Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor din toate timpurile, a rămas fără replică la aflarea veștii că Securitatea i-a plantat mai multe microfoane pe vremea când „IL Luce” o antrena pe Corvinul Hunedoara.
Mircea Lucescu a aflat cu stupoare că Securitatea comunistă i-a plantat în apartamentul din Hunedoara mai multe microfoane, pe vremea când „Il Luce” o antrena pe Corvinul.
Mircea Lucescu a debutat ca antrenor la echipa din Hunedoara unde a petrecut trei sezoane, după care, ceva mai târziu, cel mai titrat antrenor român a preluat echipa națională.
Mircea Lucescu spionat de Securitate
Inivitat la un podcast Mircea Lucescu a rămas mut de uimire la aflarea veștii potrivit căreia Securitatea i-a plantat mai multe microfoane în locuința din Hunedoara. „Il Luce” nu a știut niciodată că tot timpul a fost ascultat de poliția politică a regimului ceaușist. Dezvăluirea a fost făcută de Ionel Stoica, moderatorul podcastului la care a participat cel mai titrat antrenor român.
„Tu știi că în apartamentul tău de la Hunedoara era aparatură de ascultare. Nu ți-a povestit Romică Gabor? El a preluat apartamentul tău după ce ai plecat de acolo și când s-au dus unii să renoveze au găsit la ferestre dispozitive de ascultare”, a dezvălui Ionel Stoica.
N-a suspectat niciodată că este supravegheat
La asemenea veste tehnicianul român a rămas mut de uimire. Nu a suspectat niciodată că Securitatea l-ar spiona și pe el. „Nu pot să cred! E prima oară când aud asta. Pe mine nu m-au interesat niciodată aceste lucruri, pentru că nu am avut de-a face cu ele”, a reacționat Mircea Lucescu.
Remus Vlad, Florea Dumitrache, Mircea sau Ioan Andone sunt doar câțiva dintre fotbaliștii descoperiți de fostul tehnician de la Galatasaray. Corvinul Hunedoara a promovat în primul eșalon sub conducerea antrenorului român. Tot cu Lucescu pe banca tehnică. Corvinul a jucat și în Cupa UEFA.
„Securitatea îl ascultase pe Mircea Lucescu”
Romulus Gabor, fotbalist la Corvinul și în prima selecționată a României, a dezvăluit cu a aflat că Securitatea l-a spionat pe „Nea Mircea”, pe vremea când Il Luce antrena echipa din Hunedoara.
„După ce a plecat nea Mircea, eu m-am mutat în apartamentul lui. Când îmi aranjam locuinţa, un prieten a găsit la geam o cutiuţă de plastic, cît o brichetă, prinsă în nişte fire. A aruncat-o, fără să-şi dea seama că acolo era un dispozitiv, cu care îl ascultaseră în casă pe Lucescu.
Şi a doua zi dimineaţa m-au chemat la Securitate, soţia gravidă şi amicul erau deja în camere diferite, şi ne-au luat la întrebări. Au găsit aparatul la gunoi, ne-au dat drumul şi am scăpat doar cu tracasarea. Nici nu m-a interesat dacă mă interceptau şi pe mine, n-aveam ce să ascund”, a spus Gabor într-un interviu pentru gsp.ro.