SUFLU NOU. O ieşeancă a reuşit să desfiinţeze prejudecata unora care credeau că saxofonul este un instrument la care pot cânta doar bărbaţii.

În urmă cu şaisprezece ani, când abia intrase în liceu, Mirabela Bardan şi-a făcut curaj, a scos saxofonul din cutie şi a încercat primele acorduri. A fost dragoste la prima interpretare şi s-a hotărât să renunţe la cor pentru noua sa iubire.

Tatăl ei, compozitorul ieşean Constantin Bardan, era în culmea fericirii. Trecuse de multă vreme la clapele pianului şi abia aştepta momentul în care un moştenitor îi va prelua ştafeta la saxofon. În plus, a fost tot timpul de părere că o melodie cântată de o femeie la un instrument de suflat bate orice interpretare a unui bărbat. Ştie secretul, e sigur că la mijloc e vorba despre „căldură şi sensibilitate, înzestrări tipic feminine”.

„În perioada aceea era în mare vogă Candy Dulfer, cânta melodia «Lily was here”. Încurajată şi de tata, mi-am zis să încerc şi eu”, îşi aminteşte Mirabela prima întâlnire cu saxofonul. Între polonic şi muştiuc

Nu a stat prea mult pe gânduri, a pus burta pe carte şi a învăţat abecedarul instrumentului la Şcoala Populară de Arte din Iaşi.

Primele apariţii pe scenă au fost alături de tatăl ei. Nu i-a fost chiar uşor, a trebuit să ignore privirile într-un ochi ale unora dintre bărbaţii spectatori şi pe invidioşii care scăpau printre dinţi câte o replică menită să o descurajeze: „Da, e loc şi de mai bine”. La început era destul de afectată de răutăţile şi de concluziile unora care credeau că „i-ar sta mai bine la cratiţă decât la saxofon”. Dar a învăţat să treacă peste neplăceri cu ajutorul tată lui ei, care a susţinut-o ne condiţionat.   Mirabela s-a hotărât să contrazică orice prejudecată a bărbaţilor legată de „instrumentele despre care cred unii că sunt doar ale lor”. „Au început să fie din ce în ce mai multe femei care cântă foarte bine la instrumente de suflat, la saxofon, la trompetă şi altele. Trebuie să se rupă barierele care există în muzică, nu sunt instrumente la care pot cânta doar bărbaţii, la fel cum nici invers nu e valabil”, crede cu tărie saxofonista. Fizica instrumentelor din alamă

Cât de multe au în comun fizica şi saxofonul ştie doar Mirabela. Imediat după liceu, „la sfatul doamnei diriginte”, a dat la Facultatea de Fizică. A absolvit- o, dar nu a apucat să practice niciodată în domeniu: muzica e mai importantă.

Acum e director artistic la un studio în care se face muzică şi se pregăteşte intens pentru ca, în sfârşit, să intre la Conservator. „Anul acesta a fost introdusă şi la Iaşi o secţie de saxofon. Nu ştiu dacă mai sunt şi alte fete care se vor înscrie. La mine au venit câteva să le învăţ, însă au renunţat repede”, spune Mirabela. Saxofonista e mai tot timpul ocupată, ea şi formaţia care o acompaniază au toate weekendurile pline, iar în timpul săptămânii, de dimineaţă până seara e la studio.

La petreceri, cei care nu au mai văzut-o rămân cu gura căscată de aşa minunăţie ce li se arată în faţa ochilor. Pe scenă, o femeie subţirică interpretează la saxofon de la piese de jazz la melodii cafe concert şi nici nu se gândeşte să lase vreo clipă instrumentul din suflat la o bătută moldovenească sau la o sârbă.

TALENT

Cum se cântă în familie Pentru că în casa familiei Bardan e talent cât pentru o formaţie, din 2000 s-a născut Select Band. Ideea i-a venit compozitorului Constantin Bardan, un împătimit al romanţelor, câştigător de mai multe ori al festivalului Crizantema de Aur.

Se mândreşte cu faptul că o parte dintre compoziţiile sale se regăsesc în repertoriul marilor ar tişti de muzică populară, precum Matilda Pascal Cojocăriţa sau Ionela Prodan. Alături de Mirabela şi Cristi - la chitară şi solist vocal - au început să bată ţara-n lung şi-n lat pe la diverse spectacole şi petreceri. Constantin Bardan e mândru de fata lui şi crede că atunci când prinde saxofonul în braţe e atentă într- o singură direcţie, cu ţintă precisă - ascultătorul, care trebuie să simtă că „melodia curge lin şi ajunge încet la suflet”.

Păţănii amuzante

De când scoate saxofonul din cutie, interpreta e cu ochii pe el, pentru că „e cel mai de preţ lucru”.

„Am păţit-o la o petrecere. Eram cu saxofonul în braţe şi am vrut să mă aşez pe un scaun. Ştiam că e acolo, dar fusese mutat şi am căzut. Acuma, numi era de mine, ci mai mult de saxofon. Din fericire nu a păţit nimeni nimic, şi eu, şi saxofonul am scăpat teferi şi nevătămaţi”, îşi aminteşte, amuzată, Mirabela.