Jane Captor, un primar dintr-un orășel din SUA, a pescuit o adevărată comoară.
O americană, aflată la pescuit împreună cu familia, a descoperit o adevărată comoară în timp ce se afla la pescuit. Femeia a adus la mal o captură de peste un milion de dolari. Primar într-o localitate din statul Florida, aceasta a pescuit un pachet în care se aflau zeci de kilograme de cocaină.
Pachet cu 31 de kilograme de droguri
La un moment dat, în timp ce pescuia, Jane Castor a observat un pachet în apă. În momentul când şi-a dat seama că a adus la mal un pachet în care se aflau 31 de kilograme de droguri, a alertat imediat autorităţile. Poliţiştii au recuperat pachetul, estimând cocaina la peste un milion de dolari.
„Fratele meu mai mic a văzut nişte resturi în apă. Am mers până acolo gândindu-ne că destul de des, atunci când pescuieşti, peştii mai mici vor căuta să se ascundă sub orice umbră. Acest lucru atrage peştii mai mari, precum coada triplă. Credeam că este o umbră, dar pe măsură ce ne-am apropiat, am văzut o ruptură în interior, prin care se distingeau pacheţele împăturite. Atunci am ştiut cu siguranţă că este vorba despre un bax cu cocaină", a declarat femeia.
Primar mereu la datorie
Șeful Poliției de frontieră din districtul Miami, Walter Slosar, a estimat că respectiva captură valorează 1,1 milioane de dolari. Acesta a distribuit pe rețelele sociale o fotografie care arată 25 de pachete cu cocaină, imprimate fiecare cu fluturi violet.
Potrivit ABCNews, captura a fost realizată în largul arhipeleagului Florida Keys. „Primarul Jane Castor este întotdeauna la datorie. De data aceasta, lucrând pentru biroul șerifului din regiunea Monroe", a scris primăria din localitatea Tampa pe Facebook, marți, distribuit un link cu articolul dedicat evenimentului.
De remarcat că Jane Castor este un fost ofițer de poliție, primul șef de poliție femeie din Tampa înainte să devină primar, potrivit biografiei sale făcute publice.