înainte! Are nevoie această ţară de un guvern condus de unul care nu ştie nici măcar să-şi adune paginile scrise? Vrem asta pentru România? Dacă cea mai sfântă lege a unui stat este zdrobită, cum putem cere cetăţenilor să respecte legile? Cu toţii am greşit, au greşit partidele care au lăsat ca aceste lucruri să se întâmple. Istoria se războieşte cu această stare de fapt. Nu trebuie să mai permitem ca politica să însemne jaf, furt, târg. Pentru noi, România trebuie să fie dreaptă, onestă!" UPDATE 20: Mihai Răzvan Ungureanu: "Acum este timpul Pieţei Universităţii! Timp nou! Este aceasta România pe care v-o doriţi şi dumneavoastră? Suntem pregătiţi să facem tot ce putem pentru a ne lua ţara înapoi? Pentru asta suntem aici! Nu este o ţară în care orişcine crede că poate fi om politic. Nu aceasta este ţara noastră! Asta e ţara lor, în care ei sunt puţini şi noi suntem mulţi!. Ajunge preşedinte de Senat un om care n-a fost niciodată în Parlament? E nevoie să spun care e numele său? Am ajuns ca parlamentul României să aibă în fruntea sa un om care a făcut şcoala cu greu? Asta este ce se întâmplă în România? " UPDATE 19. Înainte de a urca pe scenă, MRU a fost salutat de mulţime şi a primit mai multe tricouri albe şi un tricolor. UPDATE 18. Printre pancartele din piaţă pot fi văzute şi unele pe care scrie: "Felix, te văd", alături de fotografia unui varan. UPDATE 17: Mulţi protestatari poartă tricouri albe, pe care este imprimată fotografia de pe prima pagină a "Evenimenului zilei" de ieri, în care Crin Antonescu este caricaturizat cu o mustaţă ca a lui Adolf Hitler. UPDATE 16: Lozincile care se strigă Piaţa Revoluţiei sunt: "Chiulangiul din Senat e numărul 2 în stat!", "Salvaţi TVR!", "Salvaţi ICR!", "Jos ponta", "Jos Antonescu: DEMISIA. PSD şi PNL: HOŢII!". UPDATE 15: Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns în Piaţa Revoluţiei. Fostul premier s-a oprit să stea de vorbă cu câţiva oameni care au venit să protesteze alături de simpatizanţii lui Traian Băsescu. UPDATE 14: Monica Macovei, în Piaţa Revoluţiei: "Noi trebuie să fim strânşi, să ne adunăm, să protestăm. Am venit pentru că mi-e frică de dictatură! De statul capturat! Nu ne este frică dacă ieşim în stradă, dacă protestăm! Să nu stăm la televizor şi să criticăm din canapea. Constituţia este încălcată în fiecare clipă, pentru interesul lui Voiculescu, pentru interesul lui Ponta. Ultimul şi-a luat Monitorul Oficial, ca să-l salveze pe Voiculescu, care este inculpat penal, el e în spatele acestei lovituri de stat, sau în faţa ei, în frunte. Ponta este un hoţ şi-un mincinos!" UPDATE 13. În mulţime, oamenii spun care au fost motivele pentru care au decis să iasă în stradă. Un fost inginer a venit cu o listă de motive şi Codul Penal: "Nu sunt cu partidul. E vorba de toată societatea românească. E troglodită!". Lângă el, doi tineri poartă tricouri albe pe care se poate citi: "Dacă nu plecăm, chemaţi minerii?". UPDATE 12. Ştefan Vlaston, profesor de matematică: "Timp de 20 de ani, învăţământul a rămas încremenit în tiparele anilor `90. O conspiraţie uriaşă s-a pornit împotriva educaţiei şi formării profesionale a elevilor. Tinerii au fost nevoiţi să cotizeze la fabricile de diplome. Trebuie să-i mulţumim doamnei Andronescu că a desfiinţat şcoala profesională. În România nu se mai găsesc strungari, sudori. Sunt multe alte prevederi importante. De două luni, în educaţie trăim un coşmar - au fost patru miniştri. Prima, o mincinoasă, Mang - un plagiator, al treilea - un analfabet, iar ultima, doamna Andronescu, vine să-şi desăvârşească opera". UPDATE 11. În Piaţa Revoluţiei, peste 2.000 de oameni ascultă în acest moment discursurile liderilor PDL. Protestatarii au scandat la un moment dat: "Ponta nu uita, România nu-i a ta". UPDATE 10. Mihai Răzvan Ungureanu nu a ajuns încă în Piaţa Revoluţiei. UPDATE 9. Cristian Preda: "Vin chiar de la Parlamentul European. Zilele astea, toţi au vorbit despre România, Au spus aşa: haos, atac la statul de drept, dezordine. Vă place? În presă şi pe culoarele PE nu numele lui Băsescu era, ci numele lui Victor Viorel Ponta şi George Crin Laurenţiu Antonescu. Ei spun că n-avem o problemă cu statul de drept. Ei ne-au spus că prima lor preocupare e Moscova. De acolo nu se vede o prblemă cu statul de drept. Ce e însă statul de drept? E greu să accepţi toate consecinţele. E greu să accepţi că trebuie să stea la închisoare nu numai cel care a furat un portofel, ci şi cel care a furat un milion de euro". UPDATE 8. În Piaţa Revoluţiei se află şi Sever Voinescu, Teodor Paleologu, Cristian Preda, Traian Igaş, Monica Macovei, Raluca Turcan. UPDATE 7. În timpul discursului lui Vasile Blaga, oamenii din piaţă au început să scandeze numele preşedintelui Traian Băsescu şi să ceară, în acelaşi timp, demisia premierului Ponta. UPDATE 6. De la microfonul din Piaţa Revoluţiei, Vasile Blaga le-a transmis participanţilor la miting că "aici au murit tineri acum 22 de ani. Nu-i putem uita". "Ponta a ajuns vasalul lui Antonescu, al lui Voiculescu, al celor care nu cred în democraţie. A început atacul sistematic împotriva instituţiilor statului. Apoi au atacat Curtea Constituţională. Antonescu a mers până la a cere demisia judecătorilor. Datorită presiunilor dumneavostră, au fost obligaţi să renunţe. Nu mai pot juca regulile Parlamentului. Ăsta este Ponta, ăsta este USL-ul. Preşedintele le stă în gât pentru că este ultimul bastion care apără statul de drept, care apără justiţia. Vor toate lucrurile astea pentru că, pe de o parte, vor să ascundă hoţia agentului Ponta, hoţie care-l va urmări toată activitatea politică. Pe de altă parte vor, să ascundă tot ceea ce n-au făcut în guvernare. Cerem demisia lui Ponta pentru hoţie şi plagiat", a mai declarat şeful PDL, Vasil Blaga. UPDATE 5. Pe scena din Piaţa Revoluţiei au urcat mai mulţi lideri PDL: Vasile Blaga, Traian Ungureanu, Gheorghe Flutur. "Dacă în două luni au luat tot, ce urmează să vă ia? Viitorul copiilor. Să facem din Băsescu cel mai votat om vreodată! După două luni în care zi de zi Ponta şi Antonescu au umilit România în toate colţurile lumii - în presa internaţională, în Parlamentul European", a declarat Traian Ungureanu. UPDATE 4. Peste 500 de oameni s-au strâns în Piaţa Revoluţiei şi aşteaptă, în faţa unei scene, apariţia grupului condus de MRU. Participanţii la miting sunt de toate vârstele şi s-au îmbrăcat cu în alb, după cum le-a sugerat fostul premier Ungureanu. Unii dintre ei poartă tricouri albe cu o zvastică tăiată, în timp ce alţii şi-au scris pe tricouri "Apăr constituţia". În timp ce aşteaptă apariţia liderilor, oameniia ascultă melodiile celebrei trupe Phoenix, iar unii dintre ei discută despre reacţiile nemţilor vizavi de situaţia politică din România. În piaţă se pot vedea şi mai multe drapele. UPDATE 3. În Piaţa Revoluţiei a venit şi fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu. Timp de câteva minute, Eba a fost înconjurată de reporteri. La miting a sosit şi deputatul PDL Silviu Prigoană. UPDATE 2. Pe reţelele de socializare, sute de oameni au spus că, în această seară, vor ocupa Piaţa, supăraţi că USL încearcă să-şi subordoneze instituţiile statului de drept. UPDATE 1. La Universitate, foarte aproape de Piaţa Revoluţiei, unde s-au adunat deja susţinătorii lui Mihai Răzvan Ungureanu, s-au strâns câteva zeci de pensionari care scandează "Jos Băsescu". O parte dintre femeile care se află la Universitate erau şi la Spitalul Floreasca, de ziua lui Adrian Năstase. Revoluţionarii din Argeş cer demisia lui Băsescu şi poartă un cearşaf, pe care preşedintele este înfăţişat îmbrăcat în zeghe. MRU: "Nu este un miting pro-PDL" La miting va participa şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu. "Nu este un miting pro-PDL. PDL a făcut destule erori în perioada trecută, pentru care sunt convins că plăteşte şi azi, dar niciodată nu s-a gândit să anhileze una după alta instituţiile statului, aşa cum face USL astăzi", a declarat Ungureanu în urmă cu câteva zile. Mitingul are loc în ziua în care USL a demarat, în Parlament, demersul de suspendare a lui Traian Băsescu. CITIŢI ŞI:

  • Traian Băsescu, în Parlament, la citirea cererii de suspendare a sa: Premierul pe care l-aţi furnizat este cunoscut în Europa ca "premierul copy-paste"
  • Traian Băsescu, suspendare în bătaie de joc
  • Udrea: Chiar dacă încalcă toate procedurile, USL va merge la suspendare
  • Blaga: Suspendarea preşedintelui, "act de banditism politic"
  • PROTESTE ÎN CAPITALĂ: "PONTA doctor în drept PENAL"
  • Ambasadorul SUA: Dacă suspendarea preşedintelui este făcută prin încălcarea Constituţiei, aceasta va avea un efect serios

Seicii AU UMPLUT-O DE BANI pe Simona Halep! Ce SUMA URIASA a incasat pentru FINALA de la Doha

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Partide

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”