Moartea violenta unui celebru medic din Timișoara ridică multe semne de întrebare
Anchetatorii încearcă să dezlege misterul sinuciderii celebrului chirurg care și-a pus capăt zilelor, în apartamentul său din Timișoara.
Pe de altă parte, vecinii și cunoscuții săi spun că unul dintre motive ar fi faptul că l-ar fi părăsit soția.
Moartea violentă a doctorului Voicu Voiculescu, în vârstă de 61 de ani, specialist în chirurgie toracică la Spitalul Municipal Timișoara, i-a șocat pe toți cei apropiați, dar și pe vecinii săi.
Un om care nu părea să aibă probleme, s-a sinucis chiar în ziua de Sfânta Parascheva.
El a folosit un pistol cu glonţ, de fabricaţie cehă, cu care s-a împușcat.
Soţia a fost cea care l-a găsit pe bărbat împuşcat şi a alertat autorităţile. Politistii au găsit lângă victimă un bilet de adio, în care medicul îsi explica gestul extrem. I-ar fi transmis soției câteva gânduri și a notat alăturat datoriile pe care omul le avea.
„Era un om deosebit”
Medicul deţinea arma legal, pentru că era instructor de tir în timpul liber, la un club din comuna Giroc.
„Era vânător. Avea armă de vânătoare. Îl vedeam când mergea la vânătoare, când venea. Nu avea duşmani. Era un om deosebit. Era preşedintele asociaţiei de locatari. Locuia singur aici. Are o fetiţă de 21 de ani, studentă la Facultatea de Medicină, care nu locia cu el”, spune unul dintre vecini, pentru Antena 3.
Medicul s-ar fi sinucis după ce soţia l-a fi părăsit
Trupul medicului a fost găsit chiar de soţia cu care acesta se afla în proces de divorţ.
Femeia l-a sunat de mai multe ori şi pentru că bărbatul nu a răspuns la telefon, aceasta a mers să vadă ce se întâmplă și l-a găsit prăbușit în casă, fără suflare.
„Dânsa a sunat la 112 şi împreună cu un vecin au spart uşa şi l-au găsit în dormitor decedat”, confirmă un alt vecin.
O vecină susţine că medicul şi-ar fi pus capăt zilelor, pentru că soţia l-ar fi părăsit acum ceva timp
„Ar fi avut nevastă şi l-ar fi părăsit acum ceva timp, ar putea fi unul din motive. Având în vedere perioada în care suntem, poate să afecteze şi chestia asta”, spune o femeie care locuieşte în cartierul unde locuia medicul chirurg.
Trupul neînsufleţit al chirurgului a fost preluat de medicii legişti pentru necropsie.