MIPE dezamorsează bomba: „România nu a ratat prima cerere de plată pentru 2,56 miliarde euro din PNRR.” Nu vor fi întârzieri

PNRR. Sursa foto: gov.ro

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene( MIPE) a declarat că România nu a pierdut prima cerere de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Nu vor fi întârzieri sau probleme, potrivit oficialilor.

România nu a ratat prima cerere de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă(PNRR), a anunțat Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Declarațiile au fost făcute din cauza „dezinformărilor apărute în spaţiul public”.

„Mai concret, în data de 25 iulie 2022 la orele 12:00 a avut loc discuţia reprezentanţilor MIPE cu Comisia Europeană privind situaţia cererii de plată numărul 1, transmise în data de 31 mai 2022(...) Facem precizarea că toate documentele privind îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor aferente au fost în întregime comunicate şi verificate de serviciile CE. Astfel procesul de validare pentru cele 21 de jaloane şi ţinte s-a încheiat”, subliniază reprezentanţii ministerului într-un comunicat.

Potrivit acestora, la solicitarea Comisiei Europene, termenul pentru emiterea avizului pozitiv preliminar s-a prelungit pentru completarea sistemului informatic al PNRR cu informaţii necesare identificării beneficiarilor finali ai plăţilor. România s-a asigurat ca platforma informatică să fie modificată cu funcţia suplimentară solicitată până la data de 31 iulie 2022.

MIPE, despre cum se va face plata

Pe data de 1 august 2022 va avea loc testarea funcţiei suplimentare solicitate de CE, iar cererea intră în procedură de plată, potrivit Regulamentului CE.

Procedura de plată vine și cu următoarele etape etape: avizarea interservicii ale CE pentru emiterea avizului pozitiv preliminar; transmiterea cererii de plată la Comitetele de Specialitate ale Consiliului ECOFIN; aprobarea plăţii în Consiliul Uniunii Europene - ECOFIN.

„Facem precizarea că în luna august activitatea serviciilor Comisiei Europene este cu mult redusă datorită numărului mare al concediilor, motiv pentru care plata tranşei de 2,6 miliarde de euro poate avea loc la sfârşitul lunii septembrie 2022, fără ca acest lucru să afecteze bugetul de stat şi fără să producă întârzieri în implementarea reformelor şi investiţiilor asumate", se mai menţionează în comunicat, potrivit Agerpress.