Ministrul Justiţiei, procurorul general şi 23 de şefi de instanţe şi parchete cer Senatului să scoată CSM din blocaj instituţional

Ministrul Justiţiei, procurorul general şi 23 de şefi de instanţe şi parchete cer Senatului să scoată CSM din blocaj instituţional

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, cere Senatului să valideze astăzi lista celor opt magistraţi aleşi legal în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a pune capăt blocajului în care a intrat activitatea acestei instituţii şi care se răsfrânge negativ asupra întregului sistem judiciar.

CSM se află în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea începând cu data de 4 februarie când a intrat în vigoare o decizie a Curţii Constituţionale (CC) prin care s-a anulat hotărârea iniţială a Senatului de validare a componenţei CSM pe motivul că trei dintre cei 11 magistraţi validaţi se află la al doilea mandat de membru al Consiliului în condiţiile în care legea interzice acest lucru. Cei trei magistraţi aflaţi în această situaţie – Lidia Bărbulescu, Dan Lupaşcu şi Dan Chiujdea – au protestat împotriva deciziei CC şi au trimis Senatului un memoriu în care au precizat că “pretinsa nelegalitate” a candidaturilor lor la CSM face obiectul unor procese aflate pe rolul instanţelor de judecată şi au solicitat senatorilor să amâne validarea membrilor CSM până când se vor soluţiona aceste procese.

''Suntem la curent cu faptul că se discută despre amânarea sine die a validării celor opt magistraţi aleşi legal, sau invalidarea întregii liste, până când ar interveni o eventuală decizie a instanţei de drept comun de admitere a recursului formulat de un candidat neeligibil, anterior deciziei Curţii Constituţionale. O astfel de situaţie ar conduce la o contrapunere a deciziei instanţei de drept comun cu decizia Curţii Constituţionale, creându-se în acest fel un pretext pentru ignorarea deciziei CCR. Este de datoria noastră să semnalăm faptul că un astfel de scenariu va produce efecte negative asupra credibilităţii noastre ca stat membru al Uniunii Europene, în raport cu responsabilităţile pe care ni le-am asumat în reformarea Justiţiei', a declarat ministrul Cătălin Predoiu, într-o declaraţie susţinută astăzi la Ministerul Justiţiei. Kovesi: Raportul de țară va menționa alegerile din CSM

Validarea imediată a celor opt membri CSM aleşi legal potrivit deciziei CC este cerută şi de mai mulţi reprezentanţi ai sistemului judiciar într-o scrisoare adresată Senatului semnată de nouă judecători, preşedinţi ai Curţilor de Apel din Bacău, Braşov, Cluj, Craiova, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Suceava şi Târgu Mureş, precum şi de procurorul general al României, Codruţa Kovesi, şi de alţi 15 şefi ai Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel din toată ţara. Aceştia atrag atenţia că blocajul instituţional în care se află CSM „are efecte majore asupra sistemului judiciar, din toate punctele de vedere, pornind de la aspecte administrative şi mergând până la cele legate de imaginea şi credibilitatea sistemului”. În acest context, şefii de instanţe şi de parchete care semnează scrisoarea către Senat cer „luarea de urgenţă a tuturor măsurilor care se impun pentru ca în cel mai scurt timp să fie asigurată componenţa Consiliului Superior al Magistraturii într-o structură care să permită reluarea activităţii acestuia în condiţiile legale”. Procurorul general al României, Codruța Kovesi, a declarat astăzi, într-o conferință de presă la Târgu-Mureș, că raportul Comisiei Europene cu privire la progresele în reforma justiției și lupta anticorupție va menționa în mod sigur situația din CSM. „Cu siguranţă în raportul de ţară se vor face menţiuni cu privire la alegerea membrilor CSM. Şi în rapoartele de anul trecut a fost menţionată această problemă, nu pot să vă dau o evaluare exactă cât de mult va cântări în raportul de ţară această problemă, dar cu siguranţă ea va fi consemnată”, a declarat Codruţa Kovesi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Constituţiei, componenţa CSM trebuie să fie  validată de plenul Senatului. Senatorii ar fi trebuit să ia în discuţie problema validării membrilor CSM încă de lunea trecută dar au amânat acest subiect de pe o zi pe alta, pe diverse motive. Senatul se va reuni în plen astăzi după-amiază, începând cu ora 16.00, pe ordinea de zi aflându-se şi validarea membrilor CSM.