Cunoscutul realizator de televiziune Mircea Radu a renunțat la funcția pe care o deținea în cadrul TVR, la doar jumătate de an după ce a fost instalat.
Mircea Radu a anunțat că va renunța la funcția de șef Șef Serviciu Comunicare, Relații Publice și Protocol din cadrul TVR, pe care a ocupat-o de la începutul lunii iulie. Cunoscutul om de televiziune a făcut anunțul într-o postare pe contul personal de Facebook, pentru a pune capăt speculațiilor legate de o eventuală concediere a sa de la postul public de televiziune.
„Știți bancul cu «nu a fost Volgă ci bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat?». Așa și cu știrea apărută acum, într-o «anumită parte a presei» (mor după formularea asta), că voi fi concediat din TVR. Pe scurt, e așa: cu ceva timp în urmă, eu am cerut să fiu eliberat din funcția pe care o am, de șef al comunicării TVR. Argumentele mele au fost, cred, înțelese și acceptate”, a scris Mircea Radu pe Facebook.
Mircea Radu a respins orice speculații pe această temă și a precizat că va părăsi funcția la finalul acestui an, când îi expiră și mandatul de la conducerea direcției de comunicare.
„Acum, la 31 Decembrie, doar îmi expiră mandatul. Real și pentru cine vrea să înțeleagă, așa stau lucrurile. Pentru cine bate câmpii și crede în zâne, n-am timp. Crăciun Fericit!”, și-a încheiat postarea de pe Facebook cunoscutul realizator de televiziune.
Mircea Radu a fost numit la conducerea serviciului de comunicare al TVR la începutul lunii iulie, în condițiile în care ocupa și postul de consilier în management al Preşedintelui-Director General al TVR, Doina Gradea, cu atribuții legate de proiectele editoriale şi de imagine ale televiziunii publice.
De-a lungul anilor, Mircea Radu a fost moderator al mai multor emisiuni difuzate de TVR, precum „Telejurnal”, „În trecerea anilor”, dar și coprezentator al show-ului „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. În decembrie 2017, el a părăsit TVR pentru postul Antena 1, unde a realizat „Ie, Românie”, o producție cu rezultate de audiență destul de modeste, care a și fost mutată din grilă. El a revenit la TVR 1, la finalul anului 2019, și a devenit realizatorul emisiunii „Down the road. Aventura”.