Presa epocii staliniste.
„Scânteia“, 26 ianuarie 1949
Acţiunea se petrece în dimineaţa zilei de 24 ianuarie 1949. Cetăţenii Republicii Populare Române s-au trezit de mult. Cei care au plecat spre locurile lor de muncă au fost surprinşi să constate că în „borcanele“ agenţilor de circulaţie nu mai stau vechii poliţişti, proşti, dar plini de importanţă, ci noile „organe“, miliţienii blânzi şi apropiaţi de popor, cu uniforme albastre precum cerul şi cu privirea inteligentă. Vechea Poliţie a fost înlocuită peste noapte cu tânăra şi viguroasa Miliţie, o instituţie serioasă, de tip „manufacturier“, în sensul că aici s-a „lucrat“ doar de mână, fiind angajaţi numai băieţi puternici, cu mână grea şi pumni de oţel.
Miliţianul, fiul ploii
„Luni dimineaţa, (...) cetăţenii au putut vedea pentru prima oară pe miliţieni, în frumoasele lor uniforme albastre. Oamenii muncii s-au apropiat de ei, înconjurându-i cu dragoste, intrând în vorbă, admirându-le ţinuta. Unii îşi aminteau de vremurile apuse pentru totdeauna, de poliţiştii regimurilor reacţionare, trimişi să aresteze pe grevişti şi să spargă demonstraţiile muncitoreşti, alţii povesteau despre şeful de post care silea pe oamenii săraci să muncească pe moşia boierului pentru o leafă de mizerie...“
Dar, să uităm trecutul! Acum „organele“ îşi schimbaseră numele şi-şi primeniseră efectivele. Toţi amărăştenii intraseră în Miliţie, ca „să păzească marile cuceriri ale poporului“ şi pentru că altceva nu ştiau să facă. În prima zi, povesteau de ţi se rupea inima de mila lor:
„În colţ cu strada Brezoianu, un miliţian stă de vorbă cu un grup de cetăţeni: «Da, eu îs de prin Moldova, fecior de ţăran sărac. Multă pacoste, amare necazuri am cunoscut de mic acasă: împilarea ciocoilor, câinoşenia chiaburilor şi totdeauna cu ei, jandarmul... Nu-i unul dintre ai mei să nu fi simţit pe spinare loviturile cu patul de puşcă...»“
Oamenii muncii se bucură
„Apariţia miliţienilor în uniformă albastră, cu cizme noi, diagonală de piele, mănuşi de lână, a stârnit interes în cartierele muncitoreşti. Miliţianul venit la post la circa 29 de pe Calea Rahovei, de pildă, a fost întâmpinat cu simpatie de câţiva muncitori de la fabrica «Vestitorul» din vecinătate. - Ia te uită, ce bine este echipat tovarăşul gardian... spuse unul dintre ei. - Ba s-avem iertare. E miliţianul poporului, preciză altul. (...) - «E o cinste pentru noi că suntem miliţieni - vorbeau între ei miliţienii seara în dormitor. Iar dacă-i cinste, apoi să fim vrednici de ea!»“...
Miliţienii au intrat repede în folclor. Miliţianul a devenit rapid personaj de banc şi aşa a rămas până la desfiinţarea Miliţiei, în toiul evenimentelor din decembrie ’89 şi înlocuirea ei rapidă cu vechea Poliţie. A fost o operaţiune fulger, când vechii miliţieni, proşti, dar plini de importanţă, au fost schimbaţi cu noile „organe“, poliţiştii blânzi şi apropiaţi de popor, cu privirea ceva mai inteligentă. O schimbare de substanţă, la fel ca aceea din ianuarie 1949.