Miliardarul Hansjörg Wyss ar fi dat peste patru milioane de dolari, în ultimii patru ani, organizațiilor non-profit către alte grupuri care au susținut democrații sau cauze progresiste.
Potrivit unor grupuri civice cu orientare republicană, Wyss, care a promis că va dona jumătate din avere, a devenit unul dintre principalii sponsori ai democraților, deși nu ar avea dreptul să se implice în politica americană, nefiind nici măcar posesor de Green Card.
Cine este miliardarul Hansjörg Wyss
Hansjörg Wyss este un om de afaceri miliardar și un important donator pentru cauze politice liberale și de mediu din Statele Unite. El este fondatorul și fostul președinte al Synthes SUA, un producător de dispozitive medicale. Fundația sa Wyss are active de peste 2 miliarde de dolari.
Hansjörg Wyss s-a născut în Elveția și a lucrat pentru filialele Chrysler din Turcia, Pakistan și Filipine. După ce a făcut masteratul la Harvard, a condus filiala americană a companiei elvețiene Synthes. În 2009, firma s-a aflat în centrul unui controverse, după ce trei persoane pe care se testa un ciment osos au murit.
Miliardarul renunțase la conducerea executivă, încă din 2007, dar deținea circa 50 la sută din acțiunile Synthes, în 2012, când firma a fost vândută, pentru 20 de miliarde de dolari, companiei Johnson & Johnson.
Miliardarul Hansjörg Wyss, alături de activiștii de mediu
În plângerile sale, grupul de monitorizare a sponsorizărilor electorale „Americans for Public Trust” susține că Wyss a plătit peste 200 de milioane de dolari, printr-o cascadă de fundații și asociații, către ONG-uri care au făcut campanie electorală democraților, ori au susținut cauze „progresiste”.
În 2019, ONG-ul Berger Action Fund a trimis 35 de milioane de dolari către Sixteen Thirty Fund, care republicanii susțin că este o rețea secretă de finanțare a democraților. Wyss a mai susținut cauzele activiștilor de mediu, și a celor pro-avort, sponsorizând societăți de conservare a naturii, luptători cu încălzirea globală, sau pentru justiție socială.
Se mai arată că „legea interzice cetățenilor străini să contribuie direct sau indirect la comitetele politice”, potrivit unei copii a plângerii, care a fost depusă vineri.