ZIUA MITINGURILOR. Băsescu, susţinut la Cluj de 6.000 de persoane: "Ştiu că românii sunt supăraţi pe preşedintele lor, dar am convingerea că nu-şi vor da ţara pe mâna USL" | VIDEO

ZIUA MITINGURILOR. Băsescu, susţinut la Cluj de 6.000 de persoane: "Ştiu că românii sunt supăraţi pe preşedintele lor, dar am convingerea că nu-şi vor da ţara pe mâna USL" | VIDEO

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, în timpul discursului de la Cluj-Napoca, faptul că "de 8 ani, de când sunt preşedintele României, am construit prestigiul României în UE, în NATO. Acestor oameni, lui Crin şi Ponta, le-au trebuit 4 zile să distrugă credibilitatea României. Patru zile din săptămâna neagră". Băsescu a mai precizat că nu doreşte să câştige la masa verde şi a îndemnat românii să meargă la vot. "Nu votaţi pentru mine, votaţi cea mai bună soluţie pentru mersul înainte a României, votaţi NU pentru hoţi!".

Aproximativ 8.000 de persoane participă, astăzi, la mitingul organizat la Cluj, pentru susţinerea lui Traian Băsescu. Primarul oraşului Cluj, Emil Boc, a autorizat acest miting, la cererea PDL, în Piaţa Lucian Blaga din centrul oraşului. Vasile Blaga a declarat, în timpul discursului, că "Ponta a ajuns vasalul lui Antonescu". Alături de Traian Băsescu, la miting mai participă Vasile Blaga, Emil Boc, Cristian Preda, Cezar Preda, Traian Ungureanu, precum şi fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu. UPDATE 12.07. Traian Băsescu, în timpul discursului de la Cluj Napoca.

  • N-am crezut că, la vârsta mea, va trebui să mai dau o bătălie politică, dar USL a greşit. Pentru că vor mai pierde încă odată.
  • USL nu a înţeles că eu nu lupt pentru un om, pentru un scaun, pentru interes de grup. Eu lupt pentru români, pentru valorile europene.
  • De 8 ani, de când sunt preşedintele României, am construit prestigiul României în UE, în NATO.
  • Acestor oameni, lui Crin şi Ponta, le-au trebuit 4 zile să distrugă credibilitatea României. Patru zile din săptămâna neagră.
  • Ei vor la Cotroceni, pentru că numai de acolo pot numi procurori şi numai de acolo pot pune mâna pe Justiţie.
  • S-au aruncat cu sălbăticie asupra statului de drept. Iar când partenerii noştri de la Bruxelles le-au atras atenţia, s-au răţoit la ei. Toţi europenii au văzut cum se răţoiesc, dar nu au putere să spună nici "pâs" în faţa lui Voiculescu. Ei înşişi sunt rezultatul corupţiei. Şi unul, fie că-l cheamă "Crin", şi altul, că-l cheamă "Victoraş".
  • În Parlamentul României sunt 20 de oameni sub urmărire penală, ca să nu mai vorbesc despre clientela lor.
  • Am convingerea că românii nu vor accepta acest lucru.
  • Şi am convingerea că, ei, chiar dacă sunt supăraţi pe preşedintele lor, românii nu-şi vor da ţara pe puşcăriaşii din USL.
  • Ponta şi Crin au avut, în ultimele zile, atitudini complet neeuropene. UE este un loc în care toţi ne simţim responsabili pentru cei de alături, unde toţi împărtăşim valorile democraţiei, unde toţi respectăm legea şi cutumele UE.
  • Ceea ce nu înţeleg aceşti oameni este că ei izolează România.
  • În scurt timp, riscăm să aflăm că nu mai putem deschide uşa nimănui, în interiorul UE.
  • Tocmai de aceea, am făcut, aseară, un apel la preşedintele interimar, la premier şi la şefii celor două camere. Este un moment de cumpănă pentru noi toţi. Eu nu vreau să rămân preşedinte la masa verde. Un preşedinte are nevoie de încredere şi de legitimitate.
  • De aceea, eu îi chem pe români să vină, pe 29 iulie, la vot. Votul nu e despre Băsescu sau despre Antonescu şi Ponta. Votul va fi "restauraţie" sau "mergem înainte".
  • Sunt convins că veţi şti să spuneţi NU abuzului, restauranţiei.
  • Sub ochii dvs., cei doi lideri şi-au condus partidele la o lovitură împotriva statului de drept: decapitarea primului om în stat, al celui de-al doilea, al celui de-al treilea, al Avocatului Poporului, arată că ei se pot întoarce şi împotriva dumneavoastră.
  • De aceea, puteţi stopa acest lucru mergând la vot pe 29 iulie şi spunând NU.
  • Am să vă spun şi un lucru care trebuie spus: mi se pare necinstit din partea politicienilor să creezi condiţiile ca un preşedinte care a parcurs 8 ani de mandat şi ultimii 3 ani de criză economică, să mai obţină 50% +1, aşa cum a obţinut când a câştigat alegerile. Ce om politic rezistă la vârf, timp de 8 ani, cu 50% +1 din opţiunea electoratului.
  • Foarte mulţi spun "nu ai nicio şansă". Dar eu zic, ca preşedinte, sunt obligat să joc, până în ultima clipă, cartea democraţiei.
  • Un preşedinte legitim trebuie să rămână prin votul poporului lor.
  • Mergeţi la vot!
  • Apăraţi-vă sau nu preşedintele!
  • Spuneţi "DA" sau "NU" restauraţiei!
  • Suspendarea preşedintelui, dincolo că le-a dat accesul la Justiţie, ei au împins lucrurile la referendum. De ce? Pentru că au nevoie să îşi legitimeze ticăloşia.
  • Actul de violenţă din Parlament, prin care au decapitat conducerea ţării, speră ei, va fi validat de poporul român, prin votul din 29 iulie.
  • E cea mai ticăloasă atitudine pe care o poate avea un politic. Să facă un lucru rău, după care să se ascundă votul popular.
  • Vă asigur că şi-au greşit socoteala: poporul se va dovedi mult mai inteligent.
  • Aş încheia spunându-vă "Nu votaţi pentru mine, votaţi cea mai bună soluţie pentru mersul înainte a României, votaţi NU pentru hoţi!"
  • Aşa greu cum am mers, am mers înainte. Am încredere în voi, aşa cum am încredere şi în mine să vă duc mai departe.

UPDATE 11.30 Vasile Blaga a declarat, în timpul discursului, că "Ponta a ajuns vasalul lui Antonescu (...) Actualii guvernanţi vor să-şi ascundă propria incompetenţă" Alături de Traian Băsescu, la miting participă, printre alţii, democrat-liberalii Vasile Blaga, Emil Boc, Cristian Preda, Cezar Preda, Traian Ungureanu, precum şi fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu. Este prima ieşire a lui Traian Băsescu la un miting, de la debutul campaniei.

UPDATE 11.01 Mitingul a început puţin după ora 11.00 şi se preconizează că va dura aproximativ două ore, fiind precedat de un spectacol folcloric susţinut de Sava Negrean Brudaşcu, Aurel Tămaş şi Dumitru Fărcaş.

Ne puteți urmări și pe Google News

În cadrul mitingului, la care potrivit Jandarmilor participă 6.000 de persoane, sunt programate discursuri ale liderilor PDL, iar ultimul va fi susţinut de Traian Băsescu. Miting anti-Băsescu la Bucureşti În timp ce susţinătorii PDL din Transilvania au venit la Cluj pentru a participa la un miting de susţinere a preşedintelui suspendat, în Capitală are loc o manifestaţie anti-Băsescu. În Piaţa Victorie s-au strâns aproximativ 300 de persoane, în majoritate membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD). Organizatorii anunţaseră că mizează pe participarea a 12.000 de persoane. Mitingul a început la ora 10.00 şi era programat să se încheie la 12.00, traficul rutier în zonă fiind restricţionat până la ora 13.00. În jurul orei 11.30, însă, protestatarii s-au retras, din cauza temperaturii caniculare. Pensionarii militari au venit cu fluiere, steaguri şi pancarte cu mesaje printre care "Să mă trântiţi bine!", "Te aşteaptă nava Rahova" şi "Te-ai crezut pe vapor, ţi-ai bătut joc de popor". Participanţii la miting, îndemnaţi de cei cu portavoce, scandează "Jos Băsescu!" şi "Veniţi la vot!", anunţă Mediafax.ro.