Adam și Maria Stoican sunt intrați binișor în a doua jumătate a vieții. Dintotdeauna au trăit în satul Cârșie, comuna Sichevița din județul Caraș-Severin. Nu au cine știe ce școală. Bărbatul cântă însă dumnezeiește la saxofon. Undeva, în adândul inimii, simte că talentul l-a moștenit fiica lui a doua, Ana, oficial declarată moartă, la cinci zile de la naștere.

Anul acesta, tânăra ar fi împlinit, ca și sora ei geamănă, Mărioara, 30 de ani. Părinții șiau făcut în sfârșit curaj să spună, în ziar, povestea, în speranța că poate fata citește și vine acasă.

 

„Vă rugăm să scrieți”

Adam și Maria s-au îmbrăcat în haine de duminică, el cu cămașa albă apretată și costum negru. E un moment solemn întâlnirea în care relatează cele mai bizare cinci zile din viața lor.

Pe 17 decembrie 1988, Maria, care avea vreo 20 de ani, a ajuns la Moldova Nouă, la spital, să nască. A adus pe lume două fete: Ana și Mărioara. „Erau micuțe, aveau puțin peste un kilogram fiecare”, își amintește mama. Toate trei au fost trimise la Spitalul Județean Reșița. „Fetele erau puse la incubator, eu mergeam să le alăptez. După cinci zile, una dintre ele nu mai era. Am întrebat unde este Ana mea. Asistentele m-au luat și m-au dus într-un cabinet, miau făcut o injecție și apoi miau spus că Anuța a murit. Mi-au dat să iscălesc o hârtie că aș fi de acord să incinereze copilul. Eu de mort nu l-am văzut, mort. Nu mi-au arătat-o pe Ana, doar m-au pus să iscălesc că nu o iau acasă”, spune Maria. „Eram un copil atunci, nu înțelegeam”, mai arată femeia. În final, s-a externat cu un singur copil, Mărioara, și cu un certificat de deces pe numele celeilalte fete. Nici acum nu știe de ce, după dispariția fetei, soțul ei a fost chemat la procuratură. Ca și medicul care le-a adus pe fete pe lume. I-au spus asistentele că în noaptea nașterii doctorul ar fi venit băut să o asiste, și, din greșeală, ar fi sucit umărul copilei, și i-ar fi apăsat capul. Dar Maria nu își amintește să fi avut fetița în gips, în cele 5 zile cât a hrănit-o la propriul sân, sau să o fi văzut strâmbă: „Fata era normală. În final, m-au trimis cu salvarea la Sichevița. Vă rugăm să scrieți”.

Satul fără oameni

Satul Cârșie compune comuna Sichevița împreuă cu alte 17 sate. Doar 10 – 12 familii au mai rămas pe loc, toate celelalte au plecat, unele la cele veșnice, altele măcar în centrul comunei. S-a ajuns până acolo încât în sat nu mai trăiesc decât trei copii. Acum 50 de ani școala era plină de ei: 30 de școlari dădeau viață locurilor. Acum, totul este pustiu, totul pare lipsit de sens și de speranțe.

Vorbim de o localitate aflată la marginea județului, a țării, a Uniunii Europene. Care ce ar mai putea aștepta de la maimari? Un drum? Un microbuz pentru cei trei elevi care fac naveta la școală pe jos? Asigurări de sănătate nu are nimeni, iar doar 5 locuitori au job-uri, pentru care merg 3 km pe jos până la Gârnic, la un atelier de bobinaj.

În sat, oamenii au maxim șapte-opt clase. Se tem de primar că nu îi ajută. Se tem de șeful de post. Se tem, practic, de orice autoritate care le-ar putea face „ceva”, dacă nu sunt „atenți”. În satul acesta, povestesc localnicii, au fost găsiți oameni uciși și nimeni nu a făcut vreo plângere, nimeni nu a fost cercetat și nimeni nu a fost trimis în judecată. Poate, de aceea, până acum, Adam și Maria și-au înghițit strigătul de disperare.

Este un ținut atemporal, cumva, unde, la 30 de ani distanță, un tată și o mamă și-au luat inima-n dinți să spună povestea fiicelor lor gemene despărțite la naștere. Nici ei nu știu de ce au așteptat atât. Oamenii au ajuns să fie convinși că Ana e vie, pe undeva, că nu a murit așa cum li s-a spus. Că le-a fost luată și dată altei familii.

Polițiștii misterioși și sora geamănă

În anul 2002, familia Stoican a fost vizitată prima dată de poliție. Un agent în uniformă a venit să vadă de ce fetei Ana Stoican nu i s-a făcut buletin de identitate. Părinții au arătat certificatul de deces. În 2013, a revenit polițistul, însoțit de un civil: „De ce nu ați reînoit cartea de identitate?”. „Din nou am scos certificatul deces, am spus că fata a murit în spital, imediat după naștere. Le-am spus cum ni s-a spus și nouă. Deși noi nu am văzut-o moartă niciodată”, spune Adam. Cealaltă geamănă, sora vie, Mărioara, e femeie măritată și mamă a doi copii: „Am avut tot timpul o senzație ciudată. Că eram completă și incompletă. Că sora care îmi lipsea ar fi și ea pe undeva. Tot timpul am crezut că e vie. Mai ales că părinții nu au văzut-o niciodată moartă. Anual, așa cum e datina, pomenim morții, dar mereu când i-am dat de pomană, m-am gândit că ea e de fapt în viață”.

 

Te-ar putea interesa și: