Mike Pence, chemat să depună mărturie în dosarul lui Trump. Ce rol a avut fostul vicepreședinte american în asaltul de la Capitoliul SUA

Mike Pence, chemat să depună mărturie în dosarul lui Trump. Ce rol a avut fostul vicepreședinte american în asaltul de la Capitoliul SUA

Procurorul special care anchetează dosarul fostului președinte american Donald Trump l-a citat să depună mărturie pe Mike Pence, fostul vicepreședinte. Procurorul vrea să știe care a fost rolul exact al vicepreședintelui în asaltul Capitoliului, eveniment care a avut loc pe 6 ianuarie 2021.

Dosarul în care este anchetat asaltul Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021 continuă. Procurorul special l-a citat să depună mărturie pe Mike Pence, vicepreședinte american. Acesta trebuie să explice care a fost rolul său exact în asaltul partizanilor. Citația a venit după „luni de negocieri între procurorii federali și echipa juridică a lui Pence”.

Mărturia fostului vicepreședinte american ar putea face lumină în dosarul în care este implicat Donald Trump, fost președinte SUA. Mike Pence ar putea explica exact modul în care fostul șef de stat a încercat să împiedice certificarea victoriei rivalului său democrat, Joe Biden, la prezidențialele din 2020.

La acea perioadă, Donald Trump a făcut presiuni publice asupra lui Mike Pence pentru a nu certifica rezultatele alegerilor. Evenimentul a avut loc pe 6 ianuarie 2021, când fostul vicepreședinte american se afla la Capitoliul asediat de partizanii lui Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mike Pence a refuzat să fie audiat de Comisia de anchetă a Camerei Reprezentanților cu privire la asaltul asupra Capitoliului, însă a susținut că acele acte au fost „irespondabile”, potrivit ABC.

Donald Trump implicat în mai multe anchete federale

Dosarul cu privire la asaltul asupra Capitoliului SUA nu este singura anchetă pe care o face procurorul special Jack Smith, numit în noiembrie de ministrul american al Justiției. El supervizează un alt dosar în care este implicat Donald Trump, care anchetează gestionarea de către fostul șef de stat unor documente confidențiale presupuse a fi arhivate după plecarea sa de la Casa Albă.

Citarea lui Mike Pance la audieri ar putea fi împiedicată de Donald Trump. Fostul președinte are dreptul de a exercita o prerogativă executivă de a păstra confidențialitatea comunicațiilor sale. La acest tertip a apelat și cu alți responsabili citați să depună mărturie în ancheta federală.

Procurorul special Jack Smith va fi cel care decide dacă recomandă inculparea omului de afaceri republican, iar ministrul american al Justiției va fi cel care va tranșa situația.

Viitoarele alegeri prezidențiale din SUA au loc în 2024, iar Mike Pence este un potențial candidat. Donald Trump și-a anunțat deja candidatura la alegerile prezidențiale din 2024.