În 50 de ani de meserie, lui Mircea Vodă i-au trecut prin mâini 90% dintre actorii României. Nu i-a scăpat niciun voievod sau comisar.

Mircea Vodă a tăiat şi învineţit mai mulţi oameni decât toţi băieţaşii strânşi la sicriul tovarăşului Caiac, la un loc. Şi a făcut-o cu atâta artă încât, la 69 de ani, este cel mai „temut“ machior din filmul românesc. Prin urmare, Mircea Vodă are tronul lui, chiar dacă e domnitor doar cu numele. Omul responsabil de cicatricile, bărbile false, buclele, ochii frumoşi şi tenul perfect al actorilor români fardează din anii ’50, când fiica dictatorului Gheorghe Gheorghiu-Dej îi băga în sperieţi pe recuziteri, machiori şi operatori.

Însă Mircea Vodă era curajos pe atunci. „Se făceau şcoli de machiaj, ca să ne descurcăm cu Lica Gheorghiu. Am fost asistentul ei la «Tudor» (1962) şi o retuşam, că machiorul de serviciu nu venea“, începe lunga poveste domnul Vodă, care tocmai a terminat lucrul la „Carol I - Un destin“, al lui Sergiu Nicolaescu. „Cred că 90% dintre actorii României mi-au trecut prin mâini. Pe unii i-am luat de tineri şi i-am dus până la bătrâneţe“.

De la desene la machiaj

Când regimul comunist deschidea larg închisorile, Mircea Vodă, orfan de război, desena de zor. Tocmai termina şapte clase cu multe premii „pe partea artistică“ şi începea un liceu pentru rezervele de muncă, secţia strungărie. Oricât de bine desena, pentru Belle Arte trebuiau bani, iar mama lui nu-i avea. Cu artele avea să aibă de-a face din nou când o rudă l-a trimis la un concurs de desenatori, la studioul lui Bob Călinescu şi Ion Popescu-Gopo, tatăl.

 „Am făcut un cap de raţă şi l-am ară- tat. «Băi, minţi, nu l-ai făcut tu!» Şi mi-au dat lacrimile, aşa“. L-au angajat imediat, şi când studioul de animaţie a fost înlocuit de prima televiziune, pe strada Molière, în 1957, a trecut pe machiaj.

 Pentru Mircea Vodă, în anii de început ai comunismului, viaţa era lină şi cumsecade. Motiv de luptă îi dădeau doar capriciile primelor vedete de cinema. Dacă Mihai Viteazul, Mircea, Ţepeş, Ion Creangă, Ciprian Porumbescu, securiş tii, comisarii şi dacii au dat bine pe sticlă, e pentru că Vodă s-a străduit.

„Cel mai greu de machiat au fost actorii care trebuiau să semene cu un personaj real. Mihai Viteazul, Mircea, Ţepeş, Creangă, pe care îi ştia lumea. În «Amintiri din copilărie», Ştefan Ciubotă raşu era chel şi trebuia să-i fac un «tupeu» să semene cu poza din carte a lui Creangă. Atunci te criticau mai rău ca acum dacă nu le făceai cum trebuia“, explică machiorul. Oricâte rivalităţi ar fi existat în trecut, Mircea Vodă l-a machiat frumos şi pe Baiazid. Singurul personaj însemnat pe care l-a ratat a fost comisarul Moldovan, tânăr. Fusese repartizat la alte filme.

„Nu mai ştiu câte filme am făcut“

Cum filmul românesc a crescut odată cu el, Mircea Vodă a avut timp să experimenteze. „La «Răzbunarea Haiducilor », cu George Constantin, a fost mare vâlvă în presă şi am fost întrebat cum am făcut că i-am dat foc la faţă“, povesteşte machiorul. „Eveniment mare pentru cinematografie, cum s-a putut face aşa ceva!“ S-a putut, spune Vodă, pentru că „eram curajoşi toţi. Nu mi-a fost frică să-i dau foc, că legile nu erau aşa stricte ca acum. Nici cascadorilor nu le era frică să cadă.“

Vraja s-a rupt după Revoluţie, când la studiourile Buftea s-au cam oprit motoarele. Vodă şi-a luat cutia metalică plină de farduri, fonduri de ten, rujuri, spray pentru „broboane“, spirt şi creme şi s-a mutat o vreme la Pro TV. A mai prins un film cu Dennis Hopper, altul cu Harvey Keitel, a dat cu fard pe „Supravieţuitorul“ şi pe „Carol I“, dar niciodată n-a mai fost la fel.

„Vorbeam cu Sergiu Nicolaescu şi-i ziceam că cele mai mari bubuituri le-am avut la «Macul din poiană». Care «Macul din poiană»?, întreabă. Aoleu, ăsta nici nu mi l-am trecut! Nici unul nu mai ştie câte filme a făcut“.

BURSIER LA PARIS Prin oraşul lui Dior, cu securistul pe urme

În 1974, „Cantemir“ l-a trimis pe Mircea Vodă în Franţa. Nu în fruntea unei armate, ci cu valută în buzunar şi acte de bursier al guvernului francez.

„«Cantemir» e un film despre care n-a crezut Occidentul că noi putem să-l facem. Aveam nevoie de perucile acelea de la 1600, pe care noi le numim «Molière», şi la Moscova ne-au zis că au nevoie de măsuri, iar noi trebuia să filmăm în trei săptămâni. Atunci am zis că fac pentru figuraţie peruci din altele stricate, vechi. Şi cu alea am rămas şi pentru actori, 82 de peruci frumoase, frumoase“, îşi aduce aminte machiorul.

După ce a văzut capetele luminate din filmul lui Gheorghe Vitanidis, „L’Humanité“ a scris că românii se pricep de minune la perucherie. De fapt, se pricepea unul singur. „În urma chestiei ăsteia, guvernul francez s-a hotărât să-mi dea o bursă la Facultatea pentru Străini, în ’74“.

„Mă nenoroceşti!“

La Paris, Vodă a luat la rând, de unul singur, fabricile de perucherie, laboratoarele de cosmetice şi studiourile de film. „Erau ai noştri fugiţi acolo şi făceau filme, aveau nevoie de machior, iar eu fugeam de ei, să nu am probleme cu Securitatea“.

Cu biletul de „laissez-passer“ i s-au deschis cam toate uşile, în afară de una singură, şi aceea cea mai râvnită: laboratoarele Christian Dior. „M-am dus la Malmaison, la fabrică, şi m-au dat afară. M-au primit doar în laboratorul din Montparnasse, la etajul cinci, dar eu voiam la fabrică. A rămas mirosul două săptămâni pe mine, numai din lift, de la esenţele alea“, îşi aminteşte Vodă.

Supărat foc, s-a întors la facultate şi a protestat la decanat. Urmarea e din filmele cu happy-end. „Când să dau atestatul, m-au chemat să-mi dea bursă în continuare, pentru că am făcut scandal că nu m-a primit Christian Dior!“.

În timp ce Vodă primea frumoasa veste, cineva îşi simţea sfârşitul aproape. „Era şi securistul care se ocupa de studenţi lângă mine. Când a auzit, a sărit în sus. Mă nenoroceşti dacă rămâi!“ Dar Vodă n-avea niciun motiv să rămână. „În ţară aveam casă, maşină, salariu bun, o viaţă liniştită, familie. De ce să plec?“

TRUCURI

Cosmetice de lux în comunism

După 50 de ani de machiaj, Mircea Vodă are de dat un prim mare sfat începătorului: „Nu mergi cu fondul de ten la plesneală!“ Lecţia a predat-o încă din 1975, când a avut propriul curs de machiaj. „Am dat diplome cu semnătură la vreo 20 de studenţi şi unii dintre ei machiază şi acum. Era parafată de Ministerul Învăţământuui. Făceam şcoală de dimineaţă de la 8.00 la 16.00, cu manechine plătite de stat“, spune machiorul. După Revoluţie, la începuturile Pro TV-ului, a predat teorie alţi trei ani, la Hyperion. Ar fi putut intra în istorie şi cu o carte în mână, dar a abandonat în 1989 şi materialele şi ideea unui volum despre machiajul de cinema. Niciodată nu i-au lipsit din cutie produsele de lux, nici măcar în comunism. „Străinii s-au mirat ce produse folosim. Până în ziua de astăzi, am avut produse foarte bune, din Occident. Se aduceau şi în comunism, de la Helena Rubinstein la Max Factor sau Christian Dior“, adaugă expertul. Acum, banii se drămuiesc ceva mai atent. „Nu poţi da pe un fond de ten mai mult de 180 de lei. Ai terminat sticluţa, dacă îi dai unei doamne pe sâni. Sau un ruj care depăşeşte 2-3 milioane. În film, contează efectul“.