Retras la Sibiu, traducatorul lui James Joyce domina in absenta literatura contemporana. Miercuri, revista „Romania literara” i-a acordat un Premiu Opera Omnia pentru poezie, in valoare de 10.000 de lei.

Premiul „Romaniei literare” e ultimul lucru la care ma gandesc acum. Nu am puterea sa discut despre nimic”, ne-a raspuns la telefon, aproape soptit, poetul Mircea Ivanescu (76 de ani). Dupa moartea sotiei sale, traducatorul intraductibilului James Joyce s-a adancit in boala si singuratate, in locuinta sa de la Sibiu. In tot acest timp, i se dedica pagini intregi de critica literara si este optiunea aproape unanima a mediului cultural romanesc la un Nobel literar.

Poetul „mopetelor” a fost propus Academiei Suedeze in 1999 de Asociatia Scriitorilor Profesionisti din Romania, iar in 2007, din initiativa unui scriitor din diaspora, Dan Danila, a aparut Organizatia de Sustinere pentru Premiul Nobel pentru Literatura a lui Mircea Ivanescu. Sansele la prestigioasa distinctie ii sunt insa diminuate de lipsa unor traduceri ale operei sale in alte limbi. Ironia face ca Mircea Ivanescu sa-i fi tradus pe unii dintre cei mai dificili scriitori, de la James Joyce, William Faulkner, Franz Kafka, Robert Musil, F. Scott Fitzgerald, Truman Capote la Friedrich Nietzsche sau Rainer Maria Rilke.

12 ani pentru „Ulise”

„Mircea Ivanescu i-a tradus pe doi autori aproape imposibil de tradus, Joyce si Kafka. „Ulise” e un roman extraordinar de bine tradus, pe care l-am citit cu mari delicii”, subliniaza criticul Nicolae Manolescu. Romanul in doua volume, aparut la Editura Univers in 1984 si considerat de unii capodopera traducerilor in limba romana, e o munca migaloasa care s-a intins pe 12 ani (timp in care a lucrat si la alte traduceri), ragaz pe care traducatorii de azi nu si-l mai pot lua, la ritmul in care lucreaza editurile.

„Primele fragmente le-am publicat in revista „Secolul XX”, in 1972, iar romanul a aparut 12 ani mai tarziu. Atunci am prins o conjunctura politica favorabila si am publicat-o. N-as spune ca a fost cea mai dificila traducere, a fost o coincidenta de stil cu Joyce. Mai greu mi s-a parut „Omul fara insusiri” de Robert Musil, care nu se potrivea cu stilul meu”, ne-a povestit Mircea Ivanescu.

„Cel mai influent poet de dupa razboi”

Cu un debut tarziu, in 1968, in revista „Steaua”, Mircea Ivanescu a ramas o prezenta discreta in viata literara, desi a tradus impresionant de mult si a publicat versuri, toate sub titluri voit anodine, „Poesii”, „Poeme”, „Alte poeme” sau „Versuri”. Un motiv ar fi retragerea sa din fervoarea culturala a Capitalei, in 1980, cand s-a stabilit la Sibiu ca redactor al revistei „Transilvania”. In acea perioada, optzecistii incepusera sa recunoasca in poezia lui Ivanescu postmodernismul pe care ei abia il experimentau.

„E un poet foarte original, unul dintre putinii din generatia saizecista influentat de poezia americana, putin cunoscuta in Romania pana la generatia lui Mircea Cartarescu. Era cam cu 30 de ani inaintea tuturor. E o poezie care nu are traditie la noi pana la el, asemanatoare ca asternere in pagina cu proza, foarte banala in aparenta. Si are personaje proprii, cum nu exista in poezia moderna romaneasca. Mircea Ivanescu ar merita nu numai premiile pe care i le dam noi, ci sa se gaseasca in manualele scolare”, apreciaza Nicolae Manolescu.

Criticul nu-i gaseste echivalent nici in poezia europeana, ci doar in cea de peste Ocean. „Faptul ca se vorbeste intruna despre Premiul Nobel in preajma numelui sau este evident  indreptatit”, adauga Emil Brumaru.

Eroii lui Ivanescu - mopete, v innopteanu, rowena, domnisoara maldiva, nefa, pisicainele benone -, posesori ai unei filosofii a plictiselii, fac cele mai banale lucruri cu putinta: stau la taifas, casca, se plimba; ostentativa monotonie e o interfata pentru sentimente si sugestii profunde. Autoironic si boem, personajul mopete - o anagrama a cuvintelor poet si poem - e un alter ego al poetului.

Mircea Cartarescu il considera cel mai important poet de dupa razboi. „Aproape ignorat timp de treizeci de ani, discret el insusi in viata sa provinciala asemenea lui Bacovia, Mircea Ivanescu apare azi, din perspectiva poeziei actuale, drept cel mai avansat teoretic si cel mai influent poet roman de dupa razboi”.

BIOGRAFIE DE SCRIITOR

A debutat in 1968, cu volumul „Versuri”

> Mircea Ivanescu s-a nascut pe 26 martie 1931 la Bucuresti.

> In 1954 a absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. A fost angajat ca redactor la Agerpres, a lucrat la revista „Lumea”, la Editura pentru Literatura Universala si la revista „Transilvania”.

> In literatura a debutat in 1968, cu volumul „Versuri”. A continuat cu Poeme” (1970), „Poesii noua” (1982), sau „Poezii” (1997).

> A tradus capodopera „Ulise”, de James Joyce, poezie americana, povestiri si corespondenta de Franz Kafka, carti de William Faulkner si F. Scott Fitzgerald, precum si „Omul fara insusiri” de Robert Musil.

> Uniunea Scriitorilor i-a acordat in 1982 Premiul pentru poezie, in 1993 Premiul pentru Opera Omnia, iar in 1995 Premiul pentru traducere.

Fenomenul Mopete!

de Emil Brumaru

Daca ma gandesc bine, Leonid Dimov mi-a facut cunostinta cu Mircea Ivanescu, cred ca prin 1966 sau 1967. Si tot pe atunci poetul Mopete ne-a chemat sa-l vizitam, spre seara, acasa...

Mircea Ivanescu locuia in Bucuresti. Avea o curte mare, noroioasa... Dimov si cu mine inaintam incet pe o carare foarte ingusta, facuta din bucati de marmora alba, pasind extrem de atenti sa nu calcam alaturi, in noroi... Misterul s-a risipit imediat, Mircea Ivanescu marturisindu-ne, cu o lumina amuzata in ochi, totodata parca cerindu-si scuze, ca drumul e construit anume pentru pisici... ca sa nu-si murdareasca labutele...

Drept care toti trei, abia sositi, ne-am dus, ocrotiti de intuneric, sa mai gasim marmora (tocmai se demolase o casa alaturi) ca sa completam cararea aceea atit de speciala... „calea regala” a motanilor... In casa ramasesera sotiile celor doi poeti, Stella si Marina...

Aventura a avut un final fericit. Nu ne-a vazut nimeni! Mult mai tirziu, dupa ani de zile, intr-o dupa amiza, la Dolhasca, m-am trezit ca-mi bat la usa Mihai Ursachi si Mircea Ivanescu. Surpriza enorma! A fost o vizita de pomina!!! Nimerisera cu greu Dolhasca. Mi-au aratat un teanc urias de bilete de tren, colorate frumos; ori treceau de Dolhasca si coborau la Veresti, ori, in sens invers, ajungeau la Pascani, depasind sistematic Dolhasca.

La mine, lucrurile s-au precipitat cind Misu, vazindu-l pe Scamosila, motanul meu siamez, a inceput sa povesteasca cum tatal sau, militar, enervindu-se pe maica-sa, scotea sabia si taia cite o pisica in doua... Cred ca inventa, insa Mircea Ivanescu, oripilat, si-a luat pardesiul si-o geanta uriasa si, pur si simplu, a fugit pe linia ferata spre gara...

Parca il vad si acum: micut, cu ochelarii cu lentile groase, sarind neindeminatic din traversa in traversa. Am incercat sa-l opresc, sa-i explic ca nu eu, gazda, i-am insultat dragostea lui deja celebra pentru pisici... A ramas neinduplecat... L-am gasit in gara... Si tot brusc, amindoi s-au suit in primul tren ce a oprit si au plecat... Anul trecut, in Sibiu fiind, am vorbit cu dinsul la telefon... S-a bucurat, urma sa mergem, Ion Muresan si cu mine, sa-l vedem...

Dar astea sint intimplari „a vietii de om”, vorba lui Bacovia... Mircea Ivanescu este un foarte mare poet, reusind sa creeze o adevarata directie in poezia noastra... Cartile lui, multe, mi-au incurajat mereu sufletul spre geana aceea de zare visata de orice scriitor... Si parca, in timp, poezia lui capata o si mai hranace greutate.

Majoritatea poetilor tineri merg pe linia inaugurata de el. Faptul ca se vorbeste intruna despre premiul Nobel in preajma numelui sau este evident de indreptatit. Si a tradus imens. Un om de aleasa, incredibila cultura. Cum sa-i multumesc ca datorita lui am citit Kafka (mai ales Corespondenta, absolut fascinanta si Jurnalul), Faulkner, Joyce, Musil... si atiti alti autori minunati?

Imi dau seama ca, iata! dinsul cumva si-a multiplicat creatia prin traduceri. Fenomenul Mopete! Se cuvine sa ne inclinam adinc si afectuos in fata lui Mircea Ivanescu si sa-i dorim sanatate si liniste sufleteasca... in izolarea lui dureroasa si superba.