Doi militari au fost accidentaţi pe o trecere de pietoni din Bârlad. Impact violent. Video

militari, accidentati, trecere de pietoni, barlad

Doi militari au fost accidentaţi pe o trecere de pietoni din Bârlad vineri după-amiază, pe strada Tecuciului, în dreptul Unității Militare din municipiu.

Doi militari au fost accidentaţi pe o trecere de pietoni din Bârlad. Impact violent. În prim-plan apar doi militari ai Garnizoanei Bârlad.

Militarii treceau pe zebră, iar o mașină înmatriculată în județul Argeș a oprit pentru a le acorda prioritate. Un alt autoturism care circula cu viteză a lovit puternic maşina care oprise.

În urma impactului, mașina respectivă a fost proiectată într-un gard de beton, acroșându-i și pe cei doi militari aflați pe trecerea de pietoni.

Imediat după ce a fost apela serviciul de urgenţă, două ambulanțe cu medic și o ambulanță EPA au ajuns la faţa locului.

Mai departe, victimele au fost evaluate și una dintre ele a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui, în stare foarte gravă. Al doilea militar a avut noroc şi nu a fost lovit în plin, astfel că a refuzat internarea.

Poliția efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Vă rugăm să reveniţi cu refresh pentru a afla ultimele informaţii despre acest subiect.

mapn.ro Bârlad primariabarlad.ro