Mihail Gorbaciov, numele complet Mihail Sergheevici Gorbaciov, (n. 2 martie 1931, Privolnoie, raionul Stavropol, Rusia, U.R.S.S. - d. 30 august 2022, Moscova, Rusia), oficial sovietic, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) între 1985 și 1991 și președinte al Uniunii Sovietice în 1990-1991. Eforturile sale de democratizare a sistemului politic al țării sale și de descentralizare a economiei au dus la căderea comunismului și la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. În parte datorită faptului că a pus capăt dominației postbelice a Uniunii Sovietice asupra Europei de Est, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Mihail Gorbaciov a fost fiul unor țărani ruși din teritoriul Stavropol din sud-vestul Rusiei. S-a înscris în Komsomol (Liga Tineretului Comunist) în 1946 și a condus o combină agricolă la o fermă de stat din Stavropol în următorii patru ani. Experiența sa de tractorist l-a ajutat să vadă problemele reale ale sistemului sovietic.

S-a dovedit a fi un membru promițător al Komsomol, iar în 1952 a intrat la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moscova și a devenit membru al Partidului Comunist.

A absolvit cu o diplomă în drept în 1955 , a ocupat mai multe funcții în Komsomol și în organizațiile obișnuite de partid din Stavropol, ajungând să devină prim-secretar al comitetului regional de partid în 1970.

Secretar general al PCUS: de la perestroika la căderea Uniunii Sovietice

Gorbaciov a fost numit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1971, iar în 1978 a fost numit secretar de partid pentru agricultură. A devenit membru candidat al Politburo în 1979 și membru cu drepturi depline în 1980. O mare parte din ascensiunea sa constantă în partid s-a datorat patronajului lui Mihail Suslov, principalul ideolog al partidului, conform Britannica.

Pe parcursul mandatului de 15 luni (1982-84) al lui Iuri Andropov în calitate de secretar general al Partidului Comunist, Gorbaciov a devenit unul dintre cei mai activi și mai vizibili membri ai Politburo, iar după ce Andropov a murit și Constantin Cernenko a devenit secretar general în februarie 1984, Gorbaciov a devenit un succesor probabil al acestuia din urmă. Cernenko a murit la 10 martie 1985, iar în ziua următoare Politburo l-a ales pe Gorbaciov secretar general al PCUS. La momentul accederii sale, el era încă cel mai tânăr membru al Politburo.

Gorbaciov s-a apucat rapid să își consolideze puterea personală în conducerea sovietică. Principalul său obiectiv intern a fost resuscitarea economiei sovietice stagnante după anii de derivă și de creștere scăzută din timpul mandatului lui Leonid Brejnev (1964-82). În acest scop, el a cerut o modernizare tehnologică rapidă și o creștere a productivității lucrătorilor și a încercat să facă birocrația sovietică greoaie mai eficientă și mai receptivă.

Reforme profunde în URSS

Când aceste schimbări superficiale nu au dat rezultate tangibile, Gorbaciov a trecut, în 1987-1988, la inițierea unor reforme mai profunde ale sistemului economic și politic sovietic.

În cadrul noii sale politici de glasnost ("deschidere"), a avut loc un dezgheț cultural major: libertățile de exprimare și de informare au fost extinse în mod semnificativ; presa și audiovizualul au fost lăsate să facă reportaje și să critice cu o sinceritate fără precedent, iar moștenirea de regim totalitar stalinist a țării a fost în cele din urmă complet respinsă de către guvern.

În cadrul politicii de perestroika ("restructurare") a lui Gorbaciov, au fost întreprinse primele încercări modeste de democratizare a sistemului politic sovietic; au fost introduse competițiile cu mai mulți candidați și votul secret în unele alegeri pentru posturi de partid și guvernamentale. În cadrul perestroikăi, au început să fie introduse în economia sovietică și unele mecanisme limitate de piață liberă, însă chiar și aceste reforme economice modeste s-au lovit de o rezistență serioasă din partea birocraților de partid și guvernamentali care nu erau dispuși să renunțe la controlul asupra vieții economice a națiunii.

În politica externă, Gorbaciov a cultivat de la început relații mai calde și schimburi comerciale cu națiunile dezvoltate atât din Vest, cât și din Est. În decembrie 1987, a semnat un acord cu președintele american Ronald Reagan, prin care cele două țări urmau să distrugă toate stocurile existente de rachete cu rază intermediară de acțiune cu încărcătură nucleară. În 1988-1989, a supravegheat retragerea trupelor sovietice din Afganistan, după nouă ani de ocupație a acestei țări.

Consolidarea puterii

În octombrie 1988, Gorbaciov a reușit să își consolideze puterea prin alegerea sa la președinția prezidiului Sovietului Suprem (legislativul național). Dar, în parte pentru că reformele sale economice erau obstrucționate de Partidul Comunist, Gorbaciov a încercat să restructureze ramurile legislativă și executivă ale guvernului pentru a le elibera din ghearele PCUS.

În consecință, în conformitate cu modificările aduse constituției în decembrie 1988, a fost creat un nou parlament bicameral numit Congresul Deputaților Poporului din U.R.S.S, unii dintre membrii săi fiind aleși direct de către popor. În 1989, noul Congres al Deputaților Poporului a ales din rândurile sale un nou Soviet Suprem al U.R.S.S. care, spre deosebire de predecesorul său cu același nume, era un adevărat parlament permanent cu puteri legislative substanțiale.

În mai 1989, Gorbaciov a fost ales președinte al acestui Soviet Suprem și a păstrat astfel președinția națională.

Accelerarea transferului de putere

În condițiile în care puterea PCUS se diminua și își pierdea constant prestigiul în fața impulsului tot mai mare pentru proceduri politice democratice, Gorbaciov a accelerat și mai mult, în 1990, transferul de putere de la partid la instituțiile guvernamentale alese.

În luna martie a aceluiași an, Congresul Deputaților Poporului l-a ales în funcția nou creată de președinte al U.R.S.S.S., cu puteri executive extinse. În același timp, Congresul, sub conducerea sa, a abolit monopolul garantat prin constituție al Partidului Comunist asupra puterii politice în Uniunea Sovietică, deschizând astfel calea pentru legalizarea altor partide politice.

Gorbaciov a reușit în mod vizibil să demonteze aspectele totalitare ale statului sovietic și să își îndrepte țara pe calea unei adevărate democrații reprezentative. Cu toate acestea, el s-a dovedit mai puțin dispus să elibereze economia sovietică din ghearele conducerii centralizate a statului. Gorbaciov a evitat utilizarea totalitară a puterii care, în mod tradițional, a funcționat pentru a menține economia sovietică în funcțiune, dar, în același timp, s-a opus oricărei schimbări decisive către proprietatea privată și utilizarea mecanismelor pieței libere.

Gorbaciov a căutat în zadar un compromis între aceste două alternative diametral opuse, astfel că economia planificată centralizat a continuat să se prăbușească fără ca întreprinderea privată să o înlocuiască. Gorbaciov a rămas stăpânul de necontestat al Partidului Comunist aflat în dificultate, dar încercările sale de a-și spori puterile prezidențiale prin decrete și remanieri administrative s-au dovedit a fi zadarnice, iar autoritatea și eficiența guvernului său au început să scadă serios.

În fața unei economii în colaps, a frustrării publice în creștere și a transferului continuu de putere către republicile , Gorbaciov a oscilat, aliindu-se cu conservatorii din partid și cu organele de securitate la sfârșitul anului 1990.