Comisia Europeană are de plătit peste 600 de milioane de euro pentru gafa făcută. Ce a decis tribunalul

Comisia Europeană are de plătit peste 600 de milioane de euro pentru gafa făcută. Ce a decis tribunalulComisia Europeană / Sursa foto: EVZ

În 2009, Intel a primit o amendă usturătoare, dar aceasta a fost considerată ilegală, ulterior. În consecință, Comisia Europeană a fost nevoită să achite despăgubiri uriașe pentru cele întâmplate.

O amendă primită de Intel în 2009 și achitată de către producătorul american de cipuri a fost declarată greșită. Comisia Europeană a fost nevoită să plătească sancțiuni, dar și despăgubiri uriașe.

Abuzul de poziție dominantă în piață este o problemă des întâlnită în foarte multe industrii, iar o divizie din cadrul Comisiei Europene a stabilit în 2009 că Intel este vinovată de această practică pe piața procesoarelor X86, între octombrie 2002 și decembrie 2007. Cu toate astea, pentru a-și exclude principalul rival (AMD), Intel s-a ancorat s-a axat pe reduceri și plăți ilegale producătorilor de computere și comercianților cu amănuntul să nu folosească produse ale Advanced Micro Devices.

Comisia Europeană are de plată sume uriașe

Tribunalul European a hotărât că sancțiunea record din 2009, în valoare de 1,06 miliarde de dolari, a fost data ilegal, conform Politico. În consecință, Intel cere nu doar rambursarea sumei inițiale, ci și achitarea unor despăgubiri și dobânzi în valoare de 593 de milioane de euro. Comisia Europeană trebuie să plătească pentru gafa făcută.

Sursă: Viorel Dudau | Dreamstime.com

Este vorba de cea mai mare sumă cerută până acum într-un astfel de caz, după ce anul trecut, o decizie judecătorească a oferit companiilor dreptul de a beneficia de dobânzi pentru amenzile deținute de Comisie de ani de zile. Nu este pentru prima dată când Uniunea Europeană pierde contestațiile la amenzile de antitrust.

În prezent, Intel a primit deja înapoi 1,2 miliarde de dolari, comparativ cu cele 1,09 miliarde pe care le-a achitat în 2009, după ce a câștigat o contestație în ianuarie care a anulat amenda, se arată într-un comunicat de presă din luna aprilie al gigantului american.

În ceea ce privește mecanismul din spatele celor 593 de milioane menționate acum, o parte semnificativă din sumă se justifică prin dobânda la rata de refinanțare a Băncii Centrale Europene de 1,25% începând din mai 2009, majorată cu o rată punitivă de 3,5% din august 2009, când a fost plătită amenda, până la 25 februarie 2022, când Comisia a rambursat amenda către Intel, minus dobândă de 38 de milioane EUR deja predată de Comisie, potrivit Politico.

Ne puteți urmări și pe Google News