Ministrul de Externe olandez a reconfirmat sprijinul Olandei pentru aderarea României la spațiul Schengen

Ministrul de Externe olandez a reconfirmat sprijinul Olandei pentru aderarea României la spațiul SchengenSchengen. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 23 ianuarie 2023, o întrevedere bilaterală cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Wopke Bastiaan Hoekstra, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe.

În cadrul întrevederii, ministrul Aurescu a abordat cu prioritate perspectivele de avansare a procesului de aderare a României la spațiul Schengen, prin depășirea situației create ca urmare a rezultatului reuniunii Consiliului JAI din 8 decembrie 2022.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

Cu acest prilej, ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit ministrului de externe Wopke Hoekstra pentru poziția de susținere a Regatului Țărilor de Jos în favoarea României, care a fost urmarea unui proces intens de consultare și contacte bilaterale dintre cele două părți în perioada octombrie-decembrie 2022, inclusiv dintre cei doi șefi ai diplomațiilor.

Ministrul român de externe a informat asupra demersurilor în curs ale părții române, menționând dialogul pozitiv cu Președinția suedeză a Consiliului, care este angajată prioritar pe dosarul aderării, și angajamentul acesteia de a contribui activ la eforturile de identificare a unor soluții constructive care să conducă la adoptarea deciziei de aderare la Schengen a României, inclusive prin lansarea de consultări în perioada următoare.

Aderarea României la Spațiul Schengen

Ministrul Bogdan Aurescu a făcut referire și la demersurile intense pe lângă omologii din statele membre UE inițiate de la începutul acestui an, care au condus la reconfirmarea sprijinului acestora pentru obiectivul României de aderare la Schengen.

De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu l-a informat pe șeful diplomației olandeze cu privire la dinamica dialogului cu partea austriacă, derulat în scopul reconsiderării poziției Austriei în acest dosar. În acest sens, a evocat întrevederea avută cu omologul austriac, Alexander Schallenberg, în marja participării recente la Forumul Economic Mondial de la Davos, și a amintit decizia părții române de retrimitere la post a ambasadorului României la Viena, un gest de deschidere care reconfirmă deopotrivă interesul țării noastre pentru cooperarea în spirit European, cât și așteptarea ca partea austriacă să se reangajeze în dialogul bilateral pe acest subiect de o manieră constructivă.

Ministrul de externe olandez a reconfirmat sprijinul Olandei pentru aderarea României la spațiul Schengen, a reiterat faptul că votul olandez din 8 decembrie nu a fost îndreptat împotriva României, ci doar a Bulgariei, și a arătat că se va implica activ în conturarea la nivel european a unei soluții pentru aderarea României, se arată într-un comunicat al MAE.

Cei doi demnitari au abordat și aspecte legate de cooperarea bilaterală solidă, cu precădere în domeniul apărării, amintind contribuția esențială a militarilor olandezi dislocați în cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu. Ministrul Aurescu a mulțumit omologului său pentru prezența trupelor olandeze în cadrul Grupului de luptă din țara noastră, ca gest concret de solidaritate aliată, pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO.

Cei doi demnitari au convenit asupra menținerii unui dialog constant în perioada imediat următoare, inclusiv prin organizarea de noi vizite și întrevederi, care să contribuie la obiectivul comun de consolidare a relației bilaterale din România și Regatul Țărilor de Jos.