Ministrul Justiției, chemat să o aducă la ordine pe Kovesi

Ministrul Justiției, chemat să o aducă la ordine pe Kovesi

Comisia de control al SRI a cerut Serviciului de Informații clarificări referitoare la faptul că DNA a desemnat serviciul secret ca „beneficiar secundar” al informațiilor dintr-o anchetă penală.

Solicitarea vine după ce presa a dezvăluit că, în două note semnate de procurorul șef al DNA, una transmisă în decembrie 2014, alta în februarie 2015, către serviciul tehnic al Direcției Anticorupție, două unități SRI erau desemnate de Laura Codruța Kovesi drept „beneficiari secundari” ai interceptărilor respective.

Notele respective se găsesc în dosarul Mazăre - Strutinsky, în care fostul primar al Constanței este acuzat că ar fi primit mită opt milioane de euro și peste opt milioane de lei de la omul de afaceri Sorin Strutinsky, pentru a-i facilita obținerea mai multor contracte. De asemenea, Comisia de control al SRI a solicitat serviciului secret lămuriri privind cererile primite de la DNA de a monitoriza postul Antena 3 în legătură cu modul în care acesta trata subiectul Dosarului RCS – RDS.

„Am solicitat SRI să ne trimită punctul de vedere legat de comunicarea de la DNA către SRI, respectiv solicitările de monitorizare a posturilor Antena 3 și RCD-RDS. Vom vedea care a fost temeiul legal al acestui schimb de informații și în ce măsură au fost respectate dispozițiile legale care privesc activitatea SRI”, a anunțat, ieri, Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei SRI.

Ne puteți urmări și pe Google News

Semnal de alarmă în justiție

Legat de aceleași subiecte, vicepreședintele Comisiei SRI, Marian Cucșa, declara pe 11 august: „Deși legea interzice ca SRI să facă acte de urmărire penală, totuși actele de urmărie penală ale DNA erau trimise SRI, evident, în cazul unor dosare importante care vizau anumiți oameni politici. Consider că este un caz de o gravitate extremă care, dacă se dovedește a fi real, reprezintă un important semnal de alarmă pentru justiția din România.” Și Cucșa conchidea: „În aceste condiții, se confirmă faptul că justiția reprezenta un câmp tactic pentru serviciile de informații, iar dosarele instrumentate de că- tre DNA aveau un suport consistent din partea acestor structuri.”

Coldea, în vizorul Parlamentului

Tot ieri, Comisia de control al SRI a solicitat Serviciului Român de Informații să comunice care a fost procedura legală prin care fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, a ajuns să ocupe postul de conferenţiar universitar la Academia de Informaţii de către, după ce a fost trecut în rezervă. „Am cerut să ni se comunice care a fost procedura legală de ocupare a acestui post și să ne fie puse la dispoziție documentele din care să ne lămurim dacă dl. Coldea îndeplinește sau nu condițiile pentru un asemenea post didactic”, a explicat Țuțuianu. Coldea a dat un concurs pe 30 iunie pentru un post de conferențiar universitar al Academiei Naționale de Informații și a fost admis, cu toate că nu întrunea condițiile necesare, potrivit anchetei jurnaliștilor de la PressOne. Coldea este pensionar de circa șapte luni, după ce în ianuarie a fost forțat să demisioneze după dezvăluirile lui Sebastian Ghiță.