Mii de copii români riscă să își piardă viața! Medicamentul-salvator este de negăsit în farmacii

Mii de copii români riscă să își piardă viața! Medicamentul-salvator este de negăsit în farmacii

Frisium (clobazam), un medicament antiepileptic, lipsește din farmaciile din România de luni bune, iar părinții sunt disperați. Adnana Cotolea, mama unei fetițe de 8 ani diagnosticată cu boala Batten, a declarat faptul că a reușit să obțină un stoc de medicamente din Germania. Din păcate, sunt mulți părinți care nu au acces la piața din străinătate, așa că sunt neputincioși în fața crizelor epileptice care pot apărea din cauza întreruperii tratamentului.

Adnana Cotolea, mama Rebecăi, susține că birocrația și procedurile greoaie sunt de vină pentru această situație, așa că face un apel public către autorități pentru rezolvarea urgentă a acestei situații dificile. Copiii care suferă de epilepsie pot face crize din cauza lipsei de tratament, iar acestea sunt greu de controlat. Din păcate, nu este exclus nici riscul de deces în astfel de situații.

Publicația News.ro au reușit să ia legătura cu un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, care au promis că, în viitorul apropiat, această problemă se va rezolva. A fost emisă o nouă autorizație cu valabilitate de 12 luni către un distribuitor. Reprezentanții ANM susțin că o situație similară a fost și anul trecut, în septembrie, când niciun distribuitor nu a mai furnizat acest medicament. Odată cu emiterea noii autorizații, s-a făcut un nou apel către distribuitori pentru a aduce în farmacii Frisium (clobazam), dar și alte tratamente destinate diverselor afecțiuni severe.

“Medicamentul este un medicament antiepileptic, folosit pentru stoparea crizelor de epilepsie, noi practic nu îl mai găsim pe piaţă de câteva luni, a început să lipsească din farmacii.

Medicamentul acesta face probleme de mulţi ani, totdeauna rămânem fără acest medicament pe piaţă, el este adus pe autorizaţie de nevoi speciale şi ori nu se depune documentaţia la timp, ori acum am înţeles că li s-a sistat această autorizaţie în septembrie şi urma să fie depusă o altă documentaţie.

Pe 5 octombrie, Ministerul Sănătăţii a publicat o listă cu medicamente care lipsesc din farmacii şi roagă furnizorii care vor să obţină autorizaţie de punere pe piaţă pentru aceste medicamente să depună documentaţia. Termenul limită era 12 octombrie. Noi sperăm că s-a găsit un furnizor care să vrea să depună şi să i se şi elibereze această autorizaţie şi am văzut că după ce se eliberează autorizaţia ar avea termen de 30 de zile să-l pună pe piaţă”, a explicat, pentru News.ro, Adnana Cotolea, vicepreşedinte al Asociaţiei Rebeca Faith Hope.

Lipsa medicamentelor poate provoca crize epileptice necontrolabile și chiar decesul

Femeia susține că ea a reușit să procure pentru fiica sa un stoc de medicamente din Germania. Acestea îi ajung o singură lună și încearcă să împartă din el și altor copii. Conform declarațiilor făcute de mămică, pacienții care suferă de epilepsie nu pot opri tratamentul, așa că părinții sunt disperați. În urmă cu o săptămână, mama Rebecăi a dat din stocul ei de pastile și unei alte fetițe, care suferă de Batten.

“Primul simptom este apariţia crizelor epileptice, care pot să ajungă să nu mai fie controlate, stopate, copiii pot intra în status epileptic şi de aici este posibil chiar să survină decesul. Mai ales în condiţiile în care, ştim cu toţii, spitalele sunt pline de copii cu COVID, nu mai există paturi, locuri la ATI şi atunci ne este de două ori mai frică.

Sunt multe patologii care au ca şi simptom epilepsia, adică sunt copii care au doar epilepsie, sunt copii care au un anumit sindrom şi printre simptome există şi această epilepsie, dar sunt foarte, foarte mulţi, pe toate grupurile de socializare, toţi părinţii sunt disperaţi, toţi întrebăm de unde cumpărăm, de unde să luăm, cine să ne aducă, ne-au trimis din Germania, din Italia, dar vă daţi seama că nu putem să facem asta la nesfârşit.

Este cu o coplată în România, medicamentul este în jur de 30, 40 de lei, cam aşa.

Nu este un medicament scump, într-adevăr în alte ţări este mai scump, în Germania o cutie ajunge la 28 de euro, plus transport, vă daţi seama că sunt alte costuri, dar nu toţi ne permitem să cumpărăm din alte ţări, este şi destul de complicat, pentru că nu toată lumea stă la oraş, nu toată lumea are posibilitate, şi atunci noi trebuie să tragem un semnal de alarmă că nu este normal, şi nu este normal ca mereu, mereu să dispară acest medicament în condiţiile în care au mai dispărut şi altele şi noi nu ştim ce facem, scoatem medicamentul din medicaţie, nu-l scoatem, mai aşteptăm, nu mai aşteptăm, medicii nu ştiu nici ei, nu există un sistem foarte bine pus la punct prin care să fie sesizaţi medicii: ”Nu mai prescrieţi acest medicament pentru că nu mai există stoc pe piaţă sau nu mai are autorizaţie de punere pe piaţă”, Există familii, părinţi ai căror copii sunt diagnosticaţi acum şi li se dă acest tratament, şi dau din colţ în colţ pentru că ei habar nu au de unde să găsească acest medicament, noi mai avem stocuri, eu când m-am întors din Germania ştiam ce mă aşteaptă în România şi mi-am făcut stoc, dar şi stocul se termină”, a mai explicat Adnana Cotolea.

Care este situația medicamentului Frisium și când ar putea fi disponibil în farmaciile din România

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului susțin că o nouă autorizație a fost emisă, aceasta având valabilitatea de 12 luni. Odată cu aceasta, ANM face apel către toți distribuitorii pentru a reîncepe furnizarea medicamentelor pentru nevoi speciale. Ei au declarat pentru News.ro că “pentru medicamentul Frisium 10 mg (clobazamum) comprimate Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România a emis, în data de 13.10.2021 o autorizaţie pentru nevoi speciale (ANS) cu valabilitate de 12 luni către un distribuitor angro, prin urmare acest medicament a fost inclus în Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman”.

În curând, medicamentul va ajunge în țară, însă ANM nu poate răspunde pentru distribuirea sa. Anul trecut a mai fost emisă o autorizație pentru compania Unifarm, însă aceasta a fost retrasă la sfârșitul lunii septembrie. Din păcate, compania nu a mai furnizat medicamentul. Tocmai din acest motiv, s-a făcut un nou apel către distribuitori, în speranța că această problemă va putea fi remediată cât de curând.

Ne puteți urmări și pe Google News