Mioara Roman a murit în azilul de bătrâni în care locuia de câteva luni. Fosta soție a lui Petre Roman suferea de Parkinson și alte boli, iar medicii n-au mai putut să o salveze.
Mioara Roman a murit, la căminul de bătrăni, de la Snagov, acolo unde locuia de câteva luni. Fosta soție a lui Petre Roman a suferit un stop cardiac cu două luni înainte de a împlini 84 de ani. Ea a fost dusă de fiica ei, Oana Roman, la azil pentru că suferea de Parkinson și alte boli, dar medicii n-au mai putut să o ajute.
Oana Roman, nevoită să se întoarcă în țara
Jurnalist de radio, traducătoare și profesoară de limbă şi civilizaţie arabă, şi-a petrecut ultimii ani prin spitale şi centre de recuperare. Oana Roman este plecată din ţără, într-o vacanță în Egipt, cu fiica ei. Și-au dorit să sărbătorească împreună cea de-a 10 a aniversare a copilei, a cărei zi de naștere a fost alaltăieri. Cel mai probabil, ele se vor întoarce în România astăzi, potrivit Observator.
Mioara Roman era plină de datorii
Fosta soție a lui Petre Roman s-a confruntat și cu alte probleme. Ea avea o datorie de 300.000 de euro, către RA-APPS. Această sumă foarte mare reprezintă toate restanțele la plata chiriei și întreținerii vilei de protocol, în care a locuit cu fostul soț, pe vremea când era prim-ministrul României.
Aceasta are poprire pe pensie, pentru uriașa restanță, înregistrată la RA-APPS, din perioada în care a locuit într-o vilă de protocol, în valoare de 300.000 de euro.
„Mama are și acum poprire ½ din pensie, restanța totală fiind de 300.000 de euro”, a mărturisit Oana Roman. Şi continuă: „Ea are acele procese vechi, cu RAAPPS-ul, care nu se mai termină. Oricum i-au luat 1/3 din pensie. S-a întâmplat mai demult, nu acum. Nu știu cu cât mai rămâne mama mea din pensia sa. Tot ceea ce știu e că dintr-un întreg ei îi rămân trei sferturi din bani şi un sfert din pensia ei îi este luat lună de lună. Pentru cât a muncit, pensia sa nu este mare. Mama are 52 de ani de muncă pe cartea de muncă”, a mai declarat Oana Roman.
De ce a divorțat Mioara Roman de Petre Roman
Mioara Roman și Petre Roman au fost împreună mai bine de 30 de ani și au o familie frumoasă, dar acesta a decis să se despartă de ea. Fostul premier al României a recunoscut că a divorțat pentru că s-a îndrăgostit de o altă femeie și că nu mai este fericit.
„Cum e viața, mi-am pierdut mințile. M-am îndrăgostit foarte puternic de Silvia… nu numai pentru că e o femeie foarte frumoasă, nu numai pentru că are o voce splendidă, ci pentru că este un om cu care am simțit că mi-e foarte bine. Am și eu dreptul să mă simt foarte bine cu aleasa inimii mele”, a spus fostul premier al României.