Milorad Dodik încurajează fantasma Balcanilor și plănuiește secesiunea părții musulmane

Sursa foto: Captura video

Marţi, președintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, a dat asigurări că această entitate, una dintre cele două care alcătuiesc Bosnia-Herțegovina, se va separa în curând de restul țării și că sârbii nu vor să mai împartă nici "aerul" cu bosniacii musulmani, conform ziarului spaniol La Razon.

Milorad Dodik amenință

Liderul pro-rus chiar a amenințat că va separa entitatea sârbă cu "un Mare Zid Chinezesc", dacă pe 2 mai Adunarea Generală a ONU va adopta o rezoluție de comemorare a genocidului comis în 1995 de trupele sârbe bosniace asupra populației musulmane din orașul Srebrenica.

"Nu mai vrem să împărţim nici aerul cu bosniacii, cu atât mai puțin alte valori. Ne acuză că suntem un popor care a comis genocid, deși știu că asta nu s-a întâmplat niciodată", a spus Dodik, potrivit relatării televiziunii sârbe bosniace RTRS.

După războiul civil care s-a încheiat în 1995, Bosnia-Herţegovina a fost organizată în două entităţi cu un înalt nivel de autonomie, cea a sârbilor şi entitatea comună a croaţilor şi musulmanilor, în cadrul unui stat central.

Noi tensiuni diplomatice în Balcani © Sherylp3 | Dreamstime.com

Milorad Dodik anunță că R. Srpska se va alătura Serbiei

Dodik a făcut aceste declarații la Sankt Petersburg după întâlnirea cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, care i-a promis votul Rusiei împotriva rezoluției.

Într-o demonstrație masivă de joia trecută, Dodik, care amenință de ani de zile cu secesiunea, a anunțat că Republica Srpska se va alătura Serbiei.

Rezoluția propune declararea zilei de 11 iulie drept "Ziua Internațională de Comemorare a Genocidului comis la Srebrenica în 1995" și condamnă negarea genocidului și glorificarea criminalilor de război.

Secesiunea Republicii Srpska va avea consecințe grave

Serbia și Republica Srpska nu recunosc verdictele Tribunalului Penal Internațional pentru Crimele de Război din Fosta Iugoslavie (TPIY) comise de forțele sârbe bosniace la Srebrenica, unde au ucis peste 8.000 de civili musulmani.

Uniunea Europeană a avertizat weekendul trecut că demersurile secesioniste ale Republicii Srpska "vor avea consecințe grave".

"Nu există loc în Europa pentru negarea genocidului, revizionismului și glorificării criminalilor de război", a subliniat delegația UE la Saraievo.

(Traducerea: RADOR RADIO ROMÂNIA)