Evenimentul ZileiEVZ SpecialMisterele Răpirii jurnaliștilor din Irak (ep. 3). Cine vorbește prima dată de bani în schimbul ostaticilor

Misterele Răpirii jurnaliștilor din Irak (ep. 3). Cine vorbește prima dată de bani în schimbul ostaticilor

Misterele Răpirii jurnaliștilor din Irak (ep. 3). Cine vorbește prima dată de bani în schimbul ostaticilor
Știrea-bombă de acum 10 ani a făcut înconjurul lumii: La 28 martie 2005, trei jurnaliști români au fost răpiți în Irak împreună cu ghidul lor, irakianul Mohammad Munaf. Au fost eliberați după 55 de zile de captivitate, după intense negocieri ale statului român cu răpitorii.

 Atât în timpul deținerii jurnaliștilor Marie-Jeanne Ion, Sorin Mișcoci, Ovidiu Ohanesian, cât și după eliberarea lor, presa a semnalat multe neconcordanțe între fapte și declarații despre ceea ce a numit „Criza ostaticilor” și a încercat să afle cât mai multe lucruri despre ce s-a întâmplat în Bagdad. Am scris mult în 2005 despre subiect, însă și astăzi multe întrebări au rămas fără răspuns.

În episodul anterior, apărut în ziarul de ieri, am publicat un document oficial al Președinției, unde președintele Traian Băsescu a povestit Operațiunea de Salvare a celor patru ostatici, la care au participat ofițeri din SRI, SIE, Direcția de Informații a Armatei. Împrospătarea amintirilor e esențială pentru a înțelege ce se va întâmpla cu redeschiderea dosarului „Răpirea jurnaliștilor” de către Parchetul General. Astăzi fac o trecere în revistă a celor mai importante momente din perioada martie-iunie 2005, ce secrete au fost ascunse și care sunt întrebările rămase fără răspuns

28 martie 2005. Redacția Prima TV primește vesteașoc: jurnaliștii Marie-Jeanne Ion și Sorin Mișcoci, împreună cu Ovidiu Ohanesian de la „România liberă” și însoțitorul lor Mohamad Munaf au fost răpiți de pe o stradă din Bagdad. Informația a ajuns în televiziune printr- un SMS trimis de Marie- Jeanne, închisă în portbagajul unei mașini, după cum a declarat.

Jurnaliștii plecaseră în Irak la sugestia lui Omar Hayssam și pe banii lui. Acum, după ce știm evoluția lucrurilor, rămâne întrebarea: de ce au fost lăsați ziariștii să plece la Bagdad când SRI și SIE știau de deplasare, scopul ei și, cu o probabilitate de 99%, de ceea ce se pusese la cale?

29 martie. Omar Hayssam, om de afaceri romano-sirian, prietenul lui Munaf și al jurnalistei Marie-Jeanne (fiica senatorului PSD Vasile Ion), apare la televizor și anunță că a fost contactat de un intermediar care i-a propus eliberarea ostaticilor în schimbul a 4 milioane de dolari. Omar era filmat în rezerva de spital, unde stătea internat de la începutul anului.

La finalul operațiunii de salvare s-a aflat că în acea zi, în intervalul 16.30-17.00, Omar Hayssam, care părăsise spitalul, a făcut prima vizită la Cotroceni, la generalul Degeratu, fiind însoțit de prietenul său Yassin Mohamad.

30 martie. Postul Al-Jazeera difuzează primele imagini cu ziariștii români și cu Munaf, în fața celebrei carpete. Analiștii și tot felul de specialiști în tactică militară ajung la concluzia: răpirea pare atipică! Apar și primele opinii că totul e o cacealma.

Revedeți imaginile și veți fi mirați de calmul lui Ovidiu Ohanesian, care, la un moment dat, se juca cu cătușele de la mâini. M-am întrebat și în 2005, mă întreb și acum: Era și Ohanesian complice la răpire sau „mirosise” că toata acțiunea e o piesă regizată din care face parte și colega Marie- Jeanne? Ulterior, jurnalistul a recunoscut că în prima locație au fost tratați foarte bine de către răpitori și nici n-au fost ținuți legați la ochi.

31 martie. Departamentul de Stat al SUA confirmă că Munaf e și cetățean american. Așadar, implicarea autorităților de la Washington devine oportună și oficială. Dinspre partea romană lucrau ofițeri SIE, SRI și din Direcția de Informații Militare.

Adam Ereli, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, citat de AFP, a anunțat că, în asemenea cazuri, la ambasada americană este mobilizată o echipă de monitorizare a răpirii, iar diplomații americani țin o legatură strânsă cu autoritățile de la București.

O informație interesantă, desprinsă ulterior din povestirile celor trei jurnaliști, se referă la faptul că, după mutarea lor din prima locație și preluarea lor de către un alt grup de răpitori, Munaf s-a arătat speriat. Oare abia după acest moment Munaf s-a simțit cu adevărat prizonier și a început să plângă?

1 aprilie. Agenția Reuters difuzează pe flux patru fotografii cu ziariștii ținându-și actele în mână. Ovidiu Ohanesian a povestit ulterior că au fost făcute în aceeași zi cu filmarea cu carpeta, adică pe 30 martie, la prânz.

Ziua de 1 aprilie mai are o relevanță. Atunci, a spus Sorin Mișcoci, „vineri seara, am fost transferați în altă locație”. El și Munaf, în portbagajul unei mașini, Ovidiu si Marie- Jeanne, într-altul. Toți erau legați la ochi. Ovidiu a spus ca doar bănuiește că era colega de la Prima, fiindcă nici n-a văzut-o, nici n-a auzit-o, ea având un plasture pe gură, după cum i s-a spus.

Noaptea de 1 spre 2 aprilie. Pe un site de pe internet apare informația că răpiții au fost eliberați și vor sosi în acea noapte pe aeroportul Otopeni. OTV difuzează știrea și toată presa se mobilizează. Curios e că la fața locului nu au fost numai jurnaliști, ci și reprezentanți ai autorităților. Apar primele declarații dinspre partea franceză, făcându- se o paralelă cu cazul jurnalistei Florance Aubenas, răpită și ea în Irak în luna ianuarie 2005.

3 aprilie. Apar în presă informații din sfera serviciilor secrete românești care dau ca iminentă încheierea crizei prin eliberarea jurnaliștilor. Ne-am întrebat: Intoxicare? Grabă? Știau agenții de mutarea dintr-o locație într-alta a ostaticilor, la un alt grup?

4 aprilie. În „Evenimentul zilei” a apărut un interviu cu iubitul lui Marie-Jeanne, care povestește: „În ziua răpirii (luni, 28 martie), pe la 19.30 -19.40, stăteam de vorbă cu ea. Îmi spusese ce mai are de făcut. Joi seara (31 martie) trebuia să se îmbarce și vineri dimineața ar fi trebuit să o aștept la aeroport (Atenție! Rezervările Tarom pentru întoarcere erau pentru data de 7 aprilie!). Discuția de dinaintea mesajului a fost una normală, o discutie lejeră. La 20 de minute după ce am discutat cu Marie-Jeanne (deci, ora 20.00), am primit mesajul „Am fost răpiți. Nu e o glumă. Ajutor.”

Tot un reporter de la „Evenimentul zilei” vorbește pe 4 aprilie pe telefonul lui Hayssam cu un cetățean care se prezintă a fi fratele, Mukles Omar. „Haideți să facem liniște două zile până la întoarcerea ziariștilor acasă”, spune omul.

Până și președintele Uniunii Arabe din România, Mohammad Yassim, a lansat ideea că „în două-trei zile vom avea informații certe despre soarta jurnaliștilor”. Dacă ne reamintim și corespondența din Bagdad a lui Mile Cărpenișan, de la Antena 1, e firească întrebarea: Să fi fost totuși recuperați cei patru din mâinile grupării comandate de Omar în seara zilei de 1 aprilie, atunci când Sorin a povestit că au fost transferați din casa cu carpete în beciul întunecos? Cu siguranță, căci despre aceasta ne-a vorbit președintele Băsescu (și am publicat ieri!), spunând că, pe 4 aprilie, la Bagdad s-au făcut primele arestări, „acțiune inițiată de autoritățile irakiene în urma unor informații transmise de la București prin delegație”.

5 aprilie. Președinția anunță că Omar Hayssam a fost arestat. Comunicatul se referă și la „acțiuni conexe”, desfășurate la Bagdad, despre care, ulterior, aveam să aflăm că se referea la arestarea a 9 irakieni. E vorba de grupul care i-a ținut ostatici în prima locație.

Despre cel de-al doilea grup de răpitori nu vom afla prea curând. Îmi aduc aminte doar că am scris că s-au despărțit bucuroși de ostatici deoarece le-au făcut cadouri. Vom afla oare de ce arabilor nu le-a trebuit nici aurul lui Marie- Jeanne, nici telefonul-minune al lui Sorin, ci doar camera de luat vederi și aparatul foto? Oare de ce Munaf-complicele irakian s-a supus de bunăvoie regimului de teroare al fraților săi, răpitorii, și ce l-a făcut să plângă pe umărul lui Ovidiu sau al lui Sorin? Probabil că răspunsurile sunt de găsit în partea secretizată a dosarului.

Ce credeau jurnaliștii care au stat de vorbă cu cei trei ostatici

Sunt interesante opiniile de atunci ale unor jurnaliști care au avut contact direct cu cei eliberați din mâinile răpitorilor irakieni. Mădălin Ionescu, realizatorul emisiunii „Miezul problemei”, difuzată de Național TV, l-a avut ca invitat în studio pe Ovidiu Ohanesian. Ion Cristoiu, invitat la B1 de „Nașul”, a dialogat cu Sorin Mișcoci. Le-am solicitat, în mai 2005, să-mi răspundă la două întrebări:

1. Credeți că nu prea știu ce li s-a întâmplat sau ascund ceva?

2. La ce întrebare nu ați primit răspuns?

❒ MĂDĂLIN IONESCU

1) Am vorbit cu Ovidiu aproape două ore înainte de emisiune. Știe cu siguranță mai multe decât spune. Asta nu înseamnă că ascunde, într- un sens malefic, informații compromițătoare pentru el sau colegii săi. E nevoit să respecte un „deal” între răpitori și autorități. Răpitorii nu le-ar fi dat drumul fără un gaj (bani din partea autorităților, alte interese, vieți de persoane). Ovidiu, Sorin și Marie- Jeanne pot fi încă în pericol. Mai mult, de modul în care vorbesc sau tac s-ar putea să depindă viața altor ostatici.

2) Mi-a răspuns așa cum a putut la toate întrebările. A făcut și dezvăluiri. Una sau două dintre acestea l-ar putea costa ruperea relației cu Marie-Jeanne.

❒ ION CRISTOIU

1) În zilele în care au fost „la vila lui Băsescu”, au fost instruiți să fie cât mai confuzi. De ce respectă instrucțiunile Autorității într-o democrație unde jurnalistului rebel nu i se pot întâmpla lucruri foarte grave? Pentru că sunt șantajați. În timp ce ei sunt confuzi, Autoritatea dă drumul în presă la numeroase documente care îi fac suspecți. Este o operație tipică de servicii secrete prin care se decredibilizează o posibilă confesiune publică. Singura lor șansă ar fi fost dacă la conferința de presă, urmărită de întreaga țară, unul dintre ei ar fi luat microfonul și ar fi dat pe față cacealmaua.

2) Nu mi-au lămurit circumstanțele răpirii, în contextul în care eu le știu pe de rost.

Cât de bine îl știa SRI pe Omar Hayssam

Potrivit unor surse din serviciile secrete, anchetele vizându-l pe Omar Hayssam sunt bazate și pe informațiile transmise de SRI, în unele dintre acestea făcându-se referire și la Mohammad Munaf. Este vorba despre 85 de sesizări ale SRI privind infracțiuni economice transmise instituțiilor abilitate în ultimii ani și care arătau legăturile dintre Omar Hayssam și Mohammad Munaf. Acesta din urmă era doar un om de încredere, afacerile sale fiind de fapt ale lui Hayssam transferate pe alte firme.

Un raport privind infracțiunile economice ale lui Omar Hayssam și Mohammad Munaf a fost prezentat președintelui Traian Băsescu după răpirea ziariștilor, șeful statului făcând referire la acesta într-un interviu difuzat, la începutul lunii aprilie, de Radio MIX. Băsescu spunea atunci că serviciile secrete „au sesizat din vreme și de multă vreme”, cu documente, despre filiera Omar Hayssam, dar că „politicul nu a luat nici o decizie timp de șapte ani”. (Mediafax, mai 2005)


Accesează: