Un oligarh rus, apropiat de Vladimir Putin, a fost reținut de poliția din Marea Britanie, fiind acuzat de spălare de bani. Procurorii l-au ridicat pe Mihail Fridman, principalul investitor din spatele Alfa Group, unul dintre cele mai mari grupuri de investiții private din Rusia. Oligarhul rus, aflat pe lista pesoanelor sub sancțiunea UE, a fost eliberat, ulterior, pe cauțiune.
Oligarhul rus Mihail Fridman, considerat un apropiat al lui Vladimir Putin a fost reținut în Marea Britanie, fiind pus sub acuzație. Procurorii britanici au declarat, într-un comunicat de presă, că oligarhul, al cărui nume nu l-au dezvăluit, a fost reținut la domiciliul său din Londra. El este cercetat pentru suspiciunea de spălare de bani, fraudarea Ministerului de Interne și mărturie mincinoasă.
În comunicatul de presă, care a fost emis sâmbătă, procurorii au declarat că cel reținut este un bărbat de 58 de ani, descris drept un „bogat om de afaceri rus”. Potrivit sursei citate, acesta nu a fost reținut singur, ci împreună cu alte două persoane care se găseau la o „reședință de mai multe milioane de lire” din Londra.
Autoritățile britanice au transmis că a doua persoană reținută este tot un bărbat, de 35 de ani, care a fost arestat după ce a fost văzut plecând, din reședință, cu o geantă care conținea o sumă mare de bani. Cel de-al treilea este un fost iubit al partenerului omului de afaceri, au transmis reprezentanții poliției. Acesta a fost reținut pe proprietarea respectivă. Cei trei bărbați au fost eliberați pe cauțiune, au precizat autoritățile de la Londra.
La cîteva ore după reținerea celor trei, agenția de presă rusă TASS a confirmat că este vorba despre oligarhul rus Mihail Fridman. Jurnaliștii TASS au prezentat informația despre reținerea oligarhului rus în baza unor informații obținute de la o sursă apropiată lui Fridman.
Sâmbătă, Ambasada Rusiei la Londra a anunțat că a solicitat autorităților britanice mai multe informații despre reținerea celor trei persoane.
Cine este oligarhul Mihail Fridman
Oligarhul Mihail Fridman este principalul investitor din spatele Alfa Group, unul dintre cele mai mari grupuri de investiții private din Rusia. El se află pe lista persoanelor supuse sancțiunilor implementate de UE pentru invadarea Ucrainei de Vladimir Putin.
UE l-a numit pe Fridman „un finanțator rus de top din cercul apropiat al lui Putin”, când l-a plasat pe lista sancțiunilor la sfârșitul lunii februarie.
De altfel, Alfa Group a emis o declarație sâmbătă în care a precizat că Mihail Fridman nu este arestat. Oficialii grupului nu au precizat dacă Fridman a fost eliberat pe cauțiune.
Conform sursei citate, în 2013, Fridman și unul dintre principalii săi parteneri, Piotr Aven, și-au vândut participațiile în valoare de 14 miliarde de dolari la compania petrolieră rusă TNK-BP și au creat un nou grup de investiții cu sediul la Londra, numit LetterOne. Atât Fridman, cât și Aven s-au retras din LetterOne după ce UE a impus sancțiuni în luna martie. Conducerea LetterOne a declarat că nu comentează informațiile privind arestarea lui Fridman, potrivit unei relatări făcute de Radio Europa Liberă.