Ministrul român al Energiei dă speranțe moldovenilor: Volumele oferite de România, suficiente
- Viorica Gheorghe
- 2 ianuarie 2025, 10:57
Republica Moldova a obținut creșterea capacității transfrontaliere de la 315 la 600 MW din resursele neutilizate la alte frontiere. Măsura reprezintă un pas important pentru acoperirea cererii de energie electrică, spune ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja. Oficialul de peste Prut dă asigurări că România va ajuta Guvernul de la Chișinău să depășească criza energetică provocată de sistarea livrării gazului rusesc către regiunea transnistreană.
Burduja: Suntem alături de frații noștri de peste Prut
Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja, spune că problemele cauzate de criza energetică sunt discutate constant cu autoritățile de la Chișinău. Totodată, oficialul a dat asigurări că România are capacitatea de a-și asigura propriul consum, dar și de a ajuta Republica Moldova în circumstanțele dificile.
„În aceste momente grele, suntem alături de frații noștri de peste Prut. Gazul rusesc a fost oprit pentru centrala de la Cuciurgan, din Transnistria. Ceea ce înseamnă că Republica Moldova are un deficit de aproximativ 600MW de producție de energie electrică pentru a-și acoperi consumul, mizând pe aproximativ 300MW producție locală. Am vorbit în toată această perioadă, zilnic, cu toți cei implicați. Prim-ministrul Dorin Recean, care este și ministru interimar al energiei la Chișinău; comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen; toți cei implicați în sectorul energetic românesc”, a scris Burduja pe pagina sa de socializare.
Ministrul Burduja a explicat cum ajută România Republica Moldova.
„Nuclearelectrica a încheiat un contract pentru livrarea a 100MW în bandă peste Prut. Sunt discuții și cu OMV Petrom pentru 100MW de la centrala pe gaz de la Brazi. Și cu Complexul Energetic Oltenia pentru încă 100-200MW. Există și cantități cumpărate de pe piața OPCOM de frații noștri de peste Prut. În total, capacitatea tehnică de export de energie electrică din România către Republica Moldova este de 315 MW prin linia Vulcănești-Isaccea (400 kV) și de 115 MW prin cele 4 linii de 110 kV care trec Prutul”, a menționat oficialul român.
Burduja, despre „propaganda toxică”
Totodată, Burduja a comentat informațiile că exportul de energie și gaze s-ar face în detrimentul consumatorilor români.