Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu a revenit asupra deciziei de a se retrage din fotbal. Il Luce nu exclude posibilitatea ca pe viitor să-l revedem pe banca tehnică.
Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a anunțat ieri, 03 noiembrie, că se retrage din fotbal. Ulterior, tehnicianul echipei ucrainene Șahtior Donețk a revenit asupra deciziei și a adăugat că retragerea nu este una definitivă. Asta după ce inițial a primit zeci de mesaje de la oamenii importanți din fotbal și chiar de la cluburile de fotbal.
Mircea Lucescu revine. Ultima declarație
Motivele retagerii, spune Lucescu senior, ar fi multiple, războiul din Ucraina și vârsta înaintată au cântărit decisiv în decizia tehnicianului de a încheia, cel puțin temporar, socotelile cu fotbalul. Totodată, consideră cel mai bun antrenor pe care l-a dat România, este momentul ca locul său pe banca tehnică să revină unui antrenor apropiat de vârsta jucătorilor. De fapt, ideea retragerii îl bântuia de ceva vreme, doar că nu găsise momentul oportun.
„Nu suntem atât de siguri că e momentul de final. Era momentul să iau o decizie. Sunt de trei ani aici, sunt condiţii extrem de dificile, din cauza războiului. A venit un moment când trebuia să mă gândesc să las pe cineva mai tânăr, mai apropiat de vârsta jucătorilor, care sunt foarte tineri. Decizia pe care am luat-o, era luată mai dinainte.
Am considerat că e momentul să mă retrag şi să-mi asum toate ultimele rezultate. Există un moment în care un antrenor de vârsta mea trebuie să se sacrifice şi să lase pe altcineva în locul lui. Am vrut să joc acest meci cu Şahtior. Aş fi vrut să termin cu o victorie împotriva lor. Cred însă că am făcut foarte bine. Trebui să ajung şi eu acasă”, a declarat cel mai titrat antrenor român al tuturor timpurilor.
După declarația de ieri, Mircea Lucescu revine. ”Il Luce” a precizat că sănătatea și familia sunt pe primul loc. Dacă starea de sănătate îi va permite nu este exclus să-l vedem din nou pe Lucescu pe banca tehnică. În interviul pe care l-a dat, cel mai titrat antrenor român a subliniat și unul din motivele pentru care se simte mândru. Nu a renunțat la echipa ucraineană nici măcar în vremuri de război. Spre deosebire de alți membri ai staff-ului tehnic care au dat bir cu fugiții.
Il Luce, cel mai bun antrenor pe care l-a dat România
„În cariera de antrenor termini atunci când eşti înfrânt. În toate există un sfârşit. Am crezut că este un moment important să spun stop. Dacă sănătatea îmi va permite, voi continua. Pentru că fără fotbal, viaţa nu e viaţă. Mă întorc acasă, văd cum mă simt acasă, am nepoţi şi strănepoţi, voi sta pentru o perioadă, apoi voi vedea ce se întâmplă.
Atunci când mă voi gândi că nu mai revin la fotbal, atunci va fi sfârşitul. Nu vreau să cred că acesta e finalul. Deci, nu mă îngropaţi! Glumesc! E foarte posibil să mă vedeţi pe o bancă tehnică. Vom vedea! Mai rămân două zile în Ucraina, apoi vin acasă. Sunt mândru că nu am abandonat în Ucraina, atunci când toată lumea a plecat de aici. Un singur mă motivează, pasiunea mea pentru fotbal. Eu mă automotivez”, a adăugat Mircea Lucescu.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook în ziua de vineri, 03 noiembrie, conducerea clubului Șahtior Donețk a anunțat că antrenorul român, Mircea Lucescu, și-a dat demisia. În vârstă de 78 de ani, ”Il Luce” și-a înaintat demisia după înfrângerea suferită pe teren propriu în fața celor de la Dinamo Kiev.
Sahtior Donețk completează lista cluburilor de renume antrenate de tehnicianul român. Lucescu a condus echipe ca Internazionale Milano, Brescia, Dinamo Kiev, Beșiktaș și Zenit Sankt Petersburg. În campionatul intern a obținut trei trofee cu Dinamo București și două cu Rapid. Nu în ultimul rând, a stat și pe banca celor de la Corvinul Hunedoara. A mai antrenat selecționata României și a Turciei.