Că tot răul poate fi, uneori, spre bine o dovedeşte ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara, când Opera i-a invitat pe bucureşteni la reîntâlnirea cu această capodoperă absolută a baletului academic, într-o nouă montare. Din fericire, această nouă propunere s-a dovedit a fi de mare succes, fiind primită cu entuziasm de un public extrem de numeros.

Regia, coregrafia şi libretul aparţin lui Gheorghe Iancu, fost prim-solist al Operei bucureştene, stabilit în Italia. Dacă în urmă cu mult timp el dansa în „Lacul lebedelor“ rolul Prinţului (la 19 ani), acum i-a revenit responsabilitatea concepţiei unui spectacol nou, care să nu aducă regrete pentru renunţarea la coregrafia maestrului Oleg Danovschi şi care să reprezinte o imagine modernă a acestui atât de iubit balet, ce nu încetează să încânte publicul din întreaga lume de peste 130 de ani. Desigur, muzica fermecătoare a lui Ceaikovski îşi are rolul ei în succesul acestei lucrări, dar, fără dansatori de valoare şi fără o montare imaginativă, spectacolul ar pierde mult. Nu a fost cazul sâmbătă seara, când oaspeţii Michele Wiles (de la American Ballet Theatre, din New York) şi Artem Shpilevski (de la Balşoi Teatr) au fost vedete ale spectacolului, secundate cu brio de românii Vlad Toader, Alin Gheorghiu şi Adela Crăciun.

Emoţionantă a fost ieşirea la rampă a realizatorului, care, însoţit de aplauze furtunoase, a sărutat scândurile scenei pe care a dansat şi pe care acum revine (pentru prima oară de la plecarea din ţară) în calitate de regizor-coregraf.

Am urmărit cu plăcere un spectacol complex, inovator, imaginativ, cu o scenografie simplă şi de efect, cu costume frumoase, cu momente coregrafice cuceritoare (mai ales în ultimele două acte), care s-a sfârşit cu un binemeritat succes. În acest fel, Opera marchează o importantă reuşită, prin performanţa păstrării spiritului academic şi clasic al unei pagini coregrafice celebre, înveşmântată în hainele secolului al XXI-lea.