Nu şi-a dat el Bacalaureatul până la 37 de ani, dar vorbeşte româneşte mai bine decât alţii cu facultate. A pus suflet în tot ce a făcut, atât pe teren, cât şi ca antrenor. Şi nu s-a sfiit să spună adevărul verde’n faţă. Mirel Rădoi este un autentic „self-made man”.

A fost, cu certitudine, ultimul dintre marii forbalişti ai Naţionalei de fotbal a României. Odată cu retragerea lui s-a cam ales praful de „Sportul Rege” la noi în ţară. De meserie, pe teren, a fost fundaş central, dar putea juca pe orice post de pe linia de fund şi chiar mijlocaş. Despre fundaşi se ştie că, în general, sunt cam cotonogari, după modelul: „Mingea trece, da’ atacantul nu!”.

El a fost un pic altfel. Avea, când îşi deposeda adversarii, eleganţa unui Belodedici, dar şi fermitatea unui Bumbescu sau Andone, de pe vremuri. Mai „împuşca” câte un cartonaş, chiar şi câte o eliminare, dar când faulta o făcea destul de „grijuliu”, să nu-i rupă ţurloaiele preopinentului şi să-l trimită la spital sau, Doamne fereşte, să-i distrugă cariera.

Îşi respecta adversarii şi cerea acelaşi lucru de la ei. Altfel, a fost al dracului de rău, cu o ambiţie fenomenală şi teribil de ciudos când echipa sa pierdea. N-a jucat el la mari cluburi din Europa, cum şi-ar fi dorit, dar a fost campion al României şi, când se alcătuia lotul Naţionalei, lista titularilor începea cu el.

În schimb, a câştigat respect şi, de ce nu, mulţi, foarte mulţi bani. A dus o viaţă sportivă exemplară şi nu s-a irosit prin cluburi de fiţe.

A avut curajul să-l înfrunte pe naşul său, Gigi Becali, şi asta l-a costat funcţia de antrenor la Steaua. Mai nou, a preluat din mers Naţionala de tineret şi a calificat-o, cu patru victorii consecutive, la Campionatul European de la anul. Mirel e un jucător care n-a fentat fotbalul. Care Mirel? Mirel Rădoi.

Debutul cu gol şi relaţia cu Piţurcă

A ajuns la Steaua la 19 ani, de la o echipă mică, Extensiv Craiova. Care au fost primele impresii în Ghencea? A debutat în 2000, într-un meci cu FCM Bacău în care a şi marcat. În primul lui sezon la Steaua a câştigat şi campionatul. Fostul mare fotbalist e modest: „Practic, nu trebuia să fie primul meu meci. În schemă era Iulian Miu titular, da’ n-a vrut să joace fundaş stânga şi, atunci, Piţurcă m-a băgat pe mine. Până la urmă a fost de bine! Am intrat şi n-am mai ieşit...”. Că tot veni vorba, a avut o relaţie foarte bună cu Victor Piţurcă, antrenorul care l-a „debutat” la Steaua. Ulterior, s-au certat, când Piţurcă era selecţioner la naţională. După un timp s-au împăcat. Cum era antrenorul Piţurcă? Mirel nu se sfieşte cu laudele, dar e ponderat: „Eu şi acum îl văd un antrenor foarte bun, cu experienţă şi un cu ochi fin pentru jucătorii tineri”. Spune că, deşi a stat doi ani fără să antreneze, pentru că s-a judecat cu arabii de la Al Ittihad, poate să revină oricând, mai ales că Piţurcă a luat despăgubiri de patru milioane de euro: „I-a prins bine. El, în acest interval, a avut două oferte, una din Emirate şi alta de la o echipă saudită”.

 

Amintiri şi păreri de rău

În 2000 – 2001, Gigi Becali se învârtea, deja, în anturajul Stelei. Ce impresie i-a făcut prima dată când l-a cunoscut? Nu-i poartă nicio ranchiună naşului său care i-a tras frâna de mână când tocmai îţi luase avânt ca antrenor la Steaua: „O impresie foarte, foarte bună! D’aia l-am şi ales ca naş de cununie şi al copiilor mei! Ca om de fotbal însă, nu avea experienţa de azi”. În 2001 a lipsit de la meciurile de baraj cu Slovenia. A fost o decizie a selecţionerului Gică Hagi sau era accidentat? Au fost multe speculaţii. Zâmbeşte, amar: „Am avut o entorsă la un genunchi. La un antrenament am intrat prin alunecare şi mi-au rămas crampoanele în pământ”. Eşecul acela l-a afectat, pentru că a ratat prezența la un Campionat Mondial? Dă din umeri: „Sigur că a fost un pas înapoi pentru tot fotbalul românesc, nu doar pentru mine. Da’ una era dacă eram prezent şi ratam, iar alta când m-am uitat la televizor. N-a depins de mine!”.

 

„Mourinho a venit la Gigi Becali special pentru mine”

S-a impus repede în vestiarul Stelei şi a devenit un lider. Cu timpul a început să se vorbească despre oferte fabuloase venite din afară. Ce a fost concret şi nu s-a materializat? S-a discutat despre AC Milan, Inter, Chelsea, Bayern, ba chiar şi Real Madrid. Oftează: „Multe dintre ele au fost speculaţii de presă sau, poate, doar tatonări între cluburi”. Mărturiseşte că ştie de discuţii avansate doar cu Portsmouth, Southampton, Koln, Sporting Lisabona şi Inter Milano. Jose Mourinho a venit la Bucureşti şi a avut o întâlnire cu Gigi Becali, la palat, în 2008. Ce s-a întâmplat, de fapt? „Eu cred că Mourinho a venit special pentru mine, din moment ce am discutat cu el personal împreună cu impresarul meu Victor Becali. Am înţeles de la naşu’ Gigi că n-a făcut rabat la preţ. Că a cerut pentru mine 15 milioane şi s-a scăzut până la 13. N-a ieşit nimic”, povesteşte el cum a ratat poate, şansa vieţii sale, pe mâna altora. Şi, mai adaugă: „Ştiu că Branca, care era un fel de director la Inter, nu voia să dea pe mine mai mult de nouă milioane pe motiv că piaţa românească nu era de acelaşi nivel cu cea din Serbia”.

Slăbiciuni de fotbalist: ceasuri şi maşini de lux

A plecat în 2009, în Arabia Saudită, la Al Hilal. Avea 27 de ani. Cât a contat aspectul material în decizia sa? Ce rol a avut Cosmin Olăroiu în această alegere? Recunoaşte, franc: „Au contat şi banii, dar şi faptul că era un antrenor român acolo cu care mai lucrasem. Plus că eram şi afectat de ceea ce se întâmplase cu Inter...”.

A evoluat şase ani în Golf. E de presupus că s-a realizat din punct de vedere material. Cât are pe stoc? Nu vrea să spună nimic depre bani: „Nu mi-am făcut nicodată un calcul cât am câştigat din fotbal şi cât am cheltuit”. Mărturiseşte, însă, că a avut şi are o slăbiciune pentru maşini şi ceasuri. Conduce un Mercedes S Class şi la mână are un Rolex. Chiar, câte ceasuri are? Spune că are o colecţia 22 de bucăţi. Când vine vorba de valoarea lor, izbucneşte: „Nu pot... Lumea moare de foame şi eu să vorbesc de ceasuri? Nu pot!”.

Se gândeşte câteodată că ar fi putut evolua într-un campionat mare din Europa? Unde i-ar fi plăcut să joace? Aici, răspunsul vine pe loc: „În Italia sau Anglia. Erau campionatele care mă caracterizau cu fotbal de mare angajament. În Anglia aş fi ales Chelsea şi în Italia, evident, Inter”.

 

„La arabi slăbeam şi patru kile pe meci. Intram pe perfuzii”

Regretatul Ilie Balaci, când antrena în Golf, îşi comanda din ţară parizer. I-a lipsit carnea de porc? Îl umflă râsul: „Nu! Nici aici nu sunt un împătimit după porc. Şi, în Emirate mai e cum mai e, că sunt mai deschişi, în Arabia Saudită, dacă aduci carne de porc sau alcool primeşti de la trei luni la un an şi jumătate de închisoare, plus 30-40 de lovituri de bici pe spinare! Îţi cam pui pofta’n cui”.

Cum era să joci în arşiţa deşertului? Îl cam ia pe şiră amintirea: „E greu... De aia se şi plăteşte foarte bine. În septembrie, când aveam meciuri în Liga Campionilor Asiei, slăbeam şi câte trei-patru kilograme pe meci. După aia, toţi străinii erau anemici. Ne băgau pe perfuzii cu vitamine”. Spune că ori făceai faţă, ori te plăteau şi plecai singur: „Erai norocos dacă primeai tot contractul. Cine merge acolo doar pentru bani greşeşte, Habar n-are ce-l aşteaptă!”.

Coşmarul cu Partizan Belgrad

Ce l-a determinat să devină antrenor? Sunt mulţi fotbalişti care stau departe de fenomen, după ce se retrag, mai ales că meseria asta te consumă foarte tare? Un exemplu e Adrian Ilie. Este spontan: „Un singur cuvânt: pasiunea. Uite, Hagi şi Gică Popescu au investit în copii şi juniori pentru a ajuta fotbalul românesc. Nu ştiau dacă vor câştiga ceva. Şi, cea mai mare bucurie a lui Hagi este când le arată străinilor poze cu baza sa la începuturi şi, apoi, le prezintă ce are astăzi”.

Hagi a reuşit, în schimb cumnatul său nu. Dar el se simţea pregătit pentru Steaua, în momentul în care a primit oferta de la Gigi Becali? Că a început la un nivel ridicat, ca antrenor, ţinând cont că n-avea experienţă, la fel ca Hagi la Naţională. Se foieşte pe scaun ca un şcolar: „Dacă ne uităm în urmă s-ar putea zice că am ars nişte etape. Da’ dacă ne uităm la meciul cu Partizan Belgrad, noi, la pauză, când conduceam cu 2-1, eram în Play-Off-ul Ligii Campionilor! Dacă nu era eliminat Varela probabil că astăzi n-aş mai fi fost întrebat asta”.

Îl plătea bine naşul său? Iar se foieşte: „Aveam un salariu modice. Nu venisem la Steaua să mă îmbogăţesc”. Regretă, acum? „Nu. Nu regret nicio alegere”.

 

„Pentru mine, FCSB este Steaua!”

Cum vede tot scandalul ăsta dintre Gigi Becali şi MApN? Cum se simţea ca antrenor pe „Arena Naţională”, după ce evoluase atâţia ani în Ghencea? Nu se dezice de culorile clubului care l-a consacrat: „Pentru mine FCSB este Steaua!”. Dar galeria s-a împărţit în două... „Arena Naţională”, când joacă FCSB pare sinstru de goală. „Nu se compară meciurile din Ghencea cu cele de aici. Acolo era un cartier de stelişti. Acolo era Casa Stelei! De pe urma deciziei instanţei toată lumea a avut de pierdut. Înclusiv suporterii care s-au împărţit”.

A fost apreciat pentru discursurile motivaţionale pe care le-a avut ca antrenor, la Steaua, şi pentru că n-a acceptat implicarea lui Becali în viața echipei. A fost şi un episod cu Gabi Tamaş, pe care l-a exclus din lot, după ce a întârziat la antrenament. Mirel Rădoi se crispează: „Nu sunt antrenorul care să judece un jucător doar după o greşeală”. Subliminal, transmite că Tamaş era recidivist. Continuă, conciliant: „Aveam nevoie de Gabi, da’ nu puteam să stric atmosfera în vestiar”.

 

„Calificarea nu e doar a mea!”

Se băga Gigi Becali peste el? Mirel se încruntă: „A încercat... Mă tot întreba de ce tot joacă unu jucător şi altu’ nu. Da’ n-a impus pe nimeni. Spunea că face bube la gură din cauza mea, că nu poate să vorbească. Dar eu niciodată nu i-am zis să nu vorbească despre echipă, ci doar să nu critice în public”. A plecat de la Steaua după un meci cu Astra. De ce? Povesteşte: „A venit Gigi după un antrenament, la Mogoşoaia, în vestiar. A încurajat echipa un sfert de oră. I-a făcut războinici, gladiatori..., de mă întrebam ce să le mai zic eu. Şi, după aia i s-a pus pata pe Guilherme, care a ieşit afară. Era foarte afectat. Atunci i-am zis să-şi găsească alt antrenor. Sincer, nu cred că i-a păsat. Cred că a fost ceva premeditat”.

A dat lovitura la naţionala de tineret, cu care a obţinut o calificare la un Euro, după 20 de ani. Ce a găsit în vestiar, după predecesorul său, Daniel Isăilă? Mirel Rădoi recunoaşte meritele predecesorului său. Spune că a dat peste o echipă unită, sudată: „Pe lângă punctele acumulate de Isăilă, acesta este marele său merit. Rulase 37 de jucători. Calificarea nu este doar a mea. 12 puncte le-a făcut el, 12 eu”. Este modest. Rădoi a preluat echipa de pe locul trei şi a jucat cu cele de pe primele două locuri în numai patru zile.

 

S-ar vrea un fel de Klopp + Guardiola

Mirel mai spune că FRF nu are un obiectiv stabilit, pentru Euro, în acest moment: „Nu este stabilită o strategie. Nu ne cunoaştem adversarii, încă. Nu ştim nici lotul de jucători. Mai sunt şapte luni şi se pot întâmpla multe”. Am schimbat subiectul. Unde i-ar plăcea să antreneze, în străinătate? Ar alege banii din Golf sau China, ori ar încerca să pătrundă în fotbalul mare din Vest, acolo unde puţini români au reuşit. Aflat sub contract cu FRF, Mirel Rădoi e prudent: „De-abia am început să antrenez. Nu mă pot gândi să plec”. Dar ce antrenor din fotbalul mare îi place? Klopp, Guardiola, Conte, Zidane etc. Aici, se destinde. „Dacă ar fi să spun un nume aş rosti: Guardiola. Aş prefera, însă, un mix Klopp-Guardiola”, visează Mirel după care spune că cea mai mare satisfacţie a sa este câştigarea primului campionat, cu Steaua, în 2001.

 

Eterne deziderate: BAC-ul şi licenţa PRO

Pe teren, deşi fundaş central, n-a fost un ciomăgar care să-I rupă pe adversari. Râde: „N-am lovit pe nimeni care să se fi lăsat de fotbal după aceea. Da’ mai dădeam cu cotul şi mai luam câte un cartonaş roşu”. Se enervează când îşi aduce aminte de un meci pierdut jucat la Bistriţa, cu Gloria, când, la final a spart un geam şi s-a tăiat destul de grav la mână: „Era unu’, Negrean, care, pe tunel, a început să ne înjure de toate alea... Norocul lui, da’ şi al meu, e că au intervenit jandarmii. Precis luam zece etape de suspendare”. Mai e problema cu licenţa Pro, pe care nu o putea susţine, din cauza că nu avea BAC-ul. Cum a rămas cu şcoala de antrenori? Chiar, a luat BAC-ul şi dacă da, cu ce notă, când şi la ce liceu? Întrebarea nu-i prea convine. Elegant, răspunde: „Nu. N-am nici licența şi nici BAC-ul. N-am avut timp. Dacă mă duceam la şcoală, n-aş fi jucat la Naţională. Şase ani la rând n-am dat BAC-ul că eram ba cu Steaua, ba cu echipa naţională în cantonament. O să-l dau, odată şi odată. Am luat competențele!”. Şi, răbufneşte: „Cu ce te face un antrenor mai bun sau mai slab examenul ăsta!?”.