Misterele de dincolo de viață. Ce se întâmplă, de fapt, în creierul uman în pragul morții și de ce unii oameni văd o lumină albă

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Un nou studiu a investigat fenomenul care are loc în creierul oamenilor în momentul morții, dezvăluind că există o activitate a undelor gamma, asociată cu starea de conștiință.

Cercetătorii au explicat în detaliu ce se întâmplă în creierul celor cei aflați în pragul morții, care de cele mai multe ori raportează experiențe precum viziuni ale unor lumini albe sau întâlnirea cu rude decedate de mult timp.

Cercetările arată ce se întâmplă în creierul uman în pragul morții

Experții au constatat că o anumită activitate a fost înregistrată în regiunea creierului asociată cu visarea, halucinațiile vizuale în cazul epilepsiei și stările de conștiință alterată. Aceștia au studiat patru pacienți care au decedat după ce au suferit un stop cardiac, în timp ce activitatea electrică a creierului era monitorizată cu ajutorul electroencefalografiei.

Toți cei patru pacienți se aflau în comă și familiile lor au dat consimțământul pentru a întrerupe suportul vital în momentul în care s-a constatat că nu mai exista nicio șansă de recuperare medicală.

Pe măsură ce ventilatorul, care îi menținea în viață, a fost oprit, doi dintre pacienți au prezentat o creștere a ritmului cardiac, însoțită de o creștere a activității undelor gamma.

Activitatea undelor gamma, cea mai rapidă înregistrată în creier, este asociată cu starea de conștiință. Interesant este faptul că acești doi pacienți au raportat în trecut episoade de convulsii, însă nu au avut nicio convulsie în ultima oră înaintea decesului lor.

Nu toți oamenii au aceeași activitate în creier în pragul morții

Ceilalți doi pacienți nu au manifestat o creștere similară a ritmului cardiac și nici nu au prezentat o activitate cerebrală crescută.

Interesant de menționat este că această descoperire vine în urma unui studiu anterior efectuat pe animale cu aproximativ 10 ani înainte. În acel studiu, s-au înregistrat semnale similare de activare a undelor gamma în creierul animalelor aflate în agonie și al oamenilor în momentul în care se produce o privare de oxigen în urma unui stop cardiac.

Autorul principal, profesorul Jimo Borjigin, de la Universitatea din Michigan, a adăugat: „Nu putem face corelații între semnăturile neuronale observate ale conștiinței și o experiență corespunzătoare la aceiași pacienți din acest studiu”, a spus el, potrivit doctorulzilei.ro.