Mircea Lucescu, antrenorul român al echipei de fotbal Dinamo Kiev, a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul piciorului. El a fost operat în Ucraina, țară aflată în mijlocul războiului.
Antrenorul ucrainenilor de la Dinamo Kiev a fost operat în Ucraina la piciorul stâng pentru a scăpa de coxartroză. Mircea Lucescu a ales să se opereze acolo pentru a fi mai aproape de echipa pe care o antrenează în prezent. Clubul Dinamo Kiev a anunțat că intervenția chirurgicală a fost un succes, iar Mircea Lucescu se află „într-o dispoziţie excelentă”.
Mircea Lucescu, operat la picior în Ucraina
Recuperarea se va face sub supravegherea medicilor din Kiev. „Intervenția chirurgicală de la piciorul stâng al antrenorului Mircea Lucescu a avut succes. Decizia de a face o operație în Ucraina și nu în țările europene a fost luată chiar de antrenorul principal, după meciul cu Șahtior pentru a-și arăta sprijinul față de Ucraina și poporul ucrainean.
Mai mult, acesta a vrut să fie alături de echipă și să monitorizeze antrenamentele elevilor săi. În viitorul apropiat, Lucescu va începe refacerea sub atenta supraveghere a doctorilor din Capitală, care încearcă să îl ajute să se recupereze cât mai repede. Antrenorul este într-o dispoziţie excelentă, cu o stare de spirit bună şi este deja nerăbdător să se apuce de treabă. Luni, el a făcut deja primii paşi în jurul secţiei. Mircea Lucescu transmite salutări echipei şi fanilor săi”, a precizat Dinamo Kiev.
Coxartroza, cunoscută și sub denumirea de artroza soldului, este o afecțiune care se caracterizează prin deteriorarea lentă a cartilajului articular de la nivelul șoldului. Această boală poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții, mai ales în stadiile avansate.
Antrenorul român a fost nevoit să suporte mari dureri
Mircea Lucescu a declarat în urmă cu ceva timp că a venit să efectueze un control medical în timpul pauzei echipelor naționale pentru a verifica starea sa de sănătate, având probleme cu coxartroza și dureri. El a sugerat că terenurile de joc foarte dure, înghețate și crampoanele inadecvate ar fi putut agrava problema.
„Când terminam meciurile, eram plin de sânge! Când am ajuns la Dinamo, am avut primul cizmar special. Aveam 18 ani și atunci îi dădeam magazinerului ceva bănuți și el îmi dădea ghetele lui Pârcălab”, a spus Mircea Lucescu.