Arestări în cazul unei mite de 1,8 milioane de euro la Fisc. Șeful ANAF, Sorin Blejnar, ar putea fi audiat de DNA
- Narcis Iordache
- 2 martie 2011, 20:42
ÎNCĂ O ANCHETĂ DNA „LOVEŞTE” FISCUL. Un consilier superior din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Nicolae Adrian Gavrilă, şi un consultant financiar, Marius Cătălin Stăncescu, au fost arestaţi, astăzi, de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea procurorilor anticorupţie, fiind acuzaţi de trafic de influenţă pe lângă persoane cu funcţii de conducere din Administraţia Naţională a Vămilor şi ANAF, în favoarea unui om de afaceri italian, Antonello Celestini, preşedintele Galaxy Tobacco SA, fosta societate Tutunul Românesc.
Acesta a formulat ulterior un denunţ către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în care susţine că în perioada 2007 – 2010, funcţionarul ANAF iar fi cerut, în schimbul serviciilor sale, suma totală de 720.000 de euro, iar consultantul financiar s-ar fi oferit să intermedieze o mită în valoare de 1 milion de euro către o persoană din conducerea ANAF, în schimbul unui comision de 10%. Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 2007-2008, consilierul superior ANAF, Nicolae Adrian Gavrilă, ar fi primit de la respectivul om de afaceri suma de 120.000 de euro “pentru a interveni pe lângă factori de decizie din cadrul ANAF asupra cărora avea influenţă, pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denunţătorul era acţionar", din cauza neplăţii TVA către bugetul de stat. Apoi, în 2008, funcţionarul ANAF ar fi cerut de la acelaşi denunţător 400.000 de euro pentru a interveni “pe lângă o persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor", astfel încât să i se permită transferul a 960 de tone de tutun din România în Italia, fără plata accizelor. “În cursul lunii noiembrie 2010, inculpatul Gavrilă Nicolae-Adrian a pretins suma de 200.000 euro pentru a interveni pe lângă aceeaşi persoană cu funcţie de conducere la Administraţia Naţională a Vămilor, în vederea ridicării sechestrului de pe tutunul aflat în porturile Constanţa şi Giurgiu", precizează comunicatul DNA. Pe de altă parte, în august 2009, acelaşi om de afaceri i-ar fi plătit consultantului financiar Marius Stăncescu suma de 50.000 de euro, prin intermediul unei firme off-shore, SC Amerisco Enterprises Ltd, după ce acesta i-a promis că va interveni la Garda Financiară astfel încât comisarii care verificau o firmă a denunţătorului să nu constate fapte de evaziune fiscală şi contrabandă. În noiembrie 2010, cu ocazia unui alt control similar al Gărzii Financiare la firma denunţătorului, acesta i-ar mai fi plătit lui Marius Stăncescu încă 21.000 de euro. O mită către conducerea ANAF în valoare de 1.000.000 de euro Dar cea mai interesantă faptă anchetată de DNA în acest dosar s-ar fi petrecut în noiembrie 2010 când, susţin procurorii anticorupţie, Marius-Cătălin Stăncescu ar fi acceptat "promisiunea denunţătorului" ca prin intermediul său să se trimită suma de 1.000.000 de euro unei persoane din conducerea ANAF. Stăncescu ar fi fost de acord să joace acest rol de intermediar în schimbul unei recompense de 10% din suma transmisă, adică 100.000 de euro. “În schimb, denunţătorul urma să înfiinţeze o fabrică de ţigarete care să funcţioneze clandestin, ferită de controalele ANAF", precizează DNA. În cazul acestui milion de euro, DNA vorbeşte despre "o promisiune", fără să precizeze dacă banii au fost daţi efectiv de denunţător lui Stăncescu. Potrivit unor surse judiciare, Celestini ar fi scris în denunţul către DNA că Stăncescu i-a spus că persoana din conducerea ANAF la care urma să ajungă milionul de euro ar fi preşedintele ANAF, Sorin Blejnar. Acesta ar urma să fie şi el citat la DNA pentru audieri, în una din zilele următoare. Avocatul lui Stăncescu: "La dosar există interceptări" Apărătorul lui Marius Cătălin Stăncescu, Ion Cazacu a declarat că traficul de influenţă de care este acuzat clientul său nu a fost dovedit în nici un fel. ,,Iar cetăţeanul italian, care este cercetat de DNA pentru evaziune fiscală, încearcă să îşi îmbunătăţească situaţia juridică, făcând diverse denunţuri. Astfel a fost denunţat şi clientul meu", explică avocatul Cazacu. ,,Există la dosar unele interceptări dar din care nu rezultă absolut deloc traficul de influenţă despre care se vorbeşte. Cert este că între denunţurile făcute nu există nici o legătură şi au fost alăturate în mod artificial cele două dosare pentru a i se da mai multă importanţă, dar s-au conexat niste cauze care nu au legătură", a mai explicat avocatul Cazacu. Cei doi au fost denunţaţi de patronul Galaxy Tobacco SA, Antonello Celestini Denunţătorul din acest dosar este omul de afaceri italian Antonello Celestini, preşedinte şi acţionar al SC Galaxy Tobacco SA. În prezent, el este judecat de Tribunalul Bucureşti pentru trafic de influenţă într-un alt dosar al DNA, finalizat şi trimis instanţei de judecată la sfârşitul anului trecut. Potrivit rechizitoriului din acest dosar, Antonello Celestini şi directorul general al SC Galaxy Tobacco, Vasile Duţă, ar fi conceput "un ansamblu de manopere frauduloase" prin care ar fi livrat firmei italiene CTS SRL (care aparţine tot lui Celestini) o cantitate de aproximativ 1.000 de tone de tutun, fără plata taxelor şi accizelor. Acest lucru ar fi fost posibil, susţin procurorii, deoarece fostul secretar de stat din Ministerul Finanţelor Publice, Graţiela Iordache (PDL), şi şefa unui serviciu al Direcţiei de accize din MFP, Livia Bădescu, ar fi semnat o adresă cu caracter obligatoriu către Autoritatea Naţională a Vămilor din cadrul ANAF, “având ca efect scutirea de la plata accizelor a transferului de proprietate a tutunului brut de la Galaxy Tobacco la CTS SRL". În acest dosar, Graţiela Iordache şi Livia Bădescu sunt acuzate de complicitate la evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind evaluat de anchetatori la 44 de milioane de euro.