Figura tragică a lui Mihail Gorbaciov va mai fi în lumina reflectoarelor pentru câteva zile, până când rămășițele sale vor dispărea pentru totdeauna în pământul Rusiei și el va intra în cărțile de istorie, lăudat de istoricii occidentali și defăimat de ruși. Pentru totdeauna o figură foarte controversată.
Când Mihail Sergheevici a devenit secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), în martie 1985, după moartea predecesorului său Constantin Cernenko, s-a confruntat din prima clipă cu sarcina descurajantă de a moderniza economia muribundă a Uniunii Sovietice. El a crezut că acest lucru ar putea fi realizat prin democrație, reforme economice și prin transferul puterii la republicile Uniunii și la directorii întreprinderilor de stat.
El credea, de asemenea, că acest lucru se poate obține prin slăbirea puterii Partidului Comunist, al cărui aparat s-a opus continuu reformelor economice și prin înființarea unui Congres al Deputaților Poporului care să fie ales direct și să preia puterea de la Partidul Comunist. Gorbaciov dorea să pună accent mai mult pe reformele politice decât pe cele economice, aceasta fiind una dintre greșelile sale fatale care a dezlănțuit forțele demonice ale naționalismului ce aveau să distrugă Uniunea. Greșeala sa i-a dezlănțuit pe naționaliștii din țările baltice, din Ucraina și din alte republici sovietice, aprinzând scânteia care avea să cuprindă URSS într-un infern falnic.
Mulți susțin că Gorbaciov a fost un „leninist”. Poate o fi citit din lucrările lui Lenin, pentru inspirație, dar acțiunile sale demonstrează că nu le-a înțeles deloc. Dacă scopul lui Gorbaciov era să revigoreze socialismul, sarcina lui s-a dovedit imposibil de realizat. Nicăieri în lume socialismul nu a fost restaurat după ce a fost distrus printr-o contrarevoluție.
Mihail Gorbaciov nu a reușit să transforme capitalismul de stat într-o economie funcțională așa cum, spre exemplu, a realizat Deng Xiaoping în China. Reformele lui Deng au distrus socialismul lui Mao, dar cel puțin o formă de capitalism a funcționat. De când Deng și-a lansat reformele, în 1978, China a excelat pentru a deveni cea mai importantă putere economică a lumii. Deng a păstrat puterea partidului în a controla ferm economia capitalistă de stat și în a ține sub control noii miliardari, dacă era necesar. Reformele lui Deng au dus la o rețea gigantică de corupție, dar chiar și aceasta s-a dovedit a fi mai productivă decât banda de oligarhi care a apărut în Rusia și în celelalte republici ale fostei Uniuni Sovietice. După ce Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al URSS, în decembrie 1991, Rusia, principala republică a Uniunii Sovietice, i-a permis lui Boris Elțîn să distrugă total economia, lăsând să apară o nouă clasă de baroni.
Cum poate fi numit asta „leninist”?
În 1985, când Mihail Gorbaciov ajungea secretar general, Uniunea Sovietică se afla într-o situație dificilă. Invazia Afganistanului fusese un eșec, rivalitatea cu SUA atinsese apogeul, reactorul de la Cernobîl avea să explodeze și economia URSS era în stare de blocaj. Prin perestroika și glasnost, Gorbaciov dorea să revigoreze economia sovietică. A eșuat lamentabil. După demisia sa, nivelul de trai din fostele republici sovietice a scăzut ca niciodată.
Dacă privim acum, retrospectiv, este clar că politicile lui Mihail Gorbaciov au eșuat. Economiile celor 15 foste republici sovietice sunt în devălmășie; așa-zisa „democrație” este de râs cu domnia “potenților de dreapta”; primul Război Rece s-a încheiat, dar antagonismul dintre Occident și Rusia nu a fost niciodată mai pronunțat; în ceea ce privește eliminarea armelor nucleare – ceea ce Gorbaciov a susținut că este una dintre realizările sale – toate cele nouă state cu arme nucleare își modernizează în mod activ arsenalele și, pentru prima dată de când Reagan și Gorbaciov au reușit să reducă moderat numărul de arme nucleare, acest număr este în creștere, din nou, în 2022.
Și, ca să fim în timp cu vremurile, să terminăm într-o notă ucraineană.
Se știa că bunicii lui Gorbaciov erau ucraineni. Gorbaciov însuși s-a născut în satul Privolnoie din regiunea Stravropol, la granița dintre Krasnodar și Rostov deși putem presupune că Mihail Sergheevici s-a identificat mai mult cu Rusia decât cu Ucraina. Iar ultimul cui în sicriul lui Gorbaciov este războiul dintre Rusia și Ucraina datorat imploziei Uniunii Sovietice pe care Gorbaciov nu a reușit să o prevină.
Între timp, nu este clar dacă Gorbaciov va avea o înmormântare cu onoruri de stat și dacă Vladimir Putin va participa. Comentariile din Rusia despre moartea lui Gorbaciov au fost în mare parte negative. Dar, potrivit lui Dmitri Muratov, redactorul șef al Novaia Gazeta, Gorbaciov „ne-a dat 30 de ani de pace”, adăugând: „Darul s-a încheiat. Darul a dispărut. Și nu vor mai fi daruri.” Războiul a înlocuit pacea, iar pacea lui Gorbaciov este îngropată împreună cu el. Întrebat în urmă cu câțiva ani care ar trebui să fie epitaful de pe mormântul lui, Mihail Gorbaciov a răspuns „Am încercat”. A încercat și a eșuat.