Incompatibilul Mircea Diaconu vrea schimbarea legii ANI
- Laura Ciobanu
- 16 octombrie 2012, 17:29
Găsit incompatibil de Justiţie, senatorul Mircea Diaconu vrea să schimbe legea de funcţionare a instituţiei de la care i s-au tras necazurile: ANI.
"E foarte clar că voi cere schimbarea legii ANI. În hotărârea Curţii de Apel, judecătorul spune foarte clar că e subiect de lege ferenda (baza unei legi care urmează să fie elaborată - n.red), adică trebuie modificarea legii", a spus vicepreşedintele liberal pentru ziare.com.
Întrebat ce schimbări va face, fostul ministru al Culturii a răspuns: "O să vedeţi la vremea respectivă, e vorba de proceduri". El a dat propriul exemplu, spunând că inspectorii ANI nu s-au comportat aşa cum ar fi trebuit. "Nu ştiu unde e sediul ANI, nu au dat niciun telefon, au trimis o hârtie pe 24 decembrie - întâmplător era şi ziua mea - nu eram acasă, pe 3 ianuarie au emis hârtia că nu m-au găsit', s-a plâns el. "Publicitarea înainte de a emite raportul trebuie interzisă şi sancţionată. E vorba de murdărirea imaginii multor oameni, pe cei care fac marile murdării nu-i găsesc. Ăştia care au contracte cu statul n-au nicio treabă cu incompatibilitatea, nici pe lege, eu cu teatrul meu sunt incompatibil", s-a arătat indignat fostul actor.
"E ridicol, dar n-ai ce face, trăim în România şi asta ne ocupă tot creierul", a adăugat el.
Mircea Diaconu a fost găsit incompatibil de ANI pentru că a cumulat calitatea de senator cu cea de director al Teatrului Nottara, iar decizia a fost confirmată de Justiţie. Lunea viitoare, cazul senatorului va fi suspus discuţiei plenului, pentru a se decide dacă îşi pierde sau nu mandatul.