Ministerul Finanțelor propune oprirea răscumpărărilor de acțiuni de către Fondul Proprietatea

Acțiuni. Sursa foto: Embe2006 | Dreamstime.com

România. Ministerul Finanțelor a cerut o măsură care va interzice ca Fondul Proprietatea să mai efectueze răscumpărări de acțiuni, o practică prin care Fondul își recompensa investitorii.

Cererea a fost făcută pentru a fi inclusă pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor FP din 27 septembrie, unde vor fi discutate și alte subiecte, inclusiv bugetul revizuit.

Ministerul, care deține un pachet de 6,5% din acțiuni, vizează „conservarea portofoliului actual”.

Noi reglementări pentru Fondul Proprietatea

Modificarea propusă stipulează că, începând cu data publicării Hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, se va modifica mandatul acordat prin Hotărârea adunării generale extraordinare a acționarilor nr. 1/13.02.2024.

Această hotărâre viza autorizarea Administratorului Unic să efectueze răscumpărări de acțiuni ale Fondului Proprietatea prin tranzacții pe piața unde sunt listate sau cumpărate acțiunile, certificatele de depozit sau titlurile de interes ale Fondului Proprietatea, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru un număr maxim de 1.000.000.000 acțiuni proprii.

„Pe perioadă rămasă până la finalizarea mandatului acordat Franklin Templeton Internațional Services S.a.r.l., respectiv 31 martie 2025, Administratorul Unic nu va mai avea dreptul de a răscumpăra acțiuni ale Fondului Proprietatea, certificate de depozit sau titluri de interes în legătură cu acțiuni ale Fondului Proprietatea”, se mai arată în modificare.

Ministerul Finanțelor. Sursa foto: Arhiva EVZ

depozit sau titluri de interes în legătură cu acțiuni ale Fondului Proprietatea”.

Ministerul Finanțelor vrea conservarea portofoliului actual

Ministerul Finanțelor a subliniat că este crucial ca strategia de administrare a Fondului pentru perioada 31 martie 2025 – 31 martie 2026 să se concentreze pe conservarea portofoliului existent.

Aceasta trebuie să includă interzicerea răscumpărărilor de acțiuni și utilizarea numerarului deținut de companie exclusiv pentru gestionarea portofoliului curent și/sau pentru investiții.

Fondul Proprietatea este gestionat de entități din grupul american Franklin Templeton Investments din septembrie 2010.

Înființat de Guvernul României în decembrie 2005, Fondul a fost creat pentru a despăgubi persoanele al căror patrimoniu a fost expropriat abuziv de regimul comunist.

Aceste despăgubiri se acordă sub formă de acțiuni la Fondul Proprietatea, în cazurile în care restituirea bunurilor în natură nu a fost posibilă, conform pierderilor suferite, potrivit economedia.ro.

Acțiunile de la Fondul Proprietatea, tranzacționate la BVB

În prezent, acțiunile Fondului Proprietatea sunt liber tranzacționate de către deținători atât pe Bursa de Valori București, cât și pe London Stock Exchange.

Inițial, singurul acționar al Fondului Proprietatea a fost Statul Român. Acțiunile emise de Fondul Proprietatea au fost transferate gratuit către persoanele care dețineau titluri de despăgubire la momentul constituirii Fondului, precum și către dobânditorii ulteriori sau persoanele despăgubite prin decizii emise după înființarea Fondului.

BVB. Sursa foto: EVZ

Numărul de acțiuni transferate a fost determinat în funcție de valoarea titlurilor de despăgubire deținute.