Ministrul Educaţiei şi-a pus sindicatele în cap! Totul a plecat de la o postare
- Antonia Hendrik
- 16 august 2020, 21:45
Rolul unui ministru, în cazul nostru cel al Educaţie, trebuie să lupte pentru binele profesorilor, numai că, în ultima, postare Monica Anisie uită să menţioneze situația salariilor cadrelor didactice.
Ministrul Educaţiei, în ultima postare de pe Facebook, a omis ce este mai important: despre majorarea salariilor cadrelor didactice. Acest lucru a deranjat crunt un sindicat al profesorilor care ameninţă că şcoala ar putea să nu înceapă la timp dacă Executivul nu le va da dascălilor banii cuveniţi prin lege.
Aşadar, postarea de pe Facebook a Monicăi Anisie a stârnit un val de reacţii printre sindicalişti din Educaţie. Ministrul Educaţiei a scris un mesaj de laudă a rectificării bugetare „pozitive”, însă nu a pomenit niciun cuvânt despre faptul că, la reîmpărţirea banilor, profesorii, care ar fi urmat să primească de la 1 septembrie 2020 o creştere salarială medie de 14%, au fost complet uitaţi la calcule.
Ministrul Educaţiei a scris: „În urma adoptării Ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară aprobată în ședința de Guvern de astăzi, Ministerul Educației și Cercetării beneficiază de suplimentarea bugetului cu 551,4 milioane de lei!
Acești bani sunt destinați, cu prioritate, achiziției de echipamente electronice pentru elevi și cadre didactice, în vederea participării la activități de e-learning, precum și lucrărilor de execuție și proiectare a 59 de grădinițe.
De asemenea, am decis:
- majorarea, în ceea ce privește învățământul universitar, a cheltuielilor din venituri proprii cu suma de 370,50 de milioane de lei, asigurată prin majorarea veniturilor cu suma de 229,72 de milioane de lei, respectiv reglementarea utilizării disponibilităților din anii anteriori, în limita sumei de 140,78 de milioane de lei;
- aprobarea sumei de 200 de milioane de lei, credite de angajament, pentru Programul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare - perioada 2015-2020 (PNDCDI III).
- Rectificarea bugetară pozitivă pentru Educație este o măsură esențială de sprijin în vederea reluării activității școlare / universitare în această toamnă, în condiții de acces egal și siguranță sanitară pentru toți elevii, studenții și cadrele didactice, având în vedere contextul pandemic provocat de virusul SARS-CoV-2”, a scris ministrul Educaţiei pe social media.
Ce a declarat Ludovic Orban
Ludovic Orban: „Uitați-vă la datele INS și la prognoza referitoare la creșterea economică. Când îți scad veniturile... e ca într- o familie. Când abia mai ai bani de mâncare, nu te duci să bei banii la cârciumă. Am respectat profesorii, cadrele didactice. Sunt oamenii pe care i-am respectat cel mai mult, au contribuit la formarea mea. A încerca să fie făcută declarația mea ofensatoare, e contrar față de atitudinea mea față de dascali. Îi respect. Faptul că nu putem să facem creștere de la 1 septembrie e din cauza situației bugetare. Profesorii vor înțelege. Toți trebuie să fim un exemplu și să arătăm că suntem solidari... Când ne va permite situația vom aloca resursele către profesori, către cadrele didactice, să aibă venitul meritat”.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a precizat, într-un comunicat de presă, că este posibil ca şcoala să nu înceapă în ziua stabilită dacă Executivul nu va mări salariile dascălilor, informează digi24.