Milionarul Bogdan Enoiu, în fața celei mai bune afaceri din viața lui. La masă cu patroana unei importante firme din energie VIDEO

Întâlnire misterioasă dintre doi dintre jucătorii importanți de pe piața energiei electrice. Este vorba despre Bogdan Enoiu, fostul soț al Danei Războiu, și Sorina Mitrea.

Despre Bogdan Enoiu se știe că derulează mai multe afaceri în domeniul publicitar, dar deține și o firmă de închiriere a trotinetelor electrice. Totodată, el deține și o companie de distribuție a energiei electrice care furnizează energie electrică Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța. Firma lui Enoiu a obținut un contract în valoare de 1,152 milioane de lei la care se adaugă TVA, pentru 12 luni.

De partea cealaltă, Sorina Mitrea, împreună cu fratele său, Costin Mitrea, administrează o afacere în domeniul energiei pusă pe picioare de tatăl lor, Marian Mitrea, director la Hidroconstrucția Olt. Conform mediaflux.ro, firma celor doi frați a obținut milioane de euro din furnizarea energiei electrice către mai multe instituții publice.

Bogdan Enoiu și Sorina Mitrea destul de apropiați

Având în vedere că cei doi au destul de multe lucruri în comun, atât în plan personal, ambii fiind divorțați, cât și în cel al afacerilor cu energie, nu este de mirare că s-au întâlnit. Bogdan Enoiu și Sorina Mitrea au fost surprinși de paparazii Mediaflux la un restaurant unde au luat masa și s-au întreținut preț de câteva ore. Dacă e să ne luăm după imagini, cei doi sunt destul de familiari unul cu celălalt.

Or, aceasta arată că cei doi au mai discutat și n-ar fi la prima întrevedere.

Ce se poate observa din atitudinea celor doi

La ieșire, milionarul o ține pe doamnă, galant, pe după umeri, spunându-i, în același timp lucruri amuzante, la care râd împreună. O conduce la mașină, iar înainte ca doamna să urce la volan și să plece, o reține pentru o discuție de câteva minute. În timp ce vorbesc, o atinge discret pe brat, iar doamna îl soarbe din priviri.

Impresia pe care am avut-o, privind imaginile, a fost că Bogdan Enoiu este cel care are un interes cu doamna, dat fiind că a curtat-o în permanență. Acesta părea mai expansiv și dornic să o cucerească. Sorina Mitrea, chiar dacă, așa cum arătam mai sus, îl sorbea din priviri, a fost rezervată. A zâmbit cât a fost nevoie, politicoasă, iar la un moment dat și-a ascuns mâinile în buzunarele fustei, luând o atitudine defensivă.

Toate aceste indicii i-au făcut pe cei care i-au observat și filmat să se întrebe ce se ascunde în spatele acestei întâlniri.

De ce s-au întâlnit cei doi oameni de afaceri

Este la fel de posibil să fi fost o ieșire la masa între doi vechi parteneri de afaceri, care își permit gesturi familiare unul cu celălalt. La fel de bine, însă, este posibil să fi fost vorba și de o întâlnire romantică, la prânz, înt-o fereastră de timp liber. Este știut că pentru oamenii de afaceri, așa cum sunt Sorina Mitrea și Bogdan Enoiu, timpul este o mare problemă. Astfel că acesta ar fi fost singurul moment în care agendele celor doi s-au sincronizat.

În susținerea ipotezei potrivit căreia întâlnirea a fost în scop de afaceri stă și plicul cu documente pe care Regele trotinetelor cum i se mai spune lui Bogdan Enoiu, l-a luat în restaurant.

Există și o a treia variantă, ca cei doi să fi combinat utilul cu plăcutul, iar întâlnirea să aibă legătură și cu romantismul, dar și cu afacerile.