Va fi sărbătoare mâine, 27 august, în Republica Moldova. Prilej de multe declarații lacrimogen-eroice și de drapele tricolore puse pe Facebook. Poimâine vor fi uitate.

Două sărbători în una. În 1989, pe 27 august, a avut loc în Piața Victoriei din Chișinău Marea Adunare Națională care a proclamat limba română ca limbă oficială! Un act de mare curaj, pentru că la acea dată, Moldova era Republică Socialistă Sovietică, parte a muribundului URSS.

Decizia celor aproximativ 750.000 de oameni veniți în piață a fost statuată câteva zile mai târziu în Sovietul Suprem al RSSM.

Era 1989, anul marilor schimbări, iar țara de dincolo de Prut intra în valul perestroikăi de la Moscova.

Ele nu se opreau aici, în 16 noiembrie, prim-secretar al CC al Partidului Comunist din RSS Moldova devine Petru Lucinschi, un reformist pe placul lui Mihail Gorbaciov.

Pe 27 august 1991, când URSS se destramă, Moldova își declară independența.

În 1997, Lucinschi devine președintele republicii. El este personajul prin care marcăm celebrarea a 30 de ani de la declararea independenței și 32 de ani de la revenirea limbii române și a alfabetului latin în viața oficială a cetățenilor moldoveni.

De câte ori se vorbește despre unirea Basarabiei cu România (despre parte din Bucovina și Maramureșul de Nord nu prea se mai discută), este invocată vizita făcută de Nicolae Ceaușescu la Chișinău, în august 1976, și de dorința sa de a deschide subiectul Pactului Ribbentrop-Molotov cu ”ultimul dur” sovietic, Leonid Brejnev.

Petru Lucinschi, personaj cu multe funcții la Moscova și Chișinău încă din perioada sovietică, a participat la acea vizită și o descrie, într-un interviu din 2011, în termeni foarte duri.

Personaj controversat, din cauza apropierii de Gorbaciov, Lucinschi a revenit în atenția românilor când fiul său cel mare, Sergiu, a fost arestat la București. Condamnat la Curtea de Apel cu suspendare, pentru trafic de influență, la Înalta Curte de Casație, Sergiu Lucinschi este condamnat la 2 ani și 4 luni cu executare. Era 2019. Ultimele știri despre el erau că este căutat prin Interpol și că ar fi la Moscova.

 ”Ceauşescu nu se deosebea de actualii politicieni care împărtăşesc ideea României Mari, ca acelaşi Vadim Tudor”

Când a dat interviul, în 2011, Petru Lucinschi era acuzat că a fost omul Moscovei, dar și un apropiat al lui Nicu Ceaușescu, fiul președintelui român. Acuzele erau bazate pe o fotografie pe care fostul președinte basarabean nu o recunoaște. Era vorba de cea oficială, când Nicu l-a însoțit pe tatăl său la Chișinău, sau de alta, dispărută acum?

Iată ce declara Petru Lucinschi pentru timpul.md :

- În presa română a apărut o fotografie a dvs., alături de Nicu Ceauşescu. Eraţi prieteni?

- Aşa ceva nu puteaţi să vedeţi. Poate că e un montaj. Pe Nicu l-am văzut doar în 1978, când a venit cu taică-său într-o vizită la Chişinău. Strada Calea Ieşilor din capitală am reconstruit-o atunci urgent pentru Ceauşescu. La acea vreme, fiind prima persoană în oraş - prim-secretar al partidului din Chişinău, m-am ocupat de primirea lui Ceauşescu, împreună cu Bodiu. Nicu se ocupa de tineret. În acea seară, după ce am organizat o recepţie în restaurantul „Butoiaş”, el a plecat cu tinerii noştri, fiind însoţit şi de Ivan Timofeevici Guţu. Nici n-am dat mâna cu el. - Dar cu Nicolae Ceauşescu despre ce aţi discutat? - Nu pot să zic că eram în oarecare relaţii. În 1972, când s-au împlinit 50 de ani de la crearea URSS, primele persoane de la noi au plecat cu avionul la Moscova. Ceauşescu venea cu trenul şi eu trebuia să-l întâmpin la Ungheni, unde, după cum ştiţi, se schimbă roţile la tren. Când am ajuns în gară, eram la un pas de a nimeri într-o situaţie ridicolă. Nu ştiam că el a venit şi mai că mi-a ieşit din gură: „Nu cumva pe derbedeul ăsta îl întâlnim?”. Tot atunci mi-a fost prezentat ambasadorul României în URSS şi mi-am înghiţit cuvintele. Gara era închisă. Am discutat cu Ceauşescu într-o sală de aşteptare, unde mesele erau pline. Am vorbit despre vinuri, agricultură, industrie, fără să atingem subiectele politice.

 - Aţi participat la ultima întâlnire dintre Gorbaciov şi Ceauşescu? Relaţiile dintre ei erau într-adevăr tensionate?

- Ceauşescu era ultimul din lagărul socialist, oponent aprig al perestroikăi. El dorea să rămână numai socialismul construit de el şi Gorbaciov nu-l agrea. Ceauşescu era puţin înapoiat, căci politicianul, dacă nu reuşeşte să fie cu un pas înaintea evenimentelor, trebuie măcar să păşească în ritm cu ele. N-am participat la ultima lor discuţie, dar ştiu că şi atunci au avut opinii diametral opuse.

- Aţi spus într-un interviu că Ceauşescu era un mare naţionalist, iar alţii vorbesc şi despre ideile sale unioniste. Cum îşi demonstra el aceste calităţi? - Ceauşescu nu se deosebea de actualii politicieni care împărtăşesc ideea României Mari, ca acel Vadim Tudor. Clar că, activând în sistemul socialist, era mai atent la vorbe, pentru că un politician trebuie să se gândească nu atât la ceea ce va spune, cât la ceea ce nu va spune. Ceauşescu era un mare naţionalist, însă, şi-a pus nişte principii, de care n-a vrut să se dezică. Eu mă tem întotdeauna de oamenii cu idei fixe, care sunt foarte periculoşi, mai ales când vin la putere. Atunci îşi constrâng anturajul să li se supună orbeşte, iar cei care refuză sunt înlăturaţi sau lichidaţi. Aşa au venit şi bolşevicii. Din păcate, avem şi astăzi în Republica Moldova oameni cu mentalitatea veche, care cred cu încăpăţânare într-o singură idee... - A avut Kremlinul vreo legătură cu asasinarea lui Ceauşescu?

- Nu, iarăşi e vorba de provincialismul nostru...