Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat într-un interviu că, începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile românilor vor fi majorate cu cel puțin 10,4%. Această creștere este rezultatul aplicării noii legi a pensiilor, care introduce un mecanism predictibil de indexare anuală bazat pe rata inflației și creșterea salariului mediu brut. „Noua lege prevede ca anual, în ianuarie, pensiile românilor să se majoreze printr-un mecanism predictibil și sustenabil”, a explicat ministrul.
Din 2025, pensiile vor fi ajustate în mod regulat
Față de anii anteriori, când majorarea pensiilor depindea de decizii politice sau guvernamentale, noul cadru legislativ oferă un mecanism transparent și previzibil pentru indexarea anuală a pensiilor.
„Acum nu mai e o decizie politică și guvernamentală cum se întâmpla până acum. Au fost ani când valoarea punctului de pensie nu a crescut sau a crescut în septembrie”, a subliniat Oprescu.
Astfel, începând cu 2025, pensiile vor fi ajustate în mod regulat, în funcție de rata inflației și de 50% din creșterea reală a salariului mediu brut.
Ministrul a precizat că pensiile vor crește cu cel puțin 10,4%, dar acest procent ar putea să fie mai mare în funcție de rata inflației și de datele finale privind creșterea salariului mediu brut, care vor fi disponibile la sfârșitul anului 2024.
Creșterea pensiilor minime
Creșterea pensiilor va avea efect asupra indemnizațiilor minime sociale, care în prezent sunt de 1.281 de lei.
„Doresc să le transmit pensionarilor care sunt în indemnizația minimă socială, că pensia lor va crește indiferent de valoarea indicată de decizia de recalculare”, a adăugat ministrul la România TV.
Această ajustare va fi aplicată tuturor pensionarilor, inclusiv celor care beneficiază de pensia minimă garantată.
Numărul total de puncte de pensie pentru pensionarii existenți va rămâne neschimbat, dar valoarea punctului de referință (VPR) va crește ca urmare a indexării din ianuarie 2025.
Astfel, toți pensionarii din România vor beneficia de această majorare automată.
Recalcularea pensiilor: un proces în derulare
În ceea ce privește procesul de recalculare a pensiilor, Simona Bucura Oprescu a anunțat că majoritatea pensionarilor au primit deja deciziile de recalculare.
„S-a făcut dreptate ca să nu mai avem români care au ieșit la pensie în ani diferiți cu pensii diferite”, a declarat ea.
Totuși, există pensionari care, din diverse motive, nu și-au primit încă aceste decizii.
„Pensionarii care nu au primit încă deciziile de recalculare, dar au rămas cu cuantum în plată, trebuie să știe că în cel mai scurt timp deciziile vor ajunge la ei”, a adăugat ministrul, asigurând că drepturile acestora vor fi plătite retroactiv de la 1 septembrie, odată ce vor primi deciziile.