Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține prelungirea acestuia an școlar, în condițiile în care materia trebuie recuperată, însă pune o condiție.
Anul școlar s-ar putea prelungi în toamnă dacă părinții, elevii și profesorii vor fi de acord. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu susține că anul școlar, în învățământul preuniversitar, ar putea fi prelungit pentru a recupera pierderile provocate de predarea online.
Potrivit spuselor sale, ministerul va propune o prelungire a perioadei începând cu septembrie 2022. Însă, măsura va fi implementată dacă acest lucru va fi agreat de toți cei implicați în procesul educațional.
„Există o solicitare publică de extindere a duratei cursurilor în învățământul preuniversitar. Această solicitare coincide cu nevoia de recuperare a pierderilor generate de către predarea online. În contextul în care durata anului școlar, durata cursurilor în România este sub media europeană, este o propunere de luat în considerare. Însă pentru a adopta o astfel de propunere este nevoie de acordul profesorilor, elevilor și părinților”, a declarat ministrul Educației, pentru B1 TV.
În ce condiții s-ar putea adopta o decizie în 2021
Sorin Cîmpeanu a precizat că în condițiile în care partenerii de dialog social sunt de acord cu modificarea calendarului anului școlar, atunci ministerul ar putea adopta o decizie în acest sens.
„Dacă și numai dacă principalii parteneri de dialog social ai Ministerului Educației solicită extinderea anului școlar încă din anul 2021, în condițiile în care din februarie 2021 există un ordin de ministru prin care se stabilește structura anului școlar în urma consultării cu aceiași parteneri, Consiliul Național al Elevilor, FSLI, Federația Spiru Haret și Federația Asociațiilor de Părinți, dacă ajung la un consens și revin în mod unanim asupra calendarului aprobat în urma consultărilor încă de la începutul anului 2021, Ministerul Educației are disponibilitatea de a reveni asupra calendarului.
Subliniez, în sensul extinderii perioadei de cursuri cu o săptămână, spre exemplu, atrăgând însă atenția asupra deficitului de predictibilitate generat de această eventuală revenire”, a precizat ministrul.
Ministerul va iniția consultări
El a mai spus că predictibilitatea trebuie să rămână un obiectiv major în sistemul de educație. Aceasta mai ales în această situație, când criza sanitară a impus mai multe schimbări într-un timp foarte scurt.
„Deci revenire – propune Ministerul Educației din septembrie 2022 extinderea perioadei, o să vedem cu cât, cât o să reiasă în urma consultărilor cu cei implicați, iar dacă în mod unanim elevii, părinții și profesorii solicită această extindere încă din toamna anului 2021, suntem dispuși să luăm în considerare această variantă”, a mai spus ministrul Educației.