Mitică Dragomir, despre cum e viața de milionar: „Mă simt puțin mai tâmpit, dar e bine”

Mitică Dragomir. Sursa: Arhiva EVZ

Mitică Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a ieșit oficial din sport în anul 2013 și tot de atunci s-a lansat în afaceri, unde activează și acum. A investit mai mulți bani în domeniul imobiliar, de unde a reușit să facă mai târziu o avere.

Acesta a fost văzut adesea pe șantier, acolo unde merge pentru a se asigura că totul merge conform planului. Fiind întrebat despre cum este viața de milionar, Mitică Dragomir a spus că are foarte multe griji pe cap, în special pentru că nu vrea să greșească, iar apoi să fie taxat de stat.

Mă simt mai tâmpit puţin, dar e bine. Ai atâtea griji, mai ales să nu greşeşti cu ceva. Le spun şi copiilor mei şi nepoţilor, să nu greşim, că intenţionat nu putem să facem, că doar nu suntem bolnavi mintal.

Să plătim taxele la stat. Să nu ne găsească cu ceva în afara legii. Poţi să greşeşti şi te duci nevinovat la puşcărie. Iar dacă ai un nume ca al meu... vinde peste tot. Am fost în Spania, nu puteam să intru într-un restaurant, veneau jumătate din ospătari. Erau români. Veneau cu patronii, nepoţii mei se uitau... mă întrebau: de unde te mai cunosc?”, a spus Dumitru Dragomir, la Orange Sport.

Dumitru Dragomir face afaceri cu fiica lui Gigi Becali

În urmă cu puțin timp, milionarul a dezvăluit că a intrat în afaceri cu Alexandra, fiica lui Gigi Becali, pentru construirea unui zid de beton în zona în care atât șeful LPF, cât și patronul FCSB au ridicat blocuri cu apartamente de lux.

„Avem un drum împreună. Gigi și-a educat foarte bine copiii. Alexandra este și frumoasă, și deșteaptă, și cuminte, și harnică ce nu s-a pomenit. Avem un drum de 21 de metri și unul a intrat cu o groapă în drumul lui Gigi și nu mai putem să intrăm în bulevardul ăsta.

Ca să faci drumul de 21 de metri și să umpli cu pământ, trebuie să faci un zid de beton de 200 de metri, înalt de 10 metri și în pământ de 3-4 metri. Costă 500.000 de euro. Și i-am spus lui Gigi Becali cât costă. «Nu mă, că nu costă atât».

Și am adus specialiștii la fața locului și au făcut calculul. La final, zice «Ce sunt pentru mine 500.000? Facem drumul și gata. Facem zidul. Dar să pună și ăștia care au blocuri aici că e drumul. Eu am dat pământul gratis, voi cel puțin plătiți să vă faceți drumul»”, a povestit Mitică Dragomir.