Ministrul „2 în 1“

Ministrul „2 în 1“

Ministrul apărării, Teodor Meleşcanu, a fost instalat ieri ministru interimar şi la Justiţie, în condiţiile în care situaţia Noricăi Nicolai nu este clară.

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu i-a solicitat ieri preşedintelui Traian Băsescu să-l numească drept interimar la Justiţie pe Teodor Meleşcanu, care ocupă şi portofoliul Apărării. Şeful statului a semnat imediat decretul de numire. Băsescu „salută decizia primuluiministru de a propune un ministru interimar al justiţiei, în urma consultării cu şeful statului“, de sâmbătă. Noul ministru îndeplineşte criteriile lui Băsescu Potrivit unor surse de la Cotroceni, preşedintele a fost cel care ar fi solicitat nominalizarea unui ministru interimar. „Punctul meu de vedere rămâne acelaşi cu cel exprimat în ultimele zile şi consider că justiţia românească trebuie coordonată de o persoană cu solidă experienţă şi bună reputaţie profesională, în măsură să impună respect în recunoaş tere din partea corpului profesional al juriştilor“, ar fi transmis Băsescu, potrivit surselor citate. Tăriceanu i-a telefonat preşedintelui ieri-dimineaţă pentru a discuta subiectul interimatului, iar numele lui Teodor Meleş canu a fost acceptat de şeful statului. Problema Norica, limpezită în perioada următoare Imediat după ce a fost nominalizat, Meleşcanu a explicat motivaţiile mutării, recunoscând că liberalii vor să mai discute în partid despre situaţia Noricăi Nicolai: „Singura raţiune a numirii unui interimar a fost oferirea unei perioade de timp care să ne permită să clarificăm problema numirii doamnei Norica Nicolai, prin discuţii directe şi, eventual, prin folosirea Curţii Constituţionale sau a oricărui alt mecanism constituţional care să ne permită să depăşim acest impas“.

Meleşcanu a mai precizat că va fi ministru interimar timp de 17 zile, calculând termenul de 45 de zile din momentul publicării demisiei lui Tudor Chiuariu în Monitorul Oficial. În schimb, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a afirmat că mandatul de interimar al lui Meleşcanu se calculează din momentul în care apare în Monitorul Oficial decretul de numire. Liberalii nu s-au hotărât asupra momentului în care vor sesiza Curtea Constituţ ională.

„E posibil să fie peste o săptă mână, peste 20 de zile, în momentul în care guvernul va considera că există un conflict de natură constituţională“, afirmă Bogdan Olteanu. Susţinătorii Noricăi Nicolai din partid spun că mutarea de ieri nu poate fi echivalată cu un pas înapoi. „Desemnarea domnului Meleşcanu ca interimar este o soluţie pentru funcţionalitatea normală a guvernului, şi nu o abandonare a Noricăi Nicolai sau a nominalizării pe care Biroul Politic al PNL a susţinut- o“, a afirmat Crin Antonescu. CNSAS nu redeschide cazul

Pe de altă parte, Colegiul CNSAS a decis ieri că, în absenţa unor noi probe sau indicii, nu are motive să pună din nou în discuţie dacă Norica Nicolai a colaborat sau nu cu Securitatea înainte de 1989. Potrivit unor surse din instituţie, Colegiul a încercat să evite astfel şi crearea unui precedent care să oblige la verificări după fiecare zvon apărut despre un politician. URMĂRI CSM cere toate dosarele foştilor magistraţi

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Lidia Bărbulescu, a declarat, ieri, că, potrivit legii, dosarele profesionale ale actualilor şi foştilor magistraţi nu pot fi predate altor persoane sau instituţii publice în afară de CSM. Magistratul a precizat că unele informaţii din aceste mape sunt de interes public, însă dosarele ca atare pot fi consultate la sediul CSM doar de titularii acestora.

Bărbulescu a cerut apoi Ministerului Justiţiei (MJ) şi Parchetului General să transfere CSM „toate dosarele profesionale ale foştilor judecători şi procurori, aflate în arhivele acestor instituţii“, dar şi pe cele ale fostului SIPA (serviciu secret al MJ, desfiinţat în 2006 - n.r.). Parchetul General a predat preşedintelui Băsescu mapa profesională a fostului procuror Norica Nicolai şi a făcut publice informaţii din dosarul fostului ministru Monica Macovei.

Procurorul general Codruţa Kovesi a declarat că poziţia CSM confirmă faptul că Parchetul nu a încălcat legislaţia în aceste două cazuri, dar că, pe de altă parte, instituţia pe care o conduce este definită în lege ca „depozitar al arhivei“.

Ne puteți urmări și pe Google News