Ministrul Lucian Bode, mulțumit de concluziile evaluării tezei sale de doctorat: „Politicienii dactilografi din USR s-au făcut de râs”
- Ionel Sclavone
- 1 noiembrie 2022, 14:34
Ministrul de Interne, Lucian Bode, salută concluziile Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj cu privire la teza sa de doctorat. Deși a sesizat o serie de „erori de citare” și „unele fragmente plagiate”, Comisia nu a putut stabili dacă este vorba de un plagiat cu intenție sau rezultat din necunoașterea sau neaplicarea tehnicilor de citare. Mai mult, doar 2,95% din conținutul tezei poate fi considerat plagiat, sub nivelul de alertă.
Ministrul Lucian Bode a apreciat rezultatele evaluării tezei sale de doctorat și a precizat că se va conforma și va corecta erorile semnalate. Lucian Bode a arătat, într-un mesaj, că verdictul universitarilor confirmă că nu a plagiat și că titlul de doctor pe care l-a primit în anul 2019 a fost obținut corect, cu respectarea regulilor academice.
„Doresc să salut publicarea rezultatelor evaluării UBB în urma analizei asupra tezei mele de doctorat. Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menținut. Recent, UBB s-a pronunțat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările inițiale ale tezei. În urma verificărilor, Comisia de Etică a UBB mi-a recomandat remedierea erorilor de citare care au survenit în cuprinsul a mai puțin de 7 pagini (2.95%) din totalul celor 220 de pagini ale tezei. În niciun moment nu mi-am însușit ideile altora și nici nu am dat impresia că-mi aparțin”, a arătat ministrul Lucian Bode.
Ministrul a precizat că va remedia toate problemele care i-au fost semnalate de Comisia de Etică a Universității din Cluj Napoca, deși nu are obligația legală să o facă. Totodată, el a acuzat USR că au încercat să-l compromită după un scenariu pregătit dinainte.
„Așadar, politicienii dactilografi din USR care m-au copiat de zor la bibliotecă s-au făcut de râs. Situația în care se află este penibilă și ridicolă! Este un maxim de superficialitate de care au dat dovadă. Am văzut de-a lungul timpului că folosesc această schemă de compromitere, creează o poveste, apoi o vând în online indiferent de consecințe pentru că la final nu îi interesează dacă se verifică sau nu adevărul. Tot ce fac ei are doar un scop electoral, motiv pentru care fabrică un «adevăr» doar al lor pe care îl promovează sperând să câștige puncte electorale”, a scris Lucian Bode pe Facebook.
Ce a reținut Comisia de Etică din teza lui Lucian Bode
Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a constatat „o serie de abateri de la bunele norme de publicare” în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode. Este vorba despre „erori de citare”, dar și „unele fragmente plagiate”, potrivit deciziei adoptate în urma analizei făcută asupra tezei.
Comisia a constatat, conform concluziilor publicate pe site-ul Universității, că s-au identificat probleme de tip plagiat reprezentând aproximativ 2,95% din totalul cuvintelor tezei. Din analiză „nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”, se mai arată în document.
„Cu privire la aspectele privind standardele de etică în teza de doctorat cu titlul: «Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, susținută de dl. Lucian‐Nicolae Bode în anul 2018, la Universitatea Babeș‐Bolyai din Cluj‐Napoca, sub îndrumarea coordonatorului Prof. Univ. Dr. Adrian Liviu Ivan, Comisia de etică a UBB constată o serie de abateri de la bunele norme de publicare: (1) erori de citare și (2) unele fragmente plagiate.
S-au reținut ca existând fragmente plagiate în 3 din cele 4 puncte ale sesizării nr. 14390/18.10.2022, alte fragmente plagiate fiind identificate in urma analizei interne a UBB. Fragmentele identificate ca având o problemă de tip plagiat reprezintă aproximativ 1923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %).
Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimba concluzia că există fragmente plagiate”, se arată în documentul emis de Comisia de etică.
Concluziile Comisiei de etică a UBB cu privire la teza de doctorat a ministrului Lucian Bode