Mii de amatori din Republica Moldova, prezenți la Festivalul Chișinău Sportiv

sursa: Facebook

Mare eveniment în aer liber, desfășurat, sâmbătă, în Republica Moldova, la Chișinău.

Mii de sportivi și amatori ai sportului s-au întâlnit în Parcul „La Izvor” la Festivalul "Chișinăul Sportiv". În cadrul evenimentului, vizitatorii au avut parte de masterclassuri ce au fost susținute de sportivi din școlile și liceele cu profil sportiv, federații, asociații și cluburi sportive. La festivalul respectiv au fost prezenți și campionii mondiali.

Gimnastică ritmică, tenis, baschet, judo, kickboxing, hipism au fost câteva dintre spoturile pe care le-au putut încerca vizitatorii festivalului. Sportivii de performanță au vorbit despre munca susținută depusă pentru obținerea rezultatelor remarcabile.

„Eu practic scrima de cinci ani. E ușor doar că de fiecare dată când plec în alte țări peste hotare la concursuri devine din ce în ce mai greu. Vreau să fiu campion mondial la scrimă”.

Festivalul care a adunat mii de iubitori ai sportului din Republica Moldova

„Din punct de vedere al performanței este un sport destul de greu, e practicat de o mare parte din tineri din toată lumea și respectiv când ajungem la competițiile internaționale trebuie să facem față”.

„Practic din 2013, sunt pasionat de acest sport. Proba clasică smulsul 170, aruncat 204. Fizic e ușor, moral mai greu”.

E interesant și nu te plictisești așa de repede. Am în jur la 15-20 de medalii. Vreau să ajung la olimpiadă”, a declarat sportivul Alexandru Grițcan.

„Ca și orice sportiv care practică o probă olimpică aș dori să ajung la olimpiadă, acesta este un scop, un vis la care trebuie să tindem”, a spus Valeria Covali.

„Acest sport dezvoltă elasticitatea, 90% elasticitatea, puterea, viteza. Sportivii noștri încă nu au ajuns la Jocurile Olimpice deoarece selecția este foarte grea. Sperăm în viitor să avem și noi participanți la Jocurile Olimpice”, a afirmat Vladislav Arventi.

Reprezentanții primăriei au vorbit despre sprijinul acordat sportivilor de performanță.

„În ultimii trei ani alocațiile pentru sport au crescut de la 4 milioane la 20 de milioane de lei doar pentru activități sportive și susținerea sportivilor de performanță. S-au dublat sau poate chiar s-au triplat numărul de medalii obținute de sportivii noștri”, a spus șeful adjunct DGETS, Andrei Pavaloi, conform moldova1.md.