Teorii, controverse, discuţii despre unele dintre cetăţile dacice, “bântuite” de căutatori de aur şi nu numai de ei au circulat de-a lungul timpului, revârsându-şi chiar şi în prezent neostoita aplecare asupra unui subiect de amploare: complexa civilizaţie a dacilor.

Este vorba despre informaţii care circulă de multă vreme pe Internet, mai ales pe blogurile pasionaţilor de arheologie. Punctul culminant l-au constituit, printre altele, ceea ce a fost adus la lumină, nu demult, de scanările făcute de BBC şi Discovery. 

Încă nescos la lumină

Mai precis, faptul că Cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia ar sta pe un oraş secret, de mărimea Bucureştiului, încă nescos la lumină. Surse neoficiale arată că primele scanări în zona cetăţilor dacice au fost făcute pe la începutul anilor ’90 de ruşi, care au folosit un satelit pentru a ”scana” subsolul din zona Grădiştei. Oficial nu există nicio informaţie despre acele cercetări, însă s-a vorbit despre faptul că ruşii ar fi descoperit situri antice şi preistorice necunoscute încă în zonă.   Se spune că munţii fuseseră tăiaţi şi terasaţi, apoi amenajaţi în incredibilul ansamblu. Iar la o adâncime de peste 8 metri s-ar afla o aşezare subterană. Conform pasionaţilor, unele cercetări secrete, derulate de un grup de oameni de ştiinţă români până în 1999, au evidenţiat faptul că sub Sarmizegetusa şi sub celelalte cetăţi dacice pe care le cunoaştem acum există acel ansamblu arhitectonic militaro-civil, bogat în aur şi cu multe elemente anterioare civilizaţiei dacilor. 

În 2001, generalul de divizie în retragere Vasile Dragomir declara pentru presa centrală că în zona Vârtoape, pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, au fost descoperite 75 de gropi conice, de dimensiuni diferite, precum şi incinte paralelipipedice, modificate de mâna omului, care comunicau între ele, dar şi cu platoul de deasupra prin drumuri antice. 

Cele mai importante

„Vreau să subliniez că în urma măsurătorilor noastre a rezultat că în zona Vârtoape şi în imediata apropiere se află vestigiile cele mai importante ale complexului, inclusiv sanctuare, construcţii cu o vechime mai mare decât cele de la Sarmizegetusa”, declara la vremea respectivă generalul Vasile Dragomir, declaraţie preluată pe toate blogurile care au abordat această temă.  Centrul complexului ar fi chiar oraşul subteran şi suprateran de la Vârtoape, de dimensiuni mult mai mari decât cel de la Sarmizegetusa Regia. De aceste tuneluri secrete localnicii nu ar fi străini, şi de aici legendele. Zvonurile s-au amplificat în momentul în care în zonă şi- au făcut apariţia echipele de la BBC şi Discovery, care au scanat împrejurimile, folosindu-se de sateliţi şi de tehnologia numită LIDAR. Majoritatea specialiştilor care studiază de multă vreme spun că aceasta este doar o legendă, neconfirmată de cercetările arheologice. Însă recunosc un adevăr, şi anume faptul că ruşii au efectuat la începutul anilor ’90, scanări ale perimetrelor.

În interiorul mormântului?

Altă cetate dacică, alt mister…„Aici ar putea fi intrarea în palatele subterane ale lui Zamolxis, zeul dac”. Este doar una dintre multele supoziţii care se perpetuează, de multă vreme, în ceea ce priveşte cetăţii Moşna. Încercările de găsire a comorii despre care se presupune că ar fi aici au dat greş până în present. Oamenii locului fiind convinşi că la mijloc se află „un blestem cumplit”. De-a lungul timpului se pare că au intrat câteva persoane în tunelul care se spune că leagă satul de cetate. Peste toate, vine însă şi o altă „teorie”. Şi anume că un alt tunel ar lega cetatea şi satul de Basarabia, trecând pe sub Prut. Potrivit ziarullumina.ro, o echipă de arheologi ieşeni au săpat la această cetate în anul 1966, săpăturile fiind conduse de arheologul Adrian C. Florescu şi de muzeograful Gheorghe Melinte de la Huşi. Săpăturile din 1966 au atestat, pe partea vestică, „prezenţa resturilor de locuire în incinta cetăţii şi absenţa acestora în exterior”. În lucrarea dedicată săpăturilor de la Moşna, arheologul Adrian Florescu vorbeşte despre „recunoaşterile repetate efectuate aici în ultimii ani de Gh. Melinte, directorul Muzeului raional Huşi, şi de Al. Brătianu, profesor la şcoala din Moşna, care au dus la identificarea unor interesante resturi arheologice datate din secolele III-II î.Hr“. Cercetările arheologice nu au mai continuat din cauza lipsei fondurilor pe de o parte, iar, pe de altă parte, deoarece Gheorghe Melinte, şi-a pierdut viaţa, fiind ucis de un val de pământ care s-a prăbuşit peste el. După cum scria în studiul său din 1968 arheologul Adrian Florescu, cetatea se află la 3,5 kilometri de sat, pe o înălţime care asigură o bună vizibilitate, „zona răsăriteană a podişului central moldovenesc poate fi considerată ca un adevărat bastion natural, cu văi înguste şi adânci şi înălţimi care pot atinge şi 500 de metri, acoperite de codri seculari”.

Arheologii au calculat că zidul de protecţie al cetăţii, făcut de geţi, avea cel puţin 3 metri, iar unii experţi avansează chiar ideea că avea cel puţin 6 metri. În interiorul perimetrului protejat se aflau locuinţe. Săpăturile arheologice au scos la iveală obiecte casnice din ceramică şi arme. În interiorul cetatii se află ceva despre care se presupune că ar fi fost mormântul unei mari capetenii militare dace. Acolo, în interiorul mormântului, se presupune că s-ar afla comoara. În plus, se mai spune că uneori se arată oamenilor porţi mari cu lacat, care „marchează” intrarea în galerii subterane, care duc la locul în care se află comoara. Galeriile subterane fiind folosite în cazul în care cetatea ar fi fost atacată şi ocupată, iar prin ele dacii îşi salvau viaţa. 

Poveştile legate de acest loc misterios sunt de neoprit, sătenii fiind de părere,  printre altele, că în cetate se află „un beci adânc, care este încuiat cu un lacăt mare cât un ceaun chiar de către turcii care au ascuns acolo o comoară”. Tot turcii ar fi cei care blestemat comoara, iar „căutătorii comorii se rătăcesc, ei fiind duşi, de o forţă nevăzută, pe o cale rătăcită, iar unii dintre ei trezindu-se la câţiva kilometri distanţă”...

Templul sfânt 

Încă o cetate dacică, iar comori. Cetatea de la Malaya Kopanya este considerată ca fiind cel mai puternic avanpost al dacilor din regiune. Acesta se întindea de-a lungul a patru vârfuri de munți, a crestei vulcanice Rokosovo- Hust, locurile fiind Gorodiște, Mica Gorodiște, Serednyi Grunok și Celenița. Transilvania Reporter nota ăn 2013 că, la 20 de kilometri de graniţa cu România, la intrarea Tisei în bazinul Maramureşului istoric, arheologii sătmăreni și ucraineni au descoperit după ani de săpături cel mai mare cimitir din arealul dacic. Aflată în buza comunităţii româneşti din Transcarpatia, cetatea dacică de la Malaya Kopanya se întinde pe o suprafaţă de trei hectare şi este construită din valuri de pământ. Pe dealul din vecinătate au fost descoperite 70 de morminte și cele mai valoaroase podoabe din aur după vestitele brățări dacice. Este cea mai mare descoperire dacică de acest fel. Țelul arheologilor este de a găsi sanctuarul cetății, templul sfânt al dacilor liberi.  Acesta este al doilea cimitir-cetate dacic descoperit, pe lângă cel din Zemplen – Slovacia, aflat la 200 de kilometri de graniţa cu România.

Săpăturile arheologice au fost demarate în 1977, în perimetrul complexului dacic de la Malaya Kopanya , raionul Vinogradiv, regiunea Transcarpatia, zona fiind considerată încă de atunci “un mister” de către unii dintre cei care au abordat subiectul dacii şi comorile lor. Din anul 2.000, săpăturile au continuat în baza unui acord de colaborare științifică dintre Muzeul Județean Satu Mare și Universitatea Națională din Ujgorod, cu finanțare de la Ministerul Culturii şi Cultelor din România. Şeful şantierului arheologic, Viaceslav Kotigorosko şi Igor Prohnenko, profesori la Universitatea Naţională din Ujgorod, împreună cu o echipă de arheologi de la Muzeul Judeţean Satu Mare, formată din fostul director, istoricul Viorel Ciubotă, şeful secţiei de arheologie Robert Gindele şi actualul director, arheologul Liviu Marta, au descoperit la Malaya Kopanya o adevărată comoară dacică. Încununarea cercetărilor arheologice a venit o dată cu campania de săpături din 2008, când arheologii sătmăreni au descoperit mormintele şi, odată cu acestea, cea mai mare şi reprezentativă cantitate de bijuterii dacice după vestitele brăţări din aur. “Săpăturile au fost oprite în 2011 pe fondul lipsei de finanțare” - potrivit reportajului Cel mai mare „seif” cu comori ale dacilor, părăsit în Ucraina,  apărut pe 24 iulie 2013 în publicaţia Transilvania Reporter.

Cea mai mare descoperire de la Malaya Kopanya se referă la cele 70 de morminte, mai multe decât au fost descoperite vreodată în tot arealul Marii Dacii, ceea ce a determinat arheologii să afirme că suntem în fața celei mai mari necropole dacice.   În cimitirul dacic au fost descoperite și mai multe obiecte din aur, un torques (colan) şi o brăţară. Specialiştii au arătat că podoabele de la Malaya Kopanya reprezintă “cea mai nordică descoperire de podoabă din aur din tot arealul dacic fiind, foarte probabil, cea mai reprezentativă, după vestitele brăţări din aur, şi atestând importanţa economico-politică deosebită a centrului dacic de la Malaya Kopanya”. Concluziile arheologilor sunt că descoperirile din cimitir reflectă o elită războinică, cu un potențial economic foarte ridicat, din timpul lui Burebista.

Epilog

Anul trecut, gradul înalt la care a ajuns civilizaţia dacică din spaţiul carpatic în două centre reprezentative – capitala regală Sarmizegetusa şi capitală “marginală” a civilizaţiei dacice, dava de la Malaya Kopanya din Ucraina, au fost prezentate la Muzeul Judeţean Satu Mare, în cadrul a trei expuneri reunite sub genericul “Fast şi splendoare în capitalele dacilor”. Însoţite de imagini sugestive, expunerile s-au desfăşurat pe marginea întrebărilor pe care le iscă aceste descoperiri: Care au fost motivele pentru care au fost îngropate în pământ? Ce i-a putut determinat pe proprietari să renunţe la piesele care, fiecare în parte, reprezenta o avere? Cine au fost proprietarii acestor bunuri? Prin ce mijloace au ajuns să deţină asemenea averi?... Cu privire la daci există legende transmise de-a lungul timpului, din generaţie în generaţie. Şi multe mistere, care i-au uluit şi pe specialişti. Unele dintre ele ridică mari semne de întrebare. Ca să parafrazăm o frază celebră, încurcate sunt căile lui Zamolxis…