Mircea Băsescu: „Nu mai sunt fratele președintelui”

Mircea Băsescu: „Nu mai sunt fratele președintelui”

Judecătoria Medgidia a motivat, în urmă cu câteva zile, hotărârea prin care a dispus, pentru a treia oară, eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, din 16 iunie anul trecut. Se așteaptă decizia finală

Decizia Judecătoriei Medgidia, prin care Mircea Băsescu a obținut eliberarea condiționată, a fost dată în 19 iulie. Propunerea de liberare a fost făcută instanței de către Comisia de liberări condiționate din Penitenciarul Poarta Albă, nu de către deținut. În data de 20 iulie, DNA a contestat decizia Judecătoriei Medgidia. Primele două contestații, din no iembrie 2016, respectiv februarie 2017, au fost admise de Tribunalul Constanța. Mircea Băsescu a rămas în închisoare. Acest ultim dosar nu a ajuns încă, de la Judecă- toria Medgidia, la Tribunalul Constanța, pentru stabilirea unui termen de judecată la contestația DNA.

Părțile în proces și-au pledat cauza

A fost comunicată, însă, în 2 august, motivarea hotărârii judecătorești prin care s-a decis eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu. Reiese din motivare că DNA nu îi mai reproșează nimic lui Mircea Băsescu, iar procurorul pune în vedere doar că „pedeapsa petentului expiră abia în iunie 2019”, apreciind că „scopul pedepsei nu este atins în acest moment”. Apărătorulul solicită instanței admiterea Comisiei de liberări condiționate din Penitenciarul Poarta Albă, făcând referire, pe lângă depășirea cu mult a fracției prevăzute de lege, și la sănătatea precară a condamnatului, operat pe cord deschis în regim de detenție. Mircea Băsescu, având ultimul cuvânt, „invederează instanței că s-a îndreptat, că nu a furat bani de la stat, că nu a furat bani de la romi, că este pensionar, că nu mai este frate de președinte. Mai adaugă că pedeapsa acestuia a expirat la 9 septembrie 2016”