Mită uriașă pentru un dosar de pensionare. Escrocii l-au făcut miner în acte
- Petrisor Cana
- 3 iunie 2020, 08:35
Cazul a fost instrumentat, mai întâi, la Parchetul Bicaz, care a declinat competența către Parchetul Neamţ, prin ordonanţa din 8 august 2016, motivat de faptul că în cauză existau indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită și alte infracțiuni de corupție, precizează DGA.
Anchetatorii au stabilit că în cursul anului 2015, unul dintre inculpați l-a abordat pe bărbat la domiciliul acestuia din județul Neamţ şi s-a oferit să-i obţină pensie pentru limită de vârstă, deşi martorul nu avea vechimea necesară în muncă.
„În acest sens, a pretins suma de 10.000 lei, din care a primit 1.000 lei, în prezenţa unei martore”, a transmis DGA.
În primăvara anului 2016, escrocul l-a „plimbat” pe bărbatul din județul Neamț, devenit martor denunțător în dosar, în municipiul Gheorgheni, județul Harghita, la Casa de Pensii.
„Binvoitorul” avea asupra sa cartea de muncă a bărbatului pe care îi trecuse, în fals, ani de muncă și era completată, în mod fraudulos, de la punctele 17 la 80.
„După studierea actelor, un funcţionar din respectiva autoritate le-a comunicat că nu se poate acorda pensie, întrucât lipsesc doi ani de vechime în muncă, deficienţă pe care inculpatul s-a angajat să o remedieze. Totodată, inculpatul s-a ocupat şi de obţinerea unui alt înscris falsificat, respectiv o adeverinţă emisă de Compania Naţională a Uraniului – Exploatarea Minieră Crucea 1”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.