Pe 7 noiembrie 1917, Leon Troțki anunța preluarea puterii de către bolșevici în cadrul Congresului Sovietelor, la care s-au aprobat și decretele lui Lenin referitoare la pământ și la încheierea păcii cu Germania.

Lenin era apoi ales președinte al Consiliului Comisarilor Poporului, de fapt prim-ministru al Rusiei. Două mistere nu au fost însă deplin elucidate nici până astăzi. Din ce a trăit Lenin în lungul său exil și care a fost cauza morții la doar 53 de ani?

Se pare că Lenin, care deși murea de grija proletariatului a fost certat cu munca, a trăit din fondul special al partidului, fond despre care nu se pomenește niciodată în actele oficiale, dar a cărui existență este recunoscută de Lenin în corespondență.  Fondul era adunat din cotizațiile membrilor, donații și din așa-zisele “exproprieri”, de fapt atacuri banditești asupra poștei, băcilor și gărilor. Cea mai cunoscută “expropriere” a fost atacul asupra a două camioane cu bani, pe 26 iunie 1907 în Piața Erevan din Tiflis, când au fost furate 340.000 de ruble de către o echipă condusă de Stalin. Lenin a controlat fondul atât în timpul exilului cât și după victoria revoluției bolșevice.

Imediat după moartea liderului bolșevic a circulat zvonul că a murit de sifilis. Însă, cercetări făcute după deschiderea arhivelor URSS nu confirmă zvonul.

În mai 1922, Lenin a avut primul atac cerebral. A rămas paralizat pe partea dreaptăă. După al doilea atac din decembrie 1922, Lenin a demisionat din funcțiile politice. În martie 1923, a suferit al treilea atac, a rămas țintuit la pat și incapabil să mai vorbească. A murit la 21 ianuarie 1924. Cauza oficială a morții a fost ateroscleroza, dar din cei 27 de medici care l-au tratat numai opt au fost de acord cu concluziile raportului de autopsie. Totuși, documente declasificate după căderea URSS, alături de memoriile medicilor lui Lenin, sugerează că liderul bolșevic a fost tratat de sifilis încă din 1895.

Conferinţa Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Maryland din 2012 a avut ca temă decesul primului premier al Uniunii Sovietice, revoluţionar bolşevic şi fondatorul ideologiei leniniste.

Neurologul Harry Vinters, de la Universitatea California, şi istoricul rus Lev Lurie au revăzut dosarele medicale ale liderului rus şi au concluzionat că este puţin probabil ca sifilisul să fi fost cauza morţii, aşa cum se crezuse până atunci. Autopsia realizată în 1924 a evidenţiat că vasele de sânge ale creierului erau extrem de afectate, un semn dificil de interpretat, a declarat dr. Philip Mackowiak, organizatorul evenimentului.

„În primul rând, era foarte tânăr, iar în al doilea rând, nu prezenta nici unul dintre factorii de risc”, explica Mackowiak. Lenin nu fuma şi nu accepta fumători în preajmă. Nu avea diabet, nu era supraponderal, iar autopsia nu a găsit dovezi că ar fi avut hipertensiune arterială. La momentul morţii sale, suspiciunea populară era că Lenin a murit de sifilis. Totuşi, istoricul familial pare să fi avut un cuvânt mai greu de spus în anatomia liderului sovietic, explica neurologul Harry Vinters. Lenin a fost tratat pentru sifilis cu medicaţia primitivă disponibilă la început de secol. Se ştie că bolile cu transmitere sexuală pot cauza atacuri cerebrale, însă nu există dovezi în dosarul medical şi cel al autopsiei că acesta ar fi fost şi cazul lui Lenin. Tatăl acestuia a murit şi el de tânăr, la 54 de ani, şi este posibil ca ambii să fi fost predispuşi la o îngroşare a arterelor. Stresul este un alt factor de risc pentru accidente vasculare cerebrale şi nu există vreo urmă de îndoială că Lenin a avut parte de el din plin.

Însă, mulți îi doreau moartea: „Mereu au existat încercări de asasinat, de exemplu”, spunea neurologul Harry Vinters. La autopsie, nu s-au efectuat testele toxicologice, care ar fi demonstrat prezenţa substanţelor străine în corp, a menţionat neurologul. Cronicile timpului relatau de asemenea că, cu câteva ore înainte de moarte, Lenin vorbea, era activ şi lucid. Chiar înainte să moară, „a intrat în convulsii puternice, neobişnuite pentru cineva care trece printr-un accident vascular”, a spus Vinters.

Istoricul rus Lev Lurie, invitat la conferinţa de la Universitatea Maryland, a avansat ipoteza că Stalin l-ar fi otrăvit pe Lenin.

Având o sănătate precară şi slăbit de atacurile succesive, în 1921, Lenin a uitat cuvintele unui discurs important. După unul din accidentele cerebrale, a fost nevoit să înveţe din nou să vorbească şi să scrie - cu mâna stângă. După un alt atac major, a rămas semi-paralizat şi nu a mai putut vorbi.

Totuşi, spre 1924, şi-a revenit suficient cât să sărbătorească anul nou şi să meargă la vânătoare. La momentul respectiv, Lenin ar fi realizat că susţinerea lui Stalin în accesul său la putere a fost o greşeală şi s-ar fi apropiat de Leon Troţki. Asta l-ar fi provocat pe Stalin să îşi otrăvească fostul protector, crede istoricul Lev Lurie. Această metodă de suprimare a duşmanilor era printre preferatele lui Stalin, a adăugat Lurie.