Mii de ruși au luat parte la un eveniment religios care marchează execuția țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale, în anul 1918. În ciuda faptului că autoritățile nu au autorizat întrunirea, ierarhii ortodocși locali au subliniat că procesiunea a întrecut de mult statutul de eveniment public, devenind unul sacru.
Ceremonia religioasă care marchează uciderea țarului Nicolae al II-lea și a familiei sale este marcată, anual, încă din anii 1990. Din cauza faptului că, în anul 2020, cetățenii nu au purtat mască și nu au respectat măsurile de distanțare socială impuse pe fondul pandemiei de coronavirus, autoritățile nu au autorizat ceremonia organizată pentru anul 2021.
Mii de ruși au comemorat uciderea țarului Nicolae al II-lea
În ciuda acestui lucru, câteva mii de credincioși ortodocși ruși din Ekaterinburg au participa la evenimentul neautorizat în noaptea de 16 spre 17 iulie. Oficialii au transmis că, anul trecut, numărul cazurilor de coronavirus a crescut, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului.
Ierarhii ortodocși locali care au participat la eveniment au transmis că acesta „a depășit statutul de eveniment public, devenind unul sacru, în viața a zeci de mii de oameni”. Mitropolitul de Ekaterinburg a făcut apel la participanți să respecte toate măsurile pentru a „proteja viața lor și a celor din jur”.
15% din populația Rusiei este vaccinată
Potrivit datelor monitorizate de Universitatea Johns Hopkins, de la începutul pandemiei de coronavirus până în prezent au fost raportate 5, 8 milioane de pacienți ruși infectați cu COVID-19 și 144.000 de decese.
De la sfârșitul lunii iunie, numărul cazurilor de infectare înregistrează creșteri, iar autoritățile își exprimă îngrijorarea cu privire la o eventuală explozie a COVID-19, mai ales ca urmare a unei serii de evenimente publice, la care au participat mii de oameni fără măști sanitare. În Rusia au avut loc șapte meciuri din cadrul EURO 2020.
Aproximativ 15% din populația Rusiei s-a vaccinat împotriva coronavirusului, chiar dacă autoritățile au pus la dispoziție cetățenilor centre de imunizare. Unele voci susțin că este vorba despre faptul că rușii nu au încredere în vaccin, motiv pentru care iau măsurile pe care le consideră potrivite pentru a se proteja, notează romania.europalibera.org.